Tabelul definitiv al creanţelor asupra averii debitorului. Contestaţia specială împotriva tabelului definitiv al creanţelor. Delimitări teoretice şi repere jurisprudenţiale

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În practica judiciară^[18] s‑a constatat că creditoarea a formulat, în baza art. 113 din Legea nr. 85/2014, contestație împotriva înscrierii creanței X […], în valoare de 70.535,35 lei, în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, invocând descoperirea unei erori esențiale, care a determinat admiterea creanței.

Astfel, contestatoarea a susținut că suma afirmată de X […] nu poate să figureze în tabelul creanțelor debitoarei, întrucât nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, aspect reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2931/16.10.2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea, rămasă definitivă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 465/03.05.2016 a Tribunalului Tulcea.

Curtea a reținut că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 85/2014, rezultă, în mod evident, că o astfel de contestație este admisibilă doar în situația în care, după înscrierea creanței în tabel, se descoperă existența unui fals, dol sau a unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței, ori a unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. O altă interpretare nu poate fi primită, deoarece, în cazul în care viciul de consimțământ sau titlul hotărâtor erau cunoscute încă dinaintea întocmirii tabelului, partea avea la dispoziție contestația reglementată de art. 111 din Legea nr. 85/2014, respectiv contestația împotriva tabelului preliminar, care se poate exercita în termenul prevăzut la alin. (2), acela de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar în BPI.

S‑a evidențiat că ceea ce invocă apelanta‑creditoare este tocmai un titlu hotărâtor – sentința civilă nr. 2931/16.10.2015 a Judecătoriei Tulcea – despre care nu se poate susține că îi era până atunci necunoscut, aspect pe care, de altfel, apelanta nu îl contestă.

Curtea a mai constatat că: „apărările susținute de apelantă se referă la faptul că nu ar fi putut formula o contestație de la momentul la care a luat cunoștință de hotărârile invocate, în condițiile în care, la acel moment, nici procedura insolvenței nu era deschisă și nici eroarea esențială asupra înscrierii acestei creanțe în pasivul societății nu se materializase încă într‑un tabel întocmit de lichidatorul judiciar.

Or, această apărare vine să întărească ideea că, pentru situația în care viciul de consimțământ ori titlul hotărâtor erau cunoscute la momentul întocmirii tabelului preliminar, hotărârea judecătorească invocată devenind definitivă chiar înainte de deschiderea procedurii de insolvență, partea avea la îndemână remediul procesual reglementat de art. 111 din Lege.

Prin urmare, regula o constituie contestația la tabelul preliminar, iar excepția este dată de contestația la tabelul definitiv, care poate fi urmată doar în cazul în care se invocă împrejurări «descoperite» după întocmirea tabelului. La aceeași concluzie duce și interpretarea alin. (2) al art. 113, care stabilește termenul de contestație de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației, situație care se referă, în mod evident, la viciul de consimțământ sau la titlul hotărâtor și în niciun caz la împrejurarea înscrierii creanței în tabel.

Curtea constată, astfel, total nefondată și lipsită de temei legal aserțiunea apelantei, potrivit cu care admisibilitatea acestei contestații nu se discută în funcție de momentul în care a fost cunoscută sentința civilă nr. 2931/16.10.2015 a Judecătoriei Tulcea, ci în funcție de momentul în care a apărut înscrierea în tabel a creanței ce fusese stabilită ca nefondată în baza acestei hotărâri. Cunoașterea înscrierii creanței în tabel s‑a făcut la momentul publicării acestuia în BPI, astfel că, mergând pe raționamentul propus de apelantă, orice contestație la tabelul definitiv ar trebui să fie formulată în termen de 15 zile de la publicarea tabelului în BPI, situație neurmărită și neacceptată de legiuitor.

În egală măsură, Curtea constată că nu există nicio contradicție între modul în care judecătorul‑sindic a soluționat excepția tardivității contestației, excepție care a fost invocată în raport de cererea inițială, respectiv în raport de contestația întemeiată pe art. 111 din Legea nr. 85/2014, și dezlegarea dată inadmisibilității contestației, care vizează un alt aspect, acela al momentului la care s‑a descoperit situația ce a determinat promovarea contestației. Apreciind că motivele invocate de apelantă sunt nefondate, a fost respins apelul.”

Necesitatea instituirii prin lege a acestor cazuri excepționale rezidă, astfel cum s‑a arătat în doctrină^[19], „în situațiile de excepție, în care o anumită creanță sau drept de preferință însoțitor al acesteia au fost admise și, respectiv, menținute în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate în temeiul unor cauze care atrag fie nulitatea absolută sau relativă a acestora, fie determină o reconsiderare a acestora, urmare a descoperirii unor înscrisuri cu caracter hotărâtor, dar necunoscut nimănui până în acel moment: descoperirea existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, precum și descoperirea unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute”.

În legătură cu dovedirea „existenței unor erori esențiale”, tot în practica judiciară^[20] s‑a reținut că, în condițiile în care contestatoarea nu a invocat nici acte noi și nici împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute administratorului/lichidatorului judiciar încă de la data întocmirii tabelului preliminar, în cauză nu s‑au probat pretinsele erori esențiale, care să fi generat incidența condițiilor speciale prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2006.

S‑a notat că atât invocata lipsă a dovezilor privind achitarea sumelor contestate, cât și lipsa unui calcul detaliat al penalităților și dobânzilor existau încă de la data întocmirii tabelului preliminar, contestatoarea nefăcând dovada că aceste aspecte nu ar fi fost cunoscute de atunci. În ceea ce privește aspectele legate de nededucerea unor sume încasate de bancă din popririle asupra veniturilor fideiusorului sau din vânzarea unui imobil ce aparținea garanților ipotecari, s‑a reținut că acestea nu se circumscriu cerințelor de contestare a unor creanțe înscrise în tabelul definitiv.

Într‑o altă decizie de speță^[21], debitoarea, prin administrator special, a menționat drept temei ce ar justifica modificarea creanței creditoarei, înscrise în tabelul definitiv al debitoarei, existența unei erori substanțiale, sens în care a argumentat că nu s‑ar fi ținut seama de sumele de bani deja încasate de către creditorul fiscal.

Instanța a observat, din analiza înscrisului de care se prevalează contestatoarea, respectiv dovada retragerii sumei de 472.062 lei din data de 24.07.2017, că acesta exista anterior momentului la care judecătorul‑sindic a procedat la soluționarea contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitoarei și, astfel, ipoteza normei legale enunțate prin
art. 113 din Legea nr. 85/2014 nu este întrunită.

Curtea a apreciat că, pentru a ne afla în ipoteza reglementată de art. 113 din Legea nr. 85/2014, este necesar ca erorile esențiale descoperite și care să justifice modificarea tabelului definitiv de creanțe trebuie să fi existat la momentul definitivării tabelului, însă să nu fi fost cunoscute, din motive obiective, de către cel care se prevalează de conținutul lor. Nu este permis ca, pentru înscrisuri care există la momentul analizării tabelului de creanțe al debitoarei, să se procedeze la rectificarea componenței masei credale, susținerile contrare fiind nefondate.

3.4. Procedura de soluționare

Contestația formulată împotriva tabelului definitiv de creanțe este o veritabilă cerere de chemare în judecată, astfel că ea trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 C. pr. civ.

Contestația se formulează în scris, iar în cuprin­sul ei se vor indica numele/denumirea contesta­torului, domiciliul/sediul și elementele de identi­ficare apreciate relevante, obiectul contestației, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Este necesară depunerea dovezii calității de reprezentant, dacă cererea este formulată printr‑un reprezentant.

Dispozițiile relative la procedura de soluționare a contestației împotriva tabelului definitiv de creanțe sunt inserate în cuprinsul art. 111 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, text care, la rândul lui, face trimitere expresă la alin. (3) al art. 113 din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește procedura de soluționare a contestației împotriva tabelului definitiv de creanțe, incidente sunt dispo­zițiile art. 111 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, astfel cum rezultă expres din cuprinsul alin. (3) al art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Contestatorul are obligația de a trimite, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestației și al documentelor ce o însoțesc administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, creditorului a cărui creanță se contestă, precum și administra­torului special. În cazul în care această obligație nu a fost respectată, judecătorul‑sindic va putea aplica, din oficiu, o amendă în condițiile Codului de procedură civilă.

Menționăm că, din moment ce legiuitorul nu a făcut trimitere și la dispozițiile derogatorii conținute în art. 111 alin. (3) și (5) din Legea nr. 85/2014, acestea nu sunt aplicabile, fiind incidente regulile de procedură generale din materia insolvenței, astfel cum au fost acestea statornicite prin art. 41 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, întâmpinarea se depune în termen de 15 zile de la data primirii comunicării contestației și a documentelor ce însoțesc contestația, răspunsul la întâmpinare nu este obligatoriu, iar judecătorul‑sindic fixează, prin rezoluție, în termen de maximum 5 zile de la data depunerii întâmpinării, primul termen de judecată, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezoluției.

Soluționarea contestațiilor are loc cu citarea părților, deoarece vorbim de o procedură contencioasă care se desfășoară în fața judecătorului‑sindic, cu asigurarea respectării principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare^[22].

Din perspectiva cadrului procesual, acesta este trasat prin regulile instituite de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, iar părțile citate într‑un astfel de litigiu sunt contestatorul, creditorii ale căror creanțe sunt contestate, debitorul, prin admi­nistrator special, și administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Pentru termenul de judecată stabilit, citarea părților menționate anterior se va realiza prin BPI, potrivit regulii generale inserate în art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În acest cadru procesual urmează a se prezenta și discuta atât probele propuse de părți cu privire la descoperirea unui fals, dol sau a unei erori esențiale, precum și descoperirea unor titluri hotărâtoare care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, cât și apărările formulate de părțile interesate.

Legiuitorul prevede că, până la judecarea definitivă a contestației, judecătorul‑sindic va putea declara creanța sau dreptul de preferință contestat ca admis numai provizoriu, în temeiul art. 113 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Cu alte cuvinte, deși este vorba de o creanță sau un drept de preferință înscrise definitiv, dacă judecătorul‑sindic apreciază asupra necesității administrării unui probatoriu mai complex, va dispune admiterea contestației în mod provizoriu și va înscrie provizoriu creanța, până la definitivarea acesteia, după administrarea probatoriilor admise.

În doctrină^[23] s‑a arătat că „declararea creanței sau a dreptului de preferință contestat, înscrise în tabelul definitiv/tabelul actualizat, ca admise numai provizoriu, de judecătorul‑sindic, în temeiul materialului probator propus, produce modificări în statutul acesteia/acestuia, în sensul că respectivul creditor va fi privat de dreptul de a încasa sumele propuse spre distribuire, ce se vor consemna în contul unic până la definitivarea creanței, conform art. 111 alin. (6)”.

Judecătorul‑sindic analizează contestația formulată, întâm­pinarea depusă și probatoriile administrate, pronunțând fie o soluție de admitere a contestației, în tot sau în parte, fie o soluție de respingere a contestației, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Admiterea contestației de către judecătorul‑sindic determină rectificarea tabelului definitiv de creanțe în concordanță cu cele dispuse prin hotărârea judecătorească.

Dacă soluția pronunțată de judecătorul‑sindic este de respingere a contestației, atunci pot interveni două ipoteze, prima este cea în care creanța creditorului înscrisă provizoriu, în temeiul art. 113 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, redobândește caracterul definitiv, iar cea de‑a doua ipoteză, în care nu operează vreo modificare în tabelul de creanțe, deoarece nu a fost modificat statutul creanței sau al dreptului de preferință contestat (este situația în care judecătorul‑sindic nu a declarat creanța sau dreptul de preferință contestat, înscrise în tabelul definitiv/tabelul actualizat, ca admise numai provizoriu).

4. Concluzii

Contestația la tabelul definitiv al creanțelor este o cale de atac specială pusă de legiuitor la dispoziția celor care justifică un interes de a ataca/contesta înscrierea unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate.

Cazurile în care poate fi utilizată o astfel de cale sunt limitativ reglementate de legiuitor, respectiv descoperirea existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.

Calea unei astfel de contestații la înscrierea unei creanțe în tabelul definitiv este deschisă de părților interesate chiar în condițiile în care acestea nu au recurs la procedura contestației reglementate de art. 111 din Legea nr. 85/2014, dar numai pentru ipotezele expres și limitativ prevăzute în art. 113, și anume în cazul descoperirii unui fals, unui dol, unei erori esențiale sau în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare până atunci necunoscute.

În consecință, regula o constituie contestația la tabelul preliminar, iar excepția este dată de contestația la tabelul definitiv, care poate fi utilizată doar în cazul în care se invocă împrejurări „descoperite” ulterior întocmirii tabelului și necunoscute de partea interesată.

Reglementând posibilitatea contestării tabelului definitiv de creanțe, pentru situațiile menționate expres și limitativ de art. 113 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a instituit o măsură suplimentară de protecție a părților interesate în procedura insolvenței.