Respingerea acțiunii în revendicare ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Recurs respins ca fiind nefondat

• NCC: art. 2501 alin. (1)
• NCC: art. 2523
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 497
• VCC: art. 1336
• VCC: art. 1337
• VCC: art. 1341
• VCC: art. 1345
• VCPC: art. 311

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă – la data de 14 aprilie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E. obligarea acestora, în solidar, la restituirea prețului încasat, în cuantum de 165.000 euro, ca urmare a anulării contractului de vânzare autentificat sub nr. x/25.02.2005 și a actului adițional autentificat sub nr. x/25.03.2005, ambele autentificate de BNP F., obligarea în solidar a pârâților la plata spezelor contractuale, respectiv a sumei de 9.570 RON, precum și restituirea către reclamantă a impozitului pe teren și clădire plătit de aceasta, în cuantum de 21.229 RON.

Prin încheierea din data de 13 mai 2021, Tribunalul București – secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalul București – secția a V-a civilă la data de 04 iunie 2021, sub nr. x/2021**.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 665 din 27 aprilie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează.

Examinând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu, cel puțin parțial, motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurenții-pârâți, și astfel, excepția nulității nu poate fi primită.

Criticile au însă caracter nefondat, potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține, sub aspectul împrejurărilor esențiale din prezentul proces, că, în data de 25.02.2005, intimata-reclamantă A. S.A. a încheiat un contract de vânzare cu recurenții-pârâți D. și J. și cu intimații-pârâți H. și C., având ca obiect imobilul situat în București, str. x, compus din teren, în suprafață de 332 mp, și casă de locuit, imobil înscris în CF nr. x, având număr cadastral x, contract autentificat sub nr. x/25.02.2005 de către BNP F..

Intimații-pârâți, respectiv recurenții-pârâți, în calitate de vânzători, s-au obligat să transmită intimatei-reclamante întreg dreptul de proprietate asupra imobilului în schimb prețului de 165.000 euro, care a fost achitat integral de către cumpărătoare.

Prin actul adițional autentificat sub nr. x/25.03.2005 la contractul de vânzare nr. x/25.02.2005, părțile au stabilit defalcarea prețului pentru casă și teren.

– Un prim demers judiciar având ca obiect imobilul în litigiu a fost declanșat în data de 16.12.2005, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2005, prin care s-a solicitat, de către o terță persoană (I.), constatarea nevalabilității statului asupra imobilului în litigiu, constatarea nulității absolute a HCGMB nr. 21/28.01.1999, precum și obligarea pârâților din respectiva cauză să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.

În cadrul dosarului nr. x/2005, în data de 30.06.2006, a fost formulată, de către A. S.A., o cerere de intervenție în interes propriu, prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta din respectiva cauză (I.) și cu pârâții din acea pricină (Municipiul București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C. K. S.A., L. și M.), pe calea unei acțiuni în constatare cu caracter provocator, să se constate că este proprietara imobilului în litigiu, precum și să se constate nulitatea Deciziei nr. 33/14.01.1975 emisă de CPMB-Comitetul Executiv, cerere care a fost admisă în principiu de către Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 2077/09.02.2007, instanța a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei pentru capătul de cerere având ca obiect anularea HCGMB nr. 21/28.01.1999 și a declinat competența de soluționare a cauzei pentru acest capăt de cerere în favoarea Tribunalului București.

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a dispus disjungerea celorlalte capete de cerere, precum și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de către A. S.A., formându-se un nou dosar, care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2007.

Prin sentința civilă nr. 3346/27.02.2009, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București (hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1963/03.12.2009 a Tribunalului București – secția a V-a civilă), cauza fiind înregistrată sub nr. x/2009.

În data de 20.06.2011, A. S.A. a formulat, în dosarul nr. x/2009, o cerere de chemare în garanție, în contradictoriu cu H., C., D. și E., în motivarea căreia a arătat că a cumpărat de la aceștia imobilul în litigiu, care figurau ca proprietari în cartea funciară și că a fost de bună-credință, neexistând nicio mențiune cu privire la o eventuală interdicție de vânzare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1337 C. civ. de la 1864 privind obligația de garanție în caz de evicțiune, fiind solicitată restituirea prețului achitat, în cuantum de 165.000 euro, și sporul de valoare adus imobilului.

Pârâții (chemați în garanție din respectiva cauză) H., C., D. și E. au depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, în data de 10.10.2011, prin care au invocat că A. S.A. a intervenit din propria sa inițiativă în proces, ceea ce înseamnă că nu a fost și nu este evinsă, nefiind tulburată de terț.

De asemenea, au mai arătat și că cererea de chemare în garanție se bazează pe culpa A. S.A., astfel că este inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 2096/27.11.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, în parte, acțiunea și a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare formulată de aceeași reclamantă împotriva pârâtei A. S.A. și a pârâților L. și M., iar acțiunea în revendicare împotriva pârâților Statul Român și Municipiul București a fost respinsă, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 316A/11.11.2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 2096/27.11.2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin decizia nr. 1639/29.05.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 316A/11.11.2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a modificat, în parte, decizia, în sensul că a admis apelurile formulate de acesția împotriva sentinței civile nr. 2096/27.11.2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului și a înlăturat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

A respins recursul declarat de reclamanta I. împotriva aceleiași decizii și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

– Secundar, un alt demers judiciar privitor la imobilul în litigiu a fost declanșat în data de 27.08.2007, moment la care Judecătoria Sectorului 1 București fost învestită de către I. cu o cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nr. x/25.02.2005 și a actului adițional nr. x/25.03.2005, cerere care a făcut obiectul dosarului nr. x/2007

Deși în primă instanță, prin sentința civilă nr. 6603/19.05.2008, cererea a fost admisă, iar sentința primei instanței a fost menținută de către instanța de apel (prin decizia civilă nr. 1676A/17.12.2008 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, prin care s-a dispus respingerea apelurilor formulate împotriva sentinței), hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 București a fost modificată în tot ca efect al deciziei civile nr. 993/12.06.2009 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, prin care a fost modificată decizia civilă nr. 1676A/17.12.2008 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, în sensul admiterii apelurilor, cu consecința schimbării în integralitate a sentinței nr. 6603/19.05.2008, în sensul respingerii acțiunii ca lipsite de interes.

– Terțiar, un nou demers judiciar având ca obiect imobilul în discuție a fost declanșat prin rezoluția din data de 07.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, dată în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București în vederea desființării totale a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.02.2004 având ca obiect imobilul, dosar înregistrat inițial sub nr. x/2012 (renumerotat 3157/299/2019).

În cadrul acestui dosar, I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, în contradictoriu cu pârâții H., C., D., E., A. S.A., N., Statul Roman prin MFP, Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 – DITL Sector 1 și OCPI Sector 1, printre altele, să se constate și nulitatea contractului de vânzare nr. x/25.02.2005 și a actului adițional nr. x/25.03.2005, ambele autentificate de BNP F..

După parcurgerea mai multor cicluri procesuale, litigiul a fost soluționat prin sentința civilă nr. 7212/15.11.2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2019, prin care a fost admisă cererea de intervenție principală și a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare nr. x/25.02.2005 și a actului adițional nr. x/25.03.2005, ambele autentificate de BNP F., hotărâre care a rămas irevocabilă prin decizia nr. 170R/05.11.2020 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de către A. S.A. împotriva sentinței.

– Ulterior, ca efect al constatării nulității titlului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, intimata-reclamantă A. S.A. a dedus judecății prezentul demers judiciar, prin care a solicitat obligarea, în solidar, a recurenților-pârâți și a intimaților-pârâți la restituirea prețului încasat, în cuantum de 165.000 euro, la plata spezelor contractuale, respectiv a sumei de 9.570 RON, precum și la restituirea impozitului pe teren și clădire, în cuantum de 21.229 RON, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1336, 1337, 1341 și 1345 C. civ. de la 1864.

Date fiind aceste precizări, necesare în contextul analizării legalității soluției instanței de apel, Înalta Curte va trece la examinarea criticilor formulate, prin cererea de recurs.

În esență, prin criticile formulate, recurenții-pârâți au invocat aplicarea eronată, de către instanța de apel, a dispozițiilor de drept material incidente care reglementează instituția prescripției extinctive, cu referire specială la momentul de început al curgerii termenului de prescripție în prezenta cauză.

Astfel, în opoziție cu reținerile instanței de apel, recurenții-pârâți au susținut că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune al intimatei-reclamante nu poate fi reprezentat de data pronunțării, de către Judecătoria Sectorului 1 București, a sentinței civile nr. 7212/15.11.2019, în dosarul nr. x/2019, prin care a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare având ca obiect imobilul în litigiu.

Printr-o primă critică formulată, recurenții-pârâți au invocat drept moment de la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului la acțiune data de 30.06.2006, moment la care intimata-reclamantă a formulat cerere de intervenție în interes propriu în dosarul nr. x/2005, prin care a solicitat să se constate că este proprietara imobilului în litigiu.

Critica formulată are caracter nefondat.

Înalta Curte reține că ipoteza conturată în prezentul proces este aceea în care, ulterior constatării nulității absolute a contractului de vânzare nr. x/25.02.2005 și a actului adițional nr. x/25.03.2005, prin sentința civilă nr. 7212/15.11.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost promovată prezenta acțiune, în scopul restituirii prestațiilor executate în temeiul actului juridic civil care a fost desființat.

În fața instanțelor de fond a fost invocată excepția prescripției dreptului material a acțiunii personale formulate, obiect al prezentei cauze, divergența în soluții fiind determinată de stabilirea diferită a momentului de început al cursului prescripției extinctive.

Înalta Curte reține că aspectul prescriptibilității acțiunii nu a fost contestat, fiind acceptat că aceasta este și rămâne prescriptibilă, în termenul general de trei ani, conform dreptului comun, în conformitate cu prevederile art. 2501 alin. (1) C. civ.

Cât privește începutul prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, acesta coincide cu data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, în conformitate cu prevederile art. 2523 C. civ.

În litigiul pendinte, se observă că în mod judicios a reținut instanța de prim control judiciar faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a fost constatată nulitatea celor două acte juridice prin sentința civilă nr. 7212/15.11.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București (definitivă de la pronunțare și irevocabilă prin decizia civilă nr. 170R/05.11.2020 a Tribunalului București, secția a V-a civilă), întrucât numai de la acea dată cel interesat avea posibilitatea de a acționa în justiție.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, până la momentul constatării nulității absolute a actului translativ de proprietate, partea interesată nu avea temei, de fapt și de drept, pentru a pretinde restituirea a ceea ce s-a executat și repararea integrală a prejudiciului cauzat, termenul legal de prescripție neîncepând să curgă.

Pentru aceste considerente vor fi respinse, ca nefondate, criticile recurenților-pârâți, în sensul că intimata-reclamantă „avea toate instrumentele necesare să determine cunoașterea dreptului la acțiune încă din anul 2006, când a formulat cerere de intervenție în primul dosar de pe rolul instanțelor”.

Relevant în legătură cu dosarul în care, în data de 30.06.2006, intimata-reclamantă a formulat cerere de intervenție în interes propriu, este că, prin sentința civilă nr. 2096/27.11.2012 a Tribunalului București, secția a III-a civilă (irevocabilă prin decizia nr. 1639/29.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă), a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de către I. împotriva A. S.A..

Drept urmare, se constată că, deși avea cunoștință de existența unei pretenții a unui terț în legătură cu dreptul său de proprietate asupra terenului, prin respingerea irevocabilă a demersului judiciar promovat, dreptul la acțiune al intimatei-reclamante nu a început să curgă, aceasta continuând să dețină imobilul, sub nume de proprietar, până la invalidarea ulterioară a dreptului său, ca efect al hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2019.

Este locul a se menționa că însăși recurenții-pârâți, contrar celor susținute prin cererea de recurs din litigiul pendinte, au înțeles să invoce, prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție formulată de către reclamantă în respectiva pricină, faptul că aceasta a intervenit din propria sa inițiativă în proces, ceea ce înseamnă că nu a fost și nu este evinsă, nefiind tulburată de terț.

Cât privește apărarea intimatei-reclamante, în sensul că această critică ar fi fost invocată omisso medio, se constată caracterul nefondat al acesteia, în condițiile în care apărările formulate, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, tind la a demonstra împlinirea termenului de prescripție cu mult anterior promovării acesteia, aspect reluat inclusiv prin concluziile puse la termenul de judecată din 12.11.2021, când au invocat inclusiv aspectul că „reclamanta, fiind un profesionist, condus de un alt profesionist, a avut cunoștință de chestiunea evicțiunii, chiar și la momentul la care a formulat cererea de intervenție, în cealaltă cauză ce a existat între părți”.

Totodată, nici critica recurenților-pârâți în sensul că intimata-reclamantă „trebuia încă din primul ciclu procesual al dosarului civil nr. x/2012 să cunoască consecințele rezoluției din data de 07.05.2012 din dosarul penal nr. x/2010 (…), respectiv să constate că este evinsă și în consecință, să solicite restituirea prețului” nu este formulată omisso medio.

Astfel, se constată că, prin întâmpinarea depusă în fața instanței de apel, recurenții-pârâți au invocat în mod expres faptul că „dreptul la acțiune este prescris, în condițiile în care evicțiunea era deja săvârșită, inclusiv prin raportare la momentul la care Parchetul a înaintat cererea de anulare a tuturor contractelor”.

Însă, inclusiv această din urmă critică are caracter nefondat.

Similar cu ipoteza celei dintâi critici, nici în acest caz nu se poate considera că termenul de prescripție a început să curgă anterior pronunțării hotărârii judecătorești prin care a fost constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate al reclamantei, respectiv a sentinței civile nr. 7212/15.11.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

În acest context, se impune precizarea că, deși soluția definitivă și irevocabilă de invalidare a dreptului reclamantei asupra imobilului în litigiu pronunțată în respectiva pricină (dosar nr. x/2012, ulterior renumerotat ca 3157/299/2019) are efect declarativ de drepturi, totuși, în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă, prescripția dreptului subiectiv la restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului nul a început să curgă, în acord cu legea substanțială, doar de la data pronunțării soluției de constatare a nulității absolute (definitivă de la pronunțare și irevocabilă prin decizia tribunalului).

Ceea ce pretinde intimata-reclamantă în litigiul pendinte este o restituire a prestațiilor executate integral în temeiul unui act juridic nul, aspect în raport cu care dispozițiile art. 2523 C. civ. stabilesc în mod clar și neechivoc momentul de început al termenului de prescripție, ca fiind cel la care titularul a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui, iar nu „momentul inițiativei” demersului judiciar al terțului contestator, reprezentat de „contestarea titlului de proprietate”, cum în mod greșit afirmă recurenții-pârâți și care este plasat temporal anterior celui dintâi.

Momentul formulării unei pretenții de către un terț în legătură cu dreptul de proprietate al intimatei-reclamante nu poate echivala, așadar, cu momentul nașterii în sine a dreptului subiectiv la acțiune în restituirea prestațiilor, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să lipsească de eficacitate juridică dreptul real dobândit de către aceasta.

Pentru aceleași motive, vor fi respinse și criticile recurenților-pârâți în sensul că „dreptul de restituire a prețului (…) se naște la momentul faptei evicțiunii, cunoscută ca atare de către cumpărător, fiind prescriptibil de la acel moment”, respectiv cel al „pronunțării sentinței civile nr. 6603/2008”.

Argumentul recurenților-pârâți este netemeinic întrucât ignoră dezlegările date prin decizia civilă nr. 993/12.06.2009 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, prin care a fost modificată decizia civilă nr. 1676A/17.12.2008 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, în sensul admiterii apelurilor, cu consecința schimbării în integralitate a sentinței civile nr. 6603/19.05.2008, în sensul respingerii acțiunii, ca lipsită de interes.

Cum, prin schimbarea în totalitate a sentinței, statuările din cuprinsul acesteia au încetat să mai producă efecte, unica hotărâre judecătorească având atașată autoritate de lucru judecat este cea a instanței de recurs.

În acest sens dispun și prevederile art. 311 C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil respectivei pricini), potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere.

Date fiind cele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de pârâții D. și E. împotriva deciziei civile nr. 851A din 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va fi respins, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.