Susţineri în sensul că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în cauză impunându-se o soluţie de achitare cu privire la complicitatea la infracţiunea de evaziune fiscală. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Legea nr. 241/2005: art. 9 alin. (1) lit. b) c) d) şi alin. (2)
• NCP: art. 48
• NCP: art. 5 alin. (1)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b) teza I
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 438
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin decizia penală nr. 961, din data de 22 decembrie 2022, a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, de inculpații A., J., K., L., R., M. și de partea responsabilă civilmente I. prin lichidator judiciar N. împotriva sentinței penale nr. 1/13.01.2020 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2013 și a fost desființată sentința penală apelată în ceea ce privește: omisiunea primei instanțe de a constata nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică; netemeinicia stabilirii legii penale mai favorabile aplicabile; soluțiile de condamnare a inculpaților pronunțate în cauză; netemeinicia soluției de achitare a inculpatului A. pentru infracțiunea de evaziune fiscală (S.C. F.); netemeinicia temeiurilor achitării inculpatului A. pentru restul infracțiunilor (cu excepția infracțiunii sindice); netemeinicia temeiurilor achitării inculpatului M. (cu excepția infracțiunilor de evaziune fiscală și a infracțiunii sindice); netemeinicia soluțiilor de condamnare pentru infracțiunile de delapidare în cazul inculpaților J., L., K.; netemeinicia soluțiilor pronunțate în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990 și art. 43 din Legea nr. 82/1991, în cazul inculpaților J., L., K.; netemeinicia temeiului achitării inculpatului R. pentru infracțiunea de constituire a grupului infracțional organizat; soluționarea acțiunilor civile și pronunțarea asupra măsurilor asigurătorii.

Rejudecând cauza în aceste limite, printre altele, s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză o reprezintă C. pen. în varianta în vigoare în perioada 26.04.2018-26.05.2022.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 418/RC din 27 iunie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a susținut, în primul rând, că sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce privește complicitatea la infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 241/2005 în cazul societății B., respectiv în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăților S.C. C. S.R.L., D. S.R.L. și E. și, invocând și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., a susținut că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal în cazul acestora infracțiuni, soluția care se impunea fiind aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021). Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate.

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)” (Decizia nr. 442/RC/2017 – Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”. Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. și pentru cel reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., susținerilor recurentului fiind în sensul că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal, în cauză impunându-se o soluție de achitare cu privire la complicitatea la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. B.), complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. C. S.R.L.), complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. D. S.R.L.) și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. E.), având în vedere că elementele de fapt, descrise de către instanța de apel, nu relevă nicio activitate de ajutorare, înlesnire sau promisiune specifică elementului material al complicității la infracțiunea de evaziune fiscală.

Apărările inculpatului în sensul că nu există nicio descriere a vreunui act de ajutor sau de înlesnire la săvârșirea de către autori a infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în cazul societății B. S.R.L, respectiv în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 în cazul celorlalte trei societăți (C. S.R.L., D. S.R.L. și E.), sunt nefondate.

Verificând considerentele deciziei pronunțate în apel, se constată că sunt descrise actele de ajutor cu privire la fiecare societate. Astfel, instanța de apel a reținut cu privire la S.C. B. faptul că inculpații K. și L. re-facturau marfa aprovizionată spre societățile beneficiare, aproximativ la același preț cu cel de achiziție din U.E., sau chiar sub acesta, preț care conform regulilor U.E. nu includea TVA, direct către I. și S.C. F. sau prin folosirea altui intermediar – S.C. X. Prin această metodă, marfa achiziționată din U.E., era facturată scriptic către beneficiari fără a se aplica suplimentar cota legală de TVA de 19% sau 24%, în funcție de normele în vigoare în perioada de timp când s-a efectuat tranzacțiile, ci evidențiind TVA-ul pe facturile interne de livrare, prin scăderea acestuia, astfel încât să nu se modifice substanțial prețul de achiziție total al facturii emise de furnizorii din U.E. și care nu conținea TVA. Procedând astfel, firmele importatoare în mod formal (scriptic), se încărcau cu TVA de plată către bugetul statului, chiar dacă acesta nu era calculat la valoare reală, ci mult diminuat, iar pentru a prelungi durata de funcționare a societăților intermediare și a induce în eroare autoritățile fiscale, pe facturile emise la intern, era făcută mențiunea falsă „TVA INCLUS”. TVA-ul era calculat greșit prin scăderea unui procent de 19% sau 24% din valoarea facturii de aprovizionare externe, astfel încât prețul de vânzare intern să fie aproximativ același cu cel de achiziție de la extern care nu includea TVA și care era plătit efectiv de inculpatul A. de pe I. și S.C. F..

