RIL: art. 431 alin. (1) NCPP, art. 215 alin. (8) NCPP, art. 50 alin. (2) Legea 10/2001, art. 285^1 O.U.G. nr. 34/2006

Conform comunicatului de presă din data de 19 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii – a soluționat două recursuri în interesul legii, cu privire la dispoziții din Codul de procedură penală.

Prin Decizia nr. 3/2015, ÎCCJ admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală publicată în M. Of. nr. 486 din 15.07.2010).

Art. 431, la alin. (1), prevede: „Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părțilorˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

Prin Decizia nr. 4/2015, ÎCCJ, admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală.

Art. 215, la alin. (8) dispune următoarele: „În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatuluiˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat alte două recursuri în interesul legii, privind dispoziții din Legea nr. 10/2001 și dispoziții din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Decizia nr. 1/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) și 50¹ alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (republicată în M. Of. nr. 789 din 2.09.2005), cu modificările și completările ulterioare.

Art. 50, la alin. (2), stabilește următoarele: „Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbruˮ.

Art. 50¹, la alin. (1) prevede următoarele: „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluareˮ.

Astfel, Curtea a decis că:

Prin Decizia nr. 2/2015 ÎCCJ admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.

Înalta Curte s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 285¹ raportat la art. 287¹⁷ alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (publicată în M. Of. nr. 418 din 15.05.2006), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 (publicată în M. Of. nr. 625 din 20.07.2006, cu rectificare în M. Of. nr. 662 din 1.08.2006) cu modificările și completările ulterioare.

Art. 285¹ stabilește: „Plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu se taxează cu 50% din sumele prevăzute la art. 287¹⁷ˮ.

Art. 287¹⁷, la alin. (2), prevede: „Cererile neevaluabile în bani se taxează cu 4 leiˮ.

Astfel, Curtea a decis că: