Răspunderea civilă a administratorului persoană juridică

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Ne-am propus să analizăm conceptul răspunderii civile, cu privire specială asupra efectelor acestei instituții în materia societăților.

Răspunderea civilă, ca formă a răspunderii juridice, operează și în materia societăților, aceasta fiind „o componentă esențială a oricărei forme de organizare socială”, un fapt social ce se „rezumă la reacția organizată, instituționalizată, pe care o declanșează o faptă socotită condamnabilă”^[1].

În calitatea sa de subiect de drept distinct de persoana asociaților care au constituit-o societatea participă la circuitul civil în nume propriu, răspunzând juridic pentru actele sale. Aceasta exercită drepturi și își asumă obligații față de asociați și față de terți, suportând consecințele prevăzute de lege în cazul săvârșirii unui fapt ilicit/licit de către persoanele fizice și/sau juridice care fac parte din organele de conducere ale acesteia.

Instituirea răspunderii societății pentru faptele ilicite săvârșite de organele acesteia nu trebuie înțeleasă însă ca o formă de exceptare de la răspundere a persoanei sau persoanelor care intră în componența organelor respective. Dimpotrivă, faptele ilicite săvârșite de persoana care are calitate de organ al societății determină răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de societate, cât și față de terți.

În acest sens, a se vedea dispozițiile art. 1915 alin. (1) Cod civil, potrivit cărora „Administratorii răspund personal față de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau din culpă în administrarea societății.”

Administratorul societății este definit în literatura de specialitate ca fiind „persoana fizică sau persoana juridică prin reprezentantul său permanent, asociată sau din afara societății, care în baza împuternicirii rezultate din mandatul încredințat și din normele specifice ale legii privind societățile, transpune în practică voința societății prin exercitarea oricăror operațiuni cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate și a voinței sociale cu excepția restricțiilor menționate de lege sau în actul constitutiv”^[2].

Administratorul, principalul organ de conducere al societății^[3], învestit cu o sarcină de gestiune și, în special, cu atribuții de administrare este în mod sigur pasibil de o acțiune socială de răspundere acesta putând, singur sau în solidar cu alți administratori, să fie chemat să suporte daunele societății administrate.

Dispozițiile legale referitoare la răspunderea administratorului se aplică atât în cazul administratorului persoană fizică, cât și în cazul administratorului persoană juridică.

În conformitate cu dispozițiile art. 153¹³ alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 privind societățile, prin actul de numire, persoana juridică – administrator are obligația de a-și desemna un reprezentant permanent, persoană fizică. În privința acestuia din urmă, legea prevede expres că el este supus acelorași condiții ca și un administrator sau membru al consiliului de supraveghere, persoană fizică, care acționează în nume propriu.

Reprezentantul permanent are o răspundere solidară cu persoana juridică ce l-a numit și poate fi înlocuit oricând de aceasta, care are obligația de a numi, în același timp, un înlocuitor. Cel înlocuit, neexercitând un mandat în nume propriu, nu pot avea dreptul la daune-interese față de societate, în caz de înlocuire fără justă cauză, dar pot exercita un asemenea drept față de persoana juridică al cărei reprezentant permanent a fost în consiliul de administrație sau de supraveghere^[4].

În cazul administratorului persoană juridică, vom distinge așadar între răspunderea directă față de societatea pe care o administrează, aceasta decurgând din neexecutarea obligațiilor rezultate din contractul de administrare și o răspundere de regres față de reprezentantul său permanent persoană fizică. În acest caz răspunderea reprezentantului administratorului persoană juridică nu exonerează de răspundere administratorul persoană juridică și nici nu-i micșorează răspunderea solidară.

Calitatea de administrator al unei societăți implică numeroase consecințe sub aspectul asumării răspunderii juridice. În virtutea atribuțiilor și puterilor oferite de asociați, fie prin actul constitutiv, fie în baza hotărârii adunării generale a asociaților, administratorul unei societăți își asumă multiple obligații a căror nerespectare poate avea consecințe grave pentru patrimoniul său sau chiar, în cazuri excepționale, pentru libertatea sa^[5].

