Solicitarea în vederea dispunerii suspendării tuturor efectelor Raportului de Evaluare întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul ANI până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Legea nr. 176/2010: art. 11
• Legea nr. 176/2010: art. 25 alin. (5)
• Legea nr. 176/2010: art. 26 alin. (3)
• Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (1)
• NCC: art. 2500 alin. (1)
• NCC: art. 2517
• NCC: art. 2523
• NCC: art. 2537
• NCC: art. 2541
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1) Legea nr. 176/2010: art. 1

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.04.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat instanței să dispună suspendarea tuturor efectelor Raportului de Evaluare nr. x/27.03.2019 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul ANI, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze; să constate ca prescris dreptul de a fi atrasă răspunderea în ceea ce privește stările de incompatibilitate reținute de ANI prin Raport; să dispună anularea Raportului și a tuturor actelor subsecvente ale acestuia, inclusiv a comunicării Raportului către Comisia de Disciplină din cadrul Ministerului Energiei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 3127 din 31 mai 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, circumscrise de acesta dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce succed:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare – nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul aduce critici referitoare la faptul că, la motivarea hotărârii, instanța de fond nu ar fi soluționat fondul, întrucât nu a făcut o reală verificare a modului în care începe să curgă prescripția, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție fiind o chestiune care a rămas nesoluționată, iar argumentele prezentate în susținerea celor două termene de 3 ani menționate în sentință sunt contradictorii.

Înalta Curte constată că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, în speță, din lecturarea considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și la limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

De altfel, în sensul art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și al art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă aceste texte reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o motivare care corespunde exigențelor legii neputând fi considerată doar aceea în care instanța a răspuns criticilor conform voinței părții sau în detaliu tuturor argumentelor și nuanțelor aferente acestor argumente, cum în mod greșit susține partea recurentă.

În plus, se impune a se reaminti că în jurisprudența instanței supreme s-a statuat în mod constant faptul că judecătorul nu este obligat să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți cadrului factual și normativ pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, având obligația de a răspunde doar argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanțe, susținerile recurentului nu se confirmă. Argumentele instanței nu pot fi considerate contradictorii, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la criticile formulate de parte, care, sistematizate de către judecătorul fondului în funcție de legătura lor logică, au determinat concluzia instanței.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, neputând fi primită susținerea recurentului referitoare la nelegalitatea sentinței de fond din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, considerând că pârâta Agenția Națională de Integritate a emis raportul de evaluare în condițiile în care se împlinise termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de textul de lege citat.

Instanța de control judiciar reține că termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010 a fost respectat în prezenta cauză.

În acest sens are în vedere faptul că în conformitate cu textul de lege sus-menționat, „(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora”; „(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice”.

Prin urmare, legiuitorul s-a raportat în stabilirea termenului de desfășurare a activității de evaluare la durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și la momentul încetării funcțiilor sau demnităților publice.

Din această perspectivă sunt relevante considerentele instanței de contencios constituțional reținute în Decizia nr. 456/2018, pronunțată ulterior emiterii Deciziei nr. 449/2015: „79. Or, C. civ., care cuprinde Cartea a VI-a „Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor” și care este reglementarea comună în materie de prescripție extinctivă, la art. 2.500 alin. (1), prevede că dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul general de prescripție de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen [art. 2.517 din C. civ..], în timp ce textul criticat se referă la faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ce se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor. Însă, prescripția extinctivă este definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

80. Ca atare, nu se prescrie fapta, ci dreptul material la acțiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, corelativ, se înlătură și răspunderea juridică civilă, administrativă sau penală, după caz, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, respectiv dacă Agenția Națională de Integritate nu a îndeplinit niciun act de întrerupere a prescripției, potrivit legii, răspunderea juridică nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție. Dacă, în schimb, conform art. 2.537 din C. civ., prescripția se întrerupe printr-un act al autorității îndrituite prin lege în acest sens, devin aplicabile prevederile art. 2.541 din C. civ. cu privire la efectele întreruperii prescripției”.

Aceste statuări referitoare la incidența, nu doar a termenelor de prescripție, ci a întregii instituții a prescripției extinctive, inclusiv a prevederilor legale referitoare la întreruperea sau suspendarea termenelor în discuție sunt reiterate identic și în cuprinsul paragrafelor 33 și 34 din Decizia nr. 682/2018 a instanței de contencios constituțional, fiind pe deplin valabile și în prezenta speță, în care declanșarea procedurii de evaluare a recurentului-reclamant a avut loc înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani de la data semnării actului în legătură cu care s-a reținut starea de incompatibilitate.

În plus, este de observat că Raportul de evaluare nr. x/27.03.2019 a fost emis de pârâta Agenția Națională de Integritate în interiorul termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010, anterior expirării termenului de 3 ani de la încetarea funcției de membru în Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A., deținută de reclamant în perioada 01.10.2011 – 31.03.2016, astfel încât nu poate fi primit argumentul că a intervenit prescripția dreptului de constatare a situației de incompatibilitate în baza prevederilor legale evocate, și anume dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aplicabile în ipoteza antrenării răspunderii civile, disciplinare, administrative, subsecvent și ca o consecință a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin care se constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, și că, implicit, actul administrativ ce face obiectul analizei de față ar fi nelegal din această perspectivă.

În prezenta cauză, reține Înalta Curte că activitatea de evaluare în ceea ce privește activitatea de respectare de către recurenta-reclamantă a regimului juridic al incompatibilităților a fost declanșată în anul 2015 în perioada deținerii și a exercitării funcției publice, fiind respectate astfel dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare în conformitate cu care: „Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora”.

Înalta Curte apreciază că față de datele intervalului în care a existat starea de incompatibilitate, în speță, nu se pune problema depășirii termenului prevăzut în art. 11 din Legea nr. 176/2020 pentru efectuarea verificărilor, fiind evident că nu a intervenit prescripția dreptului intimatei Agenția Națională de Integritate de a-și exercita prerogativele legale de evaluare a intereselor și incompatibilităților prevăzute de lege, în condițiile în care activitatea de evaluare a fost începută la data de 19.11.2015, declanșarea investigației constituind act întrerupător al prescripției.

În acest sens trebuie stabilit momentul de la care termenul de 3 ani începe să curgă, iar această problemă a fost lămurită prin Decizia nr. 74/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. 2.517 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, care la pct. 53 s-a statuat:

„Prin urmare, în acest regim juridic, Agenția Națională de Integritate este ținută în exercitarea competențelor sale de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, de declanșarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situația juridică sau factuală cu relevanță în exercitarea competențelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acționează Agenția, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcțiilor ori demnităților publice care fac obiectul cercetărilor”.

În ce privește prescripția dreptului de atragere a răspunderii disciplinare, constată Înalta Curte reține că nu a fost atrasă răspunderea disciplinară pentru a se putea analiza intervenția prescripției.

După rămânerea definitivă a Raportului de evaluare se naște dreptului intimatei Agenției Naționale de Integritate de a solicita aplicarea sancțiunii disciplinare sau administrativă, așa cum s-a statuat tot prin Decizia nr. 74/2020 anterior menționată – pct. 64-67.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea sentinței de fond.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.