Tag "achitare"

  • Excesul de putere în exercitarea atribuțiilor executorului judecătoresc. Angajarea răspunderii penale pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în contextul administrării sumelor din executări silite

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Infracţiunea de complicitate la furt calificat. Principiile şi regulile care guvernează probele în procesul penal cu referire la actele de complicitate. Reţinerea îndoielii rezonabile cu privire la fapta de complicitate. Achitarea inculpatului. Extinderea efectelor achitării la inculpaţii care nu au declarat apel. Admisibilitate. Înlăturarea circumstanţei agravante privind săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. Introducerea din oficiu a părţii responsabile civilmente în proces. Nelegalitate

  • Garantearea unui drept executoriu la reparaţie. Victimele unei arestări sau ale unei detenţii în condiţii contrare

  • Criticarea faptului că instanţa de recurs în casaţie nu a dispus reţinerea cauzei de reducere a pedepsei şi nu a procedat la schimbarea de încadrare juridică a faptei. Respingerea contestației la executare ca fiind nefondată

  • Solicitarea daunelor morale pentru suferinţele pricinuite de măsurile preventive luate împotriva reclamantului. Recurs respins ca fiind nefondat

  • Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor publice și spălare de bani. Respingerea contestațiilor la executare ca fiind nefondate

  • Efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

  • Cerere de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei penale. Respingerea cererii ca inadmisibilă

  • Atragerea răspunderii statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale. Procedura reparării pagubei în caz de eroare judiciară

  • Critici în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Administrarea probatoriului și reaudierea martorilor solicitaţi

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice