Solicitare în vederea constatării nulităţii absolute a deciziei de concediere emisă de către pârâtă, restabilirea situaţiei anterioare prin reintegrarea reclamantului pe funcţia de reprezentant comercial, deţinută anterior, și plata despăgubirilor egale cu salariile indexate de care reclamantul ar fi beneficiat de la momentul desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă

• C. muncii: art. 269 alin. (1)
• NCPC: art. 133 pct. 2 teza I
• NCPC: art. 135 alin. (2) şi (4)
• NCPC: art. 95 pct. 4

Prin cererea/contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 18.02.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu;

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 362 din 21 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Cluj și Tribunalul Hunedoara – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a unei decizii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, restabilirea situației anterioare emiterii actului de concediere prin reintegrarea acestuia pe funcția deținută anterior concedierii, precum și obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale.

Așadar, din perspectiva naturii cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care permit reclamantului să exercite un drept de opțiune, însă numai în ceea ce privește tribunalele în a căror circumscripție se află domiciliul ori, după caz, locul de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit legii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, aplicabil prin prisma art. 95 pct. 4 C. proc. civ., conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de tribunal.

Cu toate că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social reglementează o excepție de la această regulă, în sensul că: „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele individuale de muncă în care reclamantul este salariatul, Înalta Curte reține că aceste dispoziții sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Prin urmare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de data formulării acțiunii, în cauză, sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

În altă ordine de idei, deși dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opțiune al reclamantului, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile „se adresează” exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor. Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

Prin urmare, în ipoteza conflictelor individuale de muncă în care o persoană fizică sesizează instanța (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are un drept de opțiune numai între tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul și cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că, deși domiciliul reclamantului se află în județul Hunedoara, locul de muncă al reclamantului se află în raza teritorială a Tribunalului Cluj (fabrica din Turda, conform actului adițional nr. x/27.09.2021 – dosar Tribunalul Cluj).

Prin urmare, atât Tribunalul Hunedoara, cât și Tribunalul Cluj, erau deopotrivă instanțe competente în soluționarea cauzei, reclamantul având alegerea între acestea două.

În consecință, dat fiind că art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie un caz de competență teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanței deopotrivă competente aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

În aceste condiții, introducerea acțiunii pe rolul instanței în circumscripția căreia se află locul de muncă al reclamantului impune concluzia că Tribunalului Cluj îi revine competența de soluționare a conflictului de muncă.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Sursa informației: www.scj.ro.