Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare – modificări (OIIJ nr. 116/2020)
Actul modificat | Actul modificator | Sumar |
Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 134/2018 (M. Of. nr. 1.049 din 11 decembrie 2018; cu modif. și compl. ult.)
|
Ordinul nr. 116/2020 pentru modificarea Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare (M. Of. nr. 1006 din 29 octombrie 2020)
|
– introduce: art. 4 alin. (4) lit. g), cap. IV secțiunea a 9-a; – modifică: art. 4 alin. (1). |
În M. Of. nr. 1006 din 29 octombrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 116/2020 pentru modificarea Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare.
Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 134/2018.
Art. 4 alin. (4) lit. g) (introdusă prin OIIJ nr. 116/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 4 alin. (4), după lit. f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins:
„g) compartimentul de audit public intern, având indicativul «U», care asigură consilierea conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice.”
Cap. IV secțiunea a 9-a (introdusă prin OIIJ nr. 116/2020)
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la cap. IV, după secțiunea a 8-a se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 9-a, cu următorul cuprins:
„SECȚIUNEA 9: Compartimentul de audit public intern
Art. 24^1
(1) Compartimentul de audit public intern reprezintă compartimentul de specialitate care exercită, în condițiile legii, auditul intern asupra activităților desfășurate în cadrul Inspecției Judiciare.
(2) Compartimentul de audit public intern este constituit potrivit legii.
(3) Conducătorul Compartimentului de audit public intern este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activităților de audit.
Art. 24^2
Compartimentul de audit public intern are următoarele atribuții:
a) elaborează norme metodologice specifice entității publice în care își desfășoară activitatea, cu avizul Unității Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern (C.A.A.P.I.);
b) elaborează proiectul planului multianual de audit public intern, de regulă pe o perioadă de 3 ani, și, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern;
c) efectuează activități de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale Inspecției Judiciare sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate;
d) informează U.C.A.A.P.I. despre recomandările neînsușite de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, precum și despre consecințele acestora;
e) raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile sale de audit;
f) elaborează raportul anual al activității de audit public intern;
g) în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii, raportează imediat inspectorului-șef al Inspecției Judiciare și structurii de control intern abilitate;
h) verifică respectarea normelor și instrucțiunilor, și poate iniția măsurile corective necesare, în cooperare cu inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.”
Art. 4 alin. (1) (modificat prin OIIJ nr. 116/2020)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 4 alin. (1) prevedea următoarele aspecte:
„(1) Categoriile de personal al Inspecției Judiciare sunt următoarele: inspectori judiciari, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, funcționari publici, specialiști IT și personal contractual.”
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 4 alin. (1) se modifică și va avea următorul conținut:
„Art. 4
(1) Categoriile de personal al Inspecției Judiciare sunt următoarele: inspectori judiciari, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, funcționari publici, specialiști IT, auditori interni și personal contractual.”