Solicitare în vederea obligării pârâtei la plata sumei solicitate și repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

• Legea nr. 8/1996: art. 130 lit. b)
• Legea nr. 8/1996: art. 139
• Legea nr. 8/1996: art. 165 alin. (9)
• NCPC: art. 175
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 480 alin. (3)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2020 la data de 11.05.2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu A. Întreprindere Individuală solicitând instanței că, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 10.716 RON x 3, la care sa se adauge TVA, reprezentând triplul remunerației datorate de pârâtă, conform art. 3.12 din decizia ORDA 10/2016, decizia ORDA și nr. 120/2016 începând cu 01.06.2017 până la data de 31.03.2020; obligarea pârâtei al plata penalităților de întârziere de 2.120,30 RON x 3, reprezentând triplul penalităților de întârziere calculate la sumele fără TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 3.12 din decizia ORDA nr. 120/2016, de la data intrării în vigoare a deciziei ORDA nr. 120/2016; să fie obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizație/licență neexclusivă pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 3 din 17 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Primul caz de nelegalitate invocat, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel a nesocotit dispozițiile imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond în situația în care acest lucru este solicitat de una dintre părți – nu este incident.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca prin hotărârea dată, instanța să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Criticile formulate nu sunt fondate, instanța de apel a procedat în mod legal la neaplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. și a aplicat prevederile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., și anume, în cazul când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

S-a reținut în mod just în apel că cererea pârâtei pentru desemnarea unui apărător din oficiu, desi a fost respinsă prin încheierea din 28.10.2020, a fost comunicată abia la 23.11.2020, iar la termenul de judecată din 25.11.2020, la care pârâta a lipsit, nu expirase termenul de formulare a cererii de reexaminare. Corect se reține astfel de către Curtea de apel că este incidentă sancțiunea anulării sentinței, potrivit art. 175 C. proc. civ., ce prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

În speță, așa cum a conchis instanța de apel, vătămarea rezultată constă în aceea că partea nu a avut timpul necesar pentru ca, după aflarea soluției de respingere a cererii de reexaminare, să fie reprezentată de un avocat ales.

Corect s-a dispus anularea sentinței, potrivit art. 480 alin. (6) C. proc. civ., urmată de judecarea fondului în apel, fiind evocate și restul criticilor susținute.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, greșita aplicare a legii deoarece actul generator al remunerației ar fi întotdeauna contractul de licență neexclusivă, încheiat cu organismele de gestiune colectivă, critică ce este nefondată.

Înalta Curte observă că premisa pentru obligațiile de plată pretinse de reclamantă o constituie utilizarea muzicii într-un mediu în care are acces publicul, astfel că este necesară obținerea prealabilă a licenței de comunicare publică a muzicii ce implică și plata remunerației aferente. Se constată incidența prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe care prin art. 103 definește înregistrarea sonoră sau fonograma precum și producătorul de înregistrări sonore.

De asemenea, potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a (actualul art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 99/2015, a Deciziei ORDA 10/2016, a Deciziei ORDA 120/2016, respectiv a Deciziei ORDA nr. 173/2007, dispozițiile acestora sunt opozabile și obligatorii, instituind în sarcina pârâtei obligația de plată a remunerației pentru comunicarea publică a fonogramelor/operelor cinematografice și altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligații legale, dimensionate potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.

Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 8/1996, și anume art. 139 din Legea nr. 8/1996, în forma aplicabilă litigiului,

Reținând temeiul delictual, în lipsa încheierii contractului de licență, just se reține că utilizatorul care a comunicat public fonograme ce conțin prestații artistice fără a obține autorizație/licență neexclusivă, deși era obligat, trebuie sancționat pentru conduita sa ilicită.

De asemenea, în considerarea art. 3.12 din Metodologia publicată conform Deciziei ORDA nr. 120/2016 pentru spații și/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ, în lipsa obținerii în prealabil a autorizației de licență neexclusivă, corect se consideră că acestuia îi incumbă obligația de a achita către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținut autorizația-licență neexclusivă. În cazul în care cuantumul remunerației care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie.

Reținându-se că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale care îi reveneau în calitate de utilizator, desfășurând în cadrul spațiilor deținute activități de comunicare publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, precum și a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale, fără a achita remunerațiile datorate și fără autorizarea din partea titularilor de drepturi, corect s-a dispus obligarea sa la îndeplinirea acestora.

Faptul generator al obligației de plată îl reprezintă așadar, utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, situație față de care răspunderea poate fi antrenată fie pe temei contractual, fie pe temei delictual.

Nu se pot reține astfel susținerile recurentei privind calificarea temeiului și naturii obligației de plată a remunerațiilor, precum nici cele privind întinderea acestor remunerații, cu privire la care se arată că instanța de apel a realizat o aplicare eronată a prevederilor deciziei ORDA 120/2016, respectiv a prevederilor 3.12 din Metodologia aprobată prin aceste act normativ, prin aceea că a învederat că despăgubirea reprezentând triplul contravalorii licenței ar putea fi datorată și pentru o perioadă anterioară nașterii obligației de a semna contractul de licență.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, în mod just se conchide de curte că interpretarea prevederilor art. 130 lit. b) din lege este aceea că legea nu conferă utilizatorului dreptul discreționar de a cere încheierea licenței sau de a utiliza operele în mod neautorizat, urmând să răspundă ulterior delictual.

Cum răspunderea delictuală are ca temei încălcarea unei obligații ce este preexistentă, se constată în mod corect că în sistemul gestiunii colective obligatorii, pârâtei îi revine obligația de a obține licența pentru desfășurarea activităților comerciale precum cea din cauză (pensiune), comunicarea publică constând în punerea la dispoziție a echipamentelor individuale TV în camerele pensiunii, în deplină cunoștință de cauză, de către pârâtă, ca proprietar al pensiunii.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Întreprindere Individuală A. împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., și reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe recurenta-pârâtă Întreprindere Individuală A. la plata către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

Sursa informației: www.scj.ro.