Primatul alegerilor parlamentare

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

„Alegerile nu hotărăsc asupra politicilor concrete. Mai degrabă ele decid cine va hotărî asupra acestora”

Giovanni Sartori

 

În sistemele politