Tag "sanctiune contraventionala"

  • Considerații juridico-procedurale privind acțiunea în anulare și suspendare a actului administrativ fiscal. Analiză jurisprudențială și implicații practice

  • Solicitare în vederea anulării constatării întrunirii cumulative a elementelor faptei de discriminare și anularea sancţiunii contravenţionale. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Restituirea permisului de conducere în termen de 30 de zile de la data la care a fost predat, măsură care să fie dispusă până la soluţionarea definitivă a acțiunii în anulare ce reprezintă refuzul de restituire a permisului de conducere. Principiului neretroactivităţii legii noi. Aplicarea legii contravenționale mai favorabile

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Obligația de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Nerespectare. Sancțiune. Natura juridică a penalității de 100 Euro prevăzută de art. 28 alin. (1) şi (4) din HG nr. 780/2006. Imposibilitatea ajustării cuantumului penalității

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Răspunderea civilă patrimonială a salariatului pentru efectuarea unui transport rutier fără a deţine scrisoarea de trăsură CMR

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Ne bis in idem

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire de către titularul unui drept real. Calitatea procesuală pasivă în cadrul acţiunii având ca obiect desfiinţarea unor lucrări realizate fără autorizaţie

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice