Tag "Rejudecare"

  • Efectele aplicării normelor privind prescripția dreptului de a cere executarea silită și necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție

  • Considerații juridico-procedurale privind acțiunea în anulare și suspendare a actului administrativ fiscal. Analiză jurisprudențială și implicații practice

  • Reexaminarea măsurilor asigurătorii prin prisma administrării probelor și a garantării dublului grad de jurisdicție în procedura contencioasă

  • Determinarea momentului de început al termenului de 90 de zile pentru cererea de plată a despăgubirilor în falimentul asigurătorului

  • Infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare

  • Tulburarea liniştii şi ordinii publice și complicitate la ultraj. Admiterea recursului în casaţie, casarea în parte a deciziei recurate numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor și trimiterea cauzei spre rejudecare

  • Critici referitoare la respingerea de către prima instanţă a excepţiei necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale, întemeiate pe argumentul că cererea dedusă judecăţii este supusă jurisdicţiei maritime/fluviale. Recurs respins ca nefondat

  • Impunerea administrării probelor necesare pentru stabilirea situaţiei concrete a încasării creanţei şi stabilirea impozitului pe profit şi a accesoriilor aferente. Admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă

  • Susțineri privind aplicarea unei pedeapse în alte limite prevăzute de lege și neaplicarea beneficiului recunoaşterii săvârşirii faptei. Recurs respins ca nefondat

  • Infracțiuni de viol și furt calificat. Transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice