Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023)
Actul public în Monitorul Oficial |
Preambul | Sumar |
Hotărârea de Guvern (H.G.) nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată
(M. Of. nr. 877 din 28 septembrie 2023) |
În temeiul: – art. 108 din Constituția României; – art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. |
Se stabilește salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. |
În M. Of. nr. 877 din 28 septembrie 2023 s-a publicat Hotărârea de Guvern (H.G.) nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante dispoziții din respectivul act normativ:
Art. 1
Începând cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include indemnizații, sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,960 lei/oră.
Art. 2
Prevederile art. 1 nu se aplică în sectorul agricol și industria alimentară, fiind aplicabile prevederile art. III din Legea nr. 135/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Art. 3
La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, se abrogă.