De aici și dorința firească de a cunoaște care sunt consecințele pe care le va suporta persoana juridică în calitatea sa de administrator al societății atunci când acesteia îi este imputabilă o încălcare a uneia sau mai multor obligații/atribuții în administrarea societății sau când aceasta a avut o conduită care nu este conformă cu modelul comportamental cerut pentru îndeplinirea sarcinii de administrare/gestiune a societății.

Actele și faptele juridice săvârșite în exercitarea atribuțiilor sale pot antrena în sarcina administratorului, distinct de societate, diferite forme de răspundere juridică (civilă, penală, contravențională).

Istoric

De-a lungul timpului, răspunderea juridică a administratorului a cunoscut diferite forme de reglementare, de la o epocă la altă și de la o țară la alta^[6]. Inițial, aceasta a avut natura unei răspunderi contractuale, ca mai apoi, odată cu apariția și extinderea societăților pe acțiuni aceasta să capete o dimensiune legală, ca răspundere față de stat. Cu titlu exemplificativ amintim situația societăților de armatori olandeze, constituite în secolul XVII pentru exploatarea Indiilor Olandeze în care numirea administratorului se făcea de către Guvern. Administratorii depuneau jurământ față de Principe și conduceau societatea sub controlul direct al Guvernului, în afara oricărei influențe din partea asociaților, răspunderea lor fiind o răspundere legală în fața Guvernului. O situație similară o întâlnim și în Anglia, în secolele XVI – XVIII, unde societățile anonime au fost constituite prin chartere regale care desemnau administratorii și stabileau regulile de conducere și răspundere, administratorii răspunzând în fața suveranului care le-a dat dreptul de funcționare.

La noi, legislația română privitoare la răspunderea administratorului a înregistrat evoluții asemănătoare celor europene. Principalele reglementări în domeniu sunt cuprinse în Codul civil de la 1864, în Codul Comercial Român din 1887, în Codul Penal, precum și în alte legi speciale^[7]. Cea mai importantă dintre acestea este Legea nr. 31/1990 privind societățile care stabilește principalele atribuții ale administratorului, natura, formele și regimul juridic al răspunderii acestuia, totodată încriminând o serie de fapte ca infracțiuni și contravenții.

 

Reglementare Legea nr. 31/1990

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, care prevăd că „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege, răspunderea administratorului este privită ca o răspundere față de societate determinată de regulile mandatului^[8].

În realitate, raporturile dintre administrator și societate sunt reglementate atât de regulile mandatului, cât și de cele prevăzute în Legea nr. 31/1990, fapt ce face ca răspunderea administratorului față de societate să aibă o dublă natură juridică: contractuală și legală.

În acest sens sunt și prevederile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 care stabilesc că: „Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun”^[9].

 

Natura răspunderii

În doctrină^[10] și practica judiciară^[11], s-a conturat și ideea că răspunderea administratorului este de fapt o răspundere mixtă: contractuală și delictuală, având în vedere faptul că raporturile dintre societate și administrator au o dublă natură: contractuală și legală. Această concepție este îmbrățișată și de doctrina franceză^[12], care consideră că răspunderea administratorilor este una contractuală în raporturile cu societatea și asociații, când rezultă încălcarea mandatului ori a dispozițiilor actului constitutiv sau ale legii referitoare la mandatul administratorilor și delictuală în raporturile cu terții când se referă la încălcarea altor dispoziții imperative ale legii^[13].

Referitor la natura juridică a răspunderii administratorului conchidem la ideea că răspunderea civilă a administratorului este o răspundere contractuală (mai ales față de societate) în ipoteza în care administratorul răspunde pentru nerespectarea obligațiilor ce i-au revenit în baza contractului de mandat încredințat, ori pentru nerespectarea dispozițiilor actului constitutiv sau al legii referitoare la mandatul încredințat și o răspundere delictuală (mai ales față de terți) atunci când aceasta rezultă din încălcarea altor dispoziții imperative ale legii.

Răspunderea civilă a administratorului față de societate poate fi o răspundere directă, pentru fapta proprie, ori o răspundere în regres, când societatea a suportat prejudiciul produs de administrator și urmează a se îndrepta cu o acțiune în regres împotriva administratorului.

Problema naturii juridice a raporturilor dintre administrator și societate^[14] are implicații majore în dreptul societar și sub aspectul determinării condițiilor necesare a antrena răspunderea administratorului.

 

Condițiile răspunderii

Dubla natură a răspunderii civile presupune practic întrunirea unor condiții generale comune celor două forme de răspundere. Aceste condiții sunt:

1. existența unei legături contractuale între persoana responsabilă (administrator) și persoana prejudiciată (societate sau terți)

La rândul ei această condiție esențială pentru atragerea răspunderii administratorului presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:

– legătura trebuie să rezide dintr-un contract de mandat specific administratorului societății

În acest sens sunt dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile potrivit cărora „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege.” Administratorul răspunde așadar față de societate pentru nerespectarea obligațiilor ce i-au revenit în baza contractului de mandat încredințat, obligații stabilite fie prin actul constitutiv ori hotărârea adunării generale, fie prin lege. Important de reținut sub acest aspect este faptul că legiuitorul a prezumat existența acestei legături și în cazul administratorului de fapt, care fără să fi primit un mandat în acest sens din partea societății se comportă ca un adevărat administrator efectuând acte de conservare, folosință sau dispoziție asupra bunurilor sociale. Potrivit prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, administratorul social de fapt răspunde ca și administratorul de drept, răspunderea acestora fiind una solidară. Această prezumție având un însă un caracter relativ va putea fi răsturnată prin proba contrarie de către administrator.

– contractul de mandat să fie unul valabil, respectând toate condițiile de fond și de formă cerute de lege

Pentru antrenarea răspunderii administratorului este necesar ca contract de mandat să respecte toate condițiile prevăzute de lege pentru valabilitatea acestuia, neîndeplinirea acestor condiții fiind sancționată după caz cu nulitatea, anularea sau revocarea contractului. În cazul nulității și al anulării contractului, dat fiind efectul retroactiv al acestor sancțiuni, administratorul vinovat de pagubele produse societății sau terților va răspunde delictual, iar în ipoteza apariției unei cauze de revocare a unui administrator, revocarea va produce efecte numai pentru viitor, de la data apariției acestei cauze, administratorul urmând a răspunde contractual pentru faptele sale săvârșite până la data revocării și delictual după această dată^[15].

– contractul de mandat trebuie să prevadă conduita la care este ținut administratorul, care sunt drepturile și obligațiile acestuia

Cu privire la această cerință, menționăm faptul că conduita administratorul nu trebuie să se limitează doar la ceea ce este expres prevăzut în contractul de mandat, ci făcând trimitere la dispozițiile art. 1272 Cod civil, potrivit cărora „Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui”, prevederile contractuale respective se vor completata cu obligațiile imperative și supletive ale legii, cu principiul echității și bunei-credințe.

Aceasta este și opinia exprimată în literatura de specialitate, reținută și de casația franceză, potrivit căreia: „examinând mandatul cu care sunt investiți administratorii unei societăți anonime, se constată că alături de obligațiile ce le sunt impuse prin statut, administratorii sunt legați și de obligațiile supletive ale legii și care au a se considera că se integrează în contractul de mandat intervenit între societatea anonimă și administratorii săi”^[16].

Totodată, însuși Codul comercial român, în prezent abrogat, a consacrat această concepție în art. 122 alin. (1), potrivit căruia: „Societatea anonimă se administrează de către unul sau mai mulți mandatari temporari, revocabili, asociați sau nu”, și art. 123 alin. (2), potrivit căruia: „Cu toate acestea, ei răspund de executarea mandatului lor și de ceea ce decurge din obligațiile pe cari legea le impune.” Aceste dispoziții reprezintă o transcriere aproape textuală a dispozițiilor Codului comercial italian, ele regăsindu-se într-o formă aproape asemănătoare și în art. 36 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (în prezent abrogat)^[17], potrivit cărora: „Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înființare ori statut.”

Expunerea administratorului riscului de a despăgubi societatea pentru daunele cauzate de neregulile de administrare/gestiune este menită, cel puțin pe plan teoretic, să încurajeze pe acesta la menținerea unei conduite corecte și conforme cu comportamentul cerut pentru îndeplinirea sarcinii menționate.

2. existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei obligații contractuale sau legale, prin care se aduce atingere unui drept subiectiv sau unui interesa al persoanei vătămate

Fapta ilicită reprezintă condiția obiectivă a răspunderii juridice și constă în faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduce atingere dreptului subiectiv aparținând altor persoane.

În materia societăților, fapta ilicită a administratorului se poate materializa în neîndeplinirea (inacțiune omisivă) sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor (acțiune comisivă) pe care legea, statutul și hotărârile adunării generale le impun în sarcina acestuia, fapte ce au drept rezultat lezarea drepturilor subiective ale societății sau terților (prejudiciul).

Răspunderea directă a administratorului față de societate se angajează, de regulă, pentru greșelile de gestiune și administrare, incompetența profesională, ineficiența, ori fraudare. De obicei, aceasta este o răspundere contractuală ce decurge din neîndeplinirea unor criterii sau standarde ori din pierderile suferite de societate în timpul exercițiului funcțiilor administratorului. Răspunderea civilă directă poate fi însă și delictuală atunci când aceasta rezultă din anumite fapte ilicite săvârșite de administrator în dauna societății prin încălcarea unor obligații stabilite în sarcina lui prin lege cum ar fi: deturnarea interesului social, concurența neloială față de societate, încălcarea obligației de fidelitate față de societate etc.^[18].

3. existența prejudiciului

Prejudiciul reprezintă efectul negativ patrimonial sau nepatrimonial suferit de societate sau terți ca urmare a faptei ilicite săvârșite de administrator, acesta putând rezulta din lezarea unui drept sau a unui interes. La rândul său, pentru a putea fi reparat acesta trebuie să respecte toate cerințele descrise în Codul civil, respectiv să fie cert, direct, personal și să nu fi fost reparat încă.

4. existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

Pentru a fi angajată răspunderea administratorului societății nu este suficient să existe pur și simplu o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de societate sau o terță persoană, ci între faptă și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că săvârșirea faptei respective să aibă drept efect prejudiciul creat.

Referitor la această condiție, menționăm faptul că de-a lungul timpului practica judiciară a demonstrat că probarea existentei unei legături cauzale între fapta și prejudiciu, în materia societăților este o sarcină destul de grea, datorită multiplilor factori care au avut influență asupra rezultatelor societății.

5. vinovăția administratorului ce a săvârșit fapta ilicită

Răspunderea civilă a administratorului presupune, pe lângă existența unui prejudiciu produs printr-o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate și un element subiectiv, respectiv vinovăția acestuia. Astfel cum am arătat mai sus, vinovăția administratorului se manifestă prin neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor născute în sarcina sa din contract, statut sau lege.

În materia societăților, răspunderea civilă a administratorului este o răspundere bazată pe culpă. În cazul răspunderii contractuale legiuitorul a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina administratorului, prezumție ce va putea fi răsturnată de către administrator dacă va proba fie vina societății, fie existența unui caz de forță majoră sau a unui caz fortuit. În schimb, în cazul răspunderii delictuale culpa va trebui dovedită de către cel interesat.

În privința criteriilor de apreciere a vinovăției, un rol important îl au dispozițiile Codului civil, potrivit cărora diligența ce trebuie să stea la baza îndeplinirii unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar. Acest criteriu obiectiv presupune compararea activității administratorului cu cea a unei persoane diligente care acționează cu grijă pentru apărarea drepturilor și intereselor societății.

Și în materie de culpă există la nivel de practică judiciară o dificultate în probațiune, mai ales atunci când ne aflăm în situația în care se impută administratorului o greșeală de gestiune, o încălcare a obligațiilor de administrare cu grija unui gestionar diligent.

6. inexistența unei cauze de nerăspundere

Pentru atragerea răspunderii administratorului este necesar ca dincolo de îndeplinirea cumulativă a condițiilor mai-sus menționate să nu existe vreun caz care să înlăture răspunderea administratorului. În literatura de specialitate^[19] s-a apreciat ca înlăturarea răspunderii s-ar limita doar la următoarele cazuri forța majoră, cazul fortuit, fapta celui prejudiciat, fapta unui terț, cauzele de exonerare prevăzute de Legea nr. 31/1990.

---