Tag "inadmisibilitate"

  • Analiza inadmisibilității recursului privind revizuirea și căile de atac în dreptul procesual civil. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

  • Solicitare privind constatarea nulității deciziei de concediere, obligarea angajatorului la plata despăgubirilor salariale și reintegrarea reclamantei pe postul deținut

  • Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege. Situaţie inadmisibilă în ordinea de drept

  • Inadmisibilitatea contestației împotriva unei încheieri definitive. Fundamentarea principiului legalității căilor de atac și aplicarea strictă a normelor procesual-penale

  • Neîncadrarea motivelor cererii de recurs în cazurile de casare prevăzute de lege. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

  • Inadmisibiliate. Recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare

  • Inadmisibilitate. Recurs împotriva unei hotărâri care nu vizează o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu vreo excepţia de neconstituţionalitate

  • Invocarea revizuirii în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru infracţiunile de fals intelectual, susținându-se că au apărut împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, şi care dovedesc netemeinicia hotărârii definitive de condamnare pronunţată în apel. Respingerea apelului formulat ca fiind nefondat

  • Declararea apelului împotriva deciziei penale în etapa admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, hotărâre care este definitivă. Respingerea apelului ca inadmisibil

  • Condiția exercitării căilor de atac potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie. Respingerea apelului declarat ca fiind inadmisibil

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice