Tag "exceptia necompetentei materiale"

  • Solicitare în vederea obligării pârâtei la plata către reclamante a diferenţelor băneşti reprezentând despăgubiri acordate de instanţele de judecată ca urmare a unui incident produs la locul de muncă. Admiterea cererii intimatelor-reclamante

  • Cerere de revizuire cu obiect identic formulată de contestatorul din prezenta cauză în contradictoriu cu aceeaşi intimaţi. Respingerea contestației în anulare

  • Neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Încetarea procesului penal faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

  • Invocarea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei supreme. Respingerea cererii de revizuire

  • Actul administrativ. Act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice

  • Contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii penale. Contestație la executare respinsă ca nefondată

  • Drepturi salariale care revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite. Admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea competenţei de soluţionare a recursurilor

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice