Stabilirea obiectului şi limitelor cercetării judecătoreşti, neputându-se proceda la extinderea acţiunii penale pentru alte împrejurări factuale. Impunerea achitării inculpatului

• NCP: art. 199 alin. (2)
• NCPP: art. 103 alin. (2)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. a)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 276 alin. (5)
• NCPP: art. 371
• NCPP: art. 417
• NCPP: art. 418
• NCPP: art. 421 pct. 1 lit. b)

Prin Sentința penală nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate B. și depozițiile martorilor C. și D..

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 374/A din 14 decembrie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele impuse de art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și persoana vătămată B. sunt nefondate, reținând următoarele:

Procedând la propria evaluare a probelor administrate în cauză, instanța de apel reține că, între inculpatul A. și partea civilă B., începând cu anul 2013, s-a stabilit o relație de concubinaj, în urma relației acestora născându-se fiica părților, E..

Potrivit declarației părții civile coroborată cu declarațiile martorilor F. și G., instanța de apel reține următoarele:

În data de 11 martie 2017, inculpatul, partea civilă și martorii F. și G. au participat la o petrecere organizată la H. din Târgu Mureș cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, împrejurare în care, între inculpat și partea civilă a avut loc un conflict verbal, în urma căruia partea civilă a plecat mai devreme decât inculpatul de la petrecere.

În acest sens sunt declarațiile părții civile coroborate cu declarațiile martorilor F. (audiat atât în primă instanță, cât și în apel) și G. (audiată în primă instanță), ambii martori relatând că petrecerea la care au participat a avut loc la data de 11 martie 2017.

Potrivit declarației părții civile, coroborată cu declarațiile martorilor C. și D. (audiați atât de prima instanță, cât și de instanța de apel), precum și cu declarațiile acelorași din faza urmăririi penale, odată ajunsă la domiciliul comun din Corunca al părții civile și inculpatului, partea civilă s-a culcat în dormitorul comun al părților. Inculpatul a ajuns mai târziu acasă, a intrat în dormitorul comun, unde, potrivit declarațiilor celor trei, părțile s-au certat, iar inculpatul s-a așezat pe partea civilă și a strâns-o de gât. Aceasta l-a chemat în ajutor pe martorul C., fiul ei, care l-a dat la o parte pe inculpat. Ulterior, a fost chemat la fața locului martorul D., tatăl părții civile, care locuia într-o casă învecinată.

Față de situația de fapt conturată de probele administrate, în contextul în care petrecerea și conflictul verbal, care au prefațat fapta descrisă de partea civilă, a avut loc în data de 11 martie 2017, iar nu în martie sau aprilie 2018, instanța de apel constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că, în perioada martie – aprilie 2018 nu a existat o faptă similară celei descrise, săvârșită de inculpat împotriva părții civile.

Localizarea în timp a evenimentelor care au prefațat fapta relatată de partea civilă, reiese atât din declarațiile martorului F., care a arătat că acestea nu au avut loc în 2018, ci în anul 2017, an în care a fost director în cadrul primăriei și a făcut invitațiile la petrecerea organizată de primărie la H. din Târgu Mureș cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, cât și din declarația martorei G., care, audiată de instanța de fond, a menționat data de 11 martie 2017, arătând că și-a amintit-o, întrucât s-a uitat pe facebook să își reîmprospăteze amintirile. De altfel, cei doi martori au fost indicați de partea civilă, tocmai pentru a ajuta la localizarea în timp a faptei, întrucât partea civilă nu a putut indica o dată precisă a acesteia, localizându-o, însă, în timp, cu ajutorul evenimentelor de la H..

Sub același aspect, se constată că nici martorul C., fiul părții civile și singurul martor ocular la fapta descrisă de partea civilă, nici martorul D., nu au putut localiza în timp fapta inculpatului, martorul C. arătând, în fața instanței de fond, după ce a fost confruntat cu pasajul din declarația dată în cursul urmăririi penale, că:

„îmi amintesc că a existat un incident la începutul anului 2018, când bunicii încă locuiau în casa de lângă cea a noastră”, „în acea seară bunicii erau în casa de lângă cea a noastră și nu pot plasa în timp incidentul” în privința celor relatate de martorul D., deși în declarația din cursul urmăririi penale, acesta arată că își amintește de un incident în aprilie 2018, în declarația din 20 iunie 2022, dată în fața instanței de fond, martorul a precizat că, în seara incidentului, a fost după fiica sa la o petrecere și „știu că petrecerea a fost la H.. Fata mea era supărată (…) mi-a zis doar că vrea să plece mai repede iar inculpatul mai vrea să rămână”, confirmând, astfel, că fapta a avut loc după ce părțile au fost la o petrecere la H., de la care partea civilă s-a întors mai repede.

Prin urmare, din probele administrate nu reiese că a existat o petrecere de la care părțile să se fi întors separat în perioada martie – aprilie 2018.

În aceste condiții, așa cum a reținut judecătorul fondului, singura ipoteză în care inculpatul ar fi putut exercita violențe împotriva părții civile în perioada menționată, în care faptele au fost plasate prin rechizitoriu, este cea în care declarația părții civile este parțial nereală. Astfel, ceea ce s-ar putea reține ca real din cele relatate de partea civilă este faptul că, într-o noapte, inculpatul a strâns-o de gât pe partea civilă, întrucât restul celor declarate, ce privesc contextul faptei, trebuie înlăturate, situație în care, declarațiile părții civile devin vagi și necredibile.

Ceea ce confirmă singurul martor ocular, C. – fiul părții civile, cu care inculpatul avea o relație tensionată -, este faptul că inculpatul o strângea de gât pe mama sa, ceea ce conturează, teoretic, posibilitatea ca, într-o noapte din perioada martie – aprilie 2018, inculpatul să o fi strâns de gât pe partea civilă. Restul declarațiilor martorului contrazic declarațiile părții civile, fiind de menționat faptul că deși, din declarația martorului din faza de urmărire penală pare să rezulte că inculpatul și partea civilă s-au certat mai întâi în locuința comună, apoi au mers la culcare și inculpatul a comis fapta violentă, faptă la care a asistat și fiica părților, aceste detalii sunt contrazise de cele relatate de partea civilă; în fața instanței de fond, martorul nu s-a mai arătat sigur de cursul evenimentelor, declarând „într-o seară mama și inculpatul s-au certat, eu eram treaz, era foarte târziu (…) despre sora mea nu știu dacă mersese la culcare sau nu, inculpatul era beat și amândoi, nu-mi amintesc ce făcusem în ziua, în seara respectivă, dar e posibil ca fiecare să se fi dus la culcare. Eu eram în dormitorul meu, sora mea era în dormitorul ei, iar inculpatul și mama erau în dormitorul lor, care era perete în perete cu dormitorul meu. Eu stăteam la televizor în camera mea când am auzit ceartă, după un timp mama m-a strigat, m-am dus în camera lor, l-am văzut pe inculpat care era așezat pe ea și o strângea de gât, l-am dat la o parte, după care ne-am dus jos unde aveam un living și o bucătărie și l-am chemat pe bunicul nostru D.. Din câte îmi amintesc, mama l-a sunat pe bunicul”.

Audiat de instanța de apel, martorul C. și-a menținut declarațiile anterioare, arătând că „eu eram în camera mea, și în acest timp am auzit din camera mamei mele că A. o amenința și folosea cuvinte urâte. Mama mea m-a strigat, iar când am ajuns în camera ei am văzut cum A. o strângea de gât și în acel moment l-am împins căzând într-un colț al camerei”.

Se poate observa că există contradicții și cu privire la modalitatea în care a fost chemat în ajutor martorul D., tatăl părții civile, care locuia la acel moment în apropierea locuinței părților, martorul C. având variante diferite în această privință; astfel, martorul a arătat fie că partea civilă l-ar fi sunat pe martorul D., solicitându-i ajutorul, fie că i-a solicitat personal să intervină, în fața instanței de apel, acesta susținând că „bunicii mei dormeau în casa din spatele curții noastre, și la un moment dat a venit bunicul, chemat de mine sau mama, care a rămas peste noapte și l-a liniștit pe A.”.

Ca atare, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, în ipoteza formulată, existența faptei este susținută doar de declarațiile lipsite de credibilitate și contradictorii ale părții civile și fiului acesteia, martorul D. cunoscând despre faptă doar ceea ce i-au spus cei doi, astfel că, posibilitatea ca fapta să existe este redusă, existând dubiu cu privire la realitatea aspectelor sesizate.

Potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. pen., în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În cauză, instanța de apel, în majoritate, constată că existența unui incident de natura celui reclamat de partea civilă, care face obiectul sesizării instanței, nu este susținută de probele administrate, dincolo de orice îndoială rezonabilă. Prin urmare, reținând că fapta nu există, soluția care se impune este aceea de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în esență, procurorul arătând că actele de agresiune rezultă cu certitudine din probele administrate, iar fapta de violență în familie s-ar fi petrecut la data de 11.03.2017, solicitând ca, pentru această faptă, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție, Înalta Curte constată, contrar susținerilor procurorului, că nu se poate reține în sarcina inculpatului A. o faptă comisă în data de 11.03.2017, întrucât o astfel de faptă nu face obiectul judecății. Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel cum a fost descrisă prin ordonanța din 8.12.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, prin care s-au remediat neregularitățile actului de sesizare, verificată în procedura camerei preliminare, este o faptă din perioada martie – aprilie 2018.

Sub acest aspect, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 371 C. proc. pen., judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, acesta fiind cel care stabilește obiectul și limitele cercetării judecătorești, neputându-se proceda la extinderea acțiunii penale pentru alte împrejurări factuale, ce nu au format obiectul trimiterii în judecată. Această interdicție are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanelor deferite instanței care, încă de la momentul începerii judecății dispuse de judecătorul de cameră preliminară, trebuie să cunoască într-o manieră clară și completă toate acuzațiile și circumstanțele ce le caracterizează pentru a beneficia de un proces echitabil și a putea să aducă toate argumentele ce le dovedesc nevinovăția.

Față de aceste dispoziții, se observă că, modificarea acuzației de către procuror cu prilejul formulării, în cursul cercetării judecătorești în apel, a unei solicitări de reținere în sarcina inculpatului a unei fapte de violență în familie comisă în data de 11.03.2017 (iar nu în martie – aprilie 2018, așa cum instanța a fost sesizată), cu privire la care să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., contravine normelor procesual penale, întrucât conduce la reconfigurarea împrejurărilor faptice imputate după epuizarea momentului instituit de lege, ceea ce echivalează cu o nesocotire a principiului separării funcțiilor judiciare și, în egală măsură, a dreptului la apărare al inculpatului, în condițiile în care, limitele și obiectul judecății stabilite prin rechizitoriu sunt supuse controlului de legalitate în faza camerei preliminare, fiind exclusă extinderea ulterioară a acestora în etapa judecății.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte constată că, în cauză, împrejurarea că infracțiunea de violență în familie nu impune, în conținutul său, îndeplinirea unor condiții cu privire la timpul și locul de săvârșire nu prezintă relevanță, în condițiile în care, descrierea faptei a fost verificată în procedura de cameră preliminară, fiind verificate inclusiv circumstanțele de timp și loc, cu privire la aspectele reținute inculpatul având posibilitatea să își facă apărări.

Este de menționat, sub acest aspect că, prin Încheierea nr. 72 din 8.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală s-a reținut că „evaluarea împrejurărilor redate în rechizitoriu și ordonanța de remediere conduce la concluzia că toate coordonatele temporale, spațiale ori de conținut obiectiv în care s-ar fi plasat presupusa faptă imputată inculpatului A. sunt identificate cu o precizie suficientă pentru a permite, în mod efectiv, cunoașterea detaliată a bazei factuale a acuzației aduse acestuia și exercitarea apărării prin raportare la o faptă clar determinată.

Astfel, deși sintetică, descrierea în fapt a acuzației aduse inculpatului A., care își găsește corespondent fidel în descrierea în drept a acesteia, permite identificarea cu ușurință a circumstanțelor de timp (într-o noapte din intervalul de timp martie – aprilie 2018, din preajma datei de 8 martie 2018), loc (în patul din dormitorul părților situat în imobilul în care conviețuiau), modalitate de comitere a faptei imputate inculpatului (s-a așezat deasupra persoanei vătămate și i-a comprimat gâtul și acoperit nasul și gura) și urmarea acesteia (a provocat persoanei vătămate durere și imposibilitatea temporară de a respira).

Toate aceste elemente individualizează cu claritate acuzația unică adusă inculpatului A. în cauză (…)”.

Față de cele expuse, instanța de apel nu poate da curs solicitării acuzării, în sensul de a se aprecia că infracțiunea este realizată indiferent de locul și timpul săvârșirii acesteia, cu consecința reținerii că fapta de violență în familie reclamată de partea civilă a fost comisă în data de 11 martie 2017, fiindcă o asemenea faptă nu a făcut obiectul sesizării instanței; acuzația s-a referit la intervalul de timp martie – aprilie 2018, ca atare, și apărarea inculpatului s-a referit exclusiv la intervalul din rechizitoriu. Așa cum în mod corect a punctat și instanța de fond, obiectul sesizării, clarificat în procedura camerei preliminare, nu privește o faptă din data de 11 martie 2017, prezentarea probelor raportat la această dată fiind necesară strict pentru a contrazice ipoteza săvârșirii faptei în perioada reținută prin actul de sesizare a instanței.

În ce privește încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, potrivit celor invocate de inculpat, Înalta Curte constată valabile argumentele instanței de fond, pe care și le însușește, în sensul că, o astfel de soluție nu poate fi dispusă, întrucât, pentru fapta imputată inculpatului, acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, în condițiile art. 199 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea acțiunii civile formulate de partea civilă, raportat la soluția de achitare a inculpatului.

De asemenea, în raport de soluția de achitare a inculpatului, cu consecința respingerii apelului declarat de partea civilă, instanța de apel constată întemeiată cererea inculpatului de obligare a părții civile la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 27 din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..

În baza art. 276 alin. (5) C. proc. pen., va obliga partea civilă B. să plătească inculpatului suma de 1.125,02 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta parte civilă B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.