Referitor la această societate comercială, s-a mai reținut în actul de sesizare al instanței că inculpații A., M. și J., i-au ajutat pe reprezentanții S.C. B., la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală precizate anterior, prin efectuarea unor acte de determinare, furnizare de metode infracționale și alte acte de participație atât materială cât și morală (determinare, consiliere, efectuarea personală de evidențe, facturi și activități, sprijin, etc.), iar instanța de fond în urma administrării întregului material probatoriu, a procedat la condamnarea acestora pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

S-a menționat cu privire la cele reținute că, marfa achiziționată de către S.C. B. de la partenerii intracomunitari, era plătită în avans acestora de către I. și S.C. F.. Banii erau astfel transferați în conturile intermediarilor și de către aceștia, ulterior, în conturile furnizorilor externi, aproximativ în aceeași sumă cu valoarea de achiziție de la extern, care nu conținea TVA-ul, dar avea inclus comisionul de schimb și comisionul practicat de inculpații J., K. și L., de 2-4 Euro/tonă și care era însușit personal de cei trei.

În acest sens erau întocmite anterior livrării mărfii către inculpatul A., contracte de către I. și S.C. F. cu societățile intermediare controlate de inculpații Balint, Udrea și L., în care era prevăzut prețul de achiziție final al mărfii, cu mențiunea „TVA inclus”, preț care era aproximativ identic cu prețul fără TVA plătit furnizorului extern, în avans, de către A. din firmele sale.

Se observă că instanța de apel a reținut în situația de fapt că inculpatul era implicat în toată activitatea infracțională, că inculpatul era cel care, prin societățile pe care le conducea, finanța activitatea infracțională, transferând în avans banii societăților intermediare (printre care S.C. B., sau către S.C. X. S.R.L., care la rândul său transfera banii către S.C. B., care îi transfera ulterior către partenerii externi). S-a reținut și că a intermediat cesiunea societății S.C. BB. S.R.L., către inculpații K. și L., societate care a devenit S.C. B. De asemenea, s-a reținut că inculpatul Cupețiu era cel care avea contactul furnizorilor intracomunitari, acesta negocia prețurile pentru marfa care ajungea la societățile acestuia, chiar și prin intermediul societăților interpuse.

Cu privire la S.C. C. S.R.L., se constată că instanța de apel, a reținut cu titlu definitiv, că din raportul de expertiză contabilă, întocmit în cursul judecății în fața instanței de fond, în care s-a arătat că în baza contractelor de colaborare încheiate între I. și S.C. C. S.R.L., I. a efectuat plăți în avans către această din urmă societate, în sumă totală de 23.617.445,65 RON, prin care C. S.R.L. a efectuat la rândul ei plăți în avans către partenerii intracomunitari în valoare totală de 17.753.975,57 RON, echivalentul a 4.165.697,34 euro, anexa nr. B4. Prin intermediul acestui mecanism, s-a arătat faptul că societatea inculpatului Cupețiu a obținut produse laminate la un preț inferior decât cel care l-ar fi obținut în cazul în care achiziționa direct produsele de la partenerii externi. Actele materiale de complicitate ale inculpatului Cupețiu (de ajutor la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în cadrul S.C. C. SRL), constau tocmai în susținerea financiară a S.C. C. S.R.L., prin transferul în avans către aceasta din urmă societate a unor sume importante de bani, pentru ca aceasta să efectueze achizițiile intracomunitare (cu livrări de cele mai multe ori directe către F.), după care se emiteau facturi către societatea inculpatului Cupețiu în care era menționat și TVA-ul de plată, TVA care însă nu mai era plătit statului.

Referitor la societatea D. S.R.L., Înalta Curte reține din hotărârea atacată că această societate a fost administrată de inculpatul K., iar inculpații J., K. și L., în perioada 11.05.2009 – 23.03.2011, după preluarea societății prin cesiune de către inculpatul K. și până la cedarea părților sociale către numitul OO., au derulat achiziții intracomunitare în același mod, în folosul S.C. F. Inculpatul A. transferând din conturile S.C. F., numai valoarea mărfurilor achiziționate din U.E. și comisioanele de schimb și al inculpaților J., K. și L., fără TVA. Astfel, sumele reprezentând TVA, ce trebuiau calculate și evidențiate aferente achizițiilor intracomunitare nu au fost plătite de inculpatul A., pe facturile interne provenite de la firma intermediară – S.C. D., TVA-ul fiind evidențiat nelegal, prin scăderea lui din valoarea de achiziție a mărfurilor din U.E., astfel ca prețul total plătit pentru achizițiile de laminate din U.E. să rămână același.

