Solicitarea anulării deciziei de sancţionare emise de pârâtă în baza dispozițiilor Codului muncii şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil
- Constituţia României: art. 129
- NCPC: art. 457
- NCPC: art. 483 alin. (2)
- NCPC: art. 496 alin. (1)
- NCPC: art. 634 alin. (1) pct. 4
Prin contestația înregistrată la 26.08.2021 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Compania Națională Loteria Română S.A. și Compania Națională Loteria Română S.A. – Punctul de Lucru Județean Brașov, anularea deciziei de sancționare nr. 100/20.08.2021 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 638/MAS/31.05.2022, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins atât excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și lipsei calității procesuale pasive a intimatei Compania Națională Loteria Română S.A. – Punctul de Lucru Județean Brașov și cea a lipsei de interes, cât și contestația formulată și precizată.
Împotriva acestei sentințe civile, A. a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 607/Ap/04.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 176 din 31 ianuarie 2024)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.
În speță, reclamanta a solicitat Tribunalului Brașov, secția I civilă anularea unei decizii de sancționare, emisă de pârâtă în baza art. 252 din Codul muncii, astfel că, în conformitate cu art. 231 din același cod, a învestit instanțele cu soluționarea unui conflict de muncă.
Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 607/Ap/04.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, fiind astfel incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă (…)”.
Dispozițiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că, de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționată în apel categoria de litigii căreia i se circumscrie prezenta cauză, decizia civilă nr. 607/Ap/04.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, este definitivă încă de la data pronunțării, după cum în mod corect s-a menționat și în dispozitivul ei, nesusceptibilă, așadar, de exercițiul căii de atac a recursului.
Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
Sursa informației: www.scj.ro.