Cu privire la activitatea infracțională a inculpatului în cazul acestei societăți s-au avut în vedere declarațiile inculpaților K. și J. din care rezultă că inculpatul Cupețiu era cel care efectua comenzile de produse laminate de la partenerii intracomunitari, de pe calculatoarele de la societatea condusă de el, totodată transfera în avans banii pentru achiziția produselor laminate de la partenerii intracomunitari de către S.C. D. S.R.L., sume de bani care nu conțineau și valoarea TVA. Și raportul de expertiză efectuat în cauză

Pe baza probelor administrate, s-a reținut că atele materiale ale inculpatului Cupețiu cu privire la fapta de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în cadrul S.C. D. S.R.L. constau tocmai în susținerea financiară a activității infracționale reprezentând evaziunea fiscală, prin transferul sumelor de bani în avans, în vederea achiziționării de către această societate a produselor laminate, pe care le vindeau mai departe către societatea S.C. Trust Construcții I., fără a adăuga la valoarea produselor și valoarea TVA aferentă, și care astfel, nu a fost achitată statului.

În ceea ce privește S.C. E., s-a constatat, pe baza probelor administrate că, societatea inculpatului Cupețiu a fost cea care a susținut financiar activitatea infracțională desfășurată în cadrul societății S.C. E. Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă (Anexa A1.2., f. x inst.), S.C. F. a transferat în avans sume importante de bani către S.C. AA. S.R.L., sume care au fost transferate mai departe către S.C. E., pentru ca această din urmă societate să efectueze achizițiile intracomunitare de produse la laminate. S-a reținut mai că S.C. E. transfera în avans a sumele de bani necesare achiziționării produselor laminate de la partenerii intracomunitari (produse care au ajuns la societatea acestuia), prejudiciind în acest mod bugetul statului prin neplata TVA-ului aferent tranzacțiilor comerciale.

În raport de situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect, s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate a faptelor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în cazul societății B. S.R.L, respectiv în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăților C. S.R.L., D. S.R.L. și E.

Norma de incriminare definește evaziunea fiscală pentru care a fost condamnat inculpatul după cum urmează:

„(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”.

Conform alin. (2) al aceluiași text de lege, „dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani”.

Motivele expuse în recurs în casație, în sensul că inculpatul A. nu a îndeplinit acte de complicitate la o faptă de omisiune a înregistrării în contabilitate a unor documente contabile sau de înregistrări a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori alte operațiuni fictive sau distrugerea de evidențe contabile ori efectuare personală de evidențe/facturi, activități de sprijin, vizează în realitate exclusiv reevaluarea probatoriului administrat cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt.

Pentru ca acțiunile desfășurate de o persoană să poată fi circumscrise participației penale sub forma complicității, trebuie îndeplinite următoarele condiții, sub aspect obiectiv: să se fi săvârșit în mod nemijlocit de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală; să se fi efectuat acte de sprijinire a autorului în comiterea faptei (constând fie într-o contribuție materială care a sprijinit sau ajutat la realizarea laturii obiective, fie morală, care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective); contribuția să fi servit efectiv la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală; contribuția complicelui trebuie să fie reală și efectivă, adică să se integreze în antecedența cauzală a rezultatului ilicit și să fie folosită de autorul faptei.

Or, în cauză, în baza materialului probator, s-a stabilit de către instanța de apel în ce constau actele materiale de complicitate ale inculpatului Cupețiu la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală cu privire la fiecare societate în parte, iar criticile formulate de acesta, deși au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus o soluție de condamnare, au în vedere baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curte nu poate da o nouă reapreciere probatoriului și nici modului în care acestea au fost administrate, în acest cadru procesual, neputând fi analizată temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator. Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casație analizarea circumstanțelor comiterii faptei și reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, Înalta Curte verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Pe cale de consecință, se constată că instanța de apel a pronunțat o soluție corectă în sensul încetării procesului penal cu privire la complicitatea la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. B.), complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. C. S.R.L.), complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. D. S.R.L.) și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. E.), apreciind că inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea acestor fapte penale, însă este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 961 din data de 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2013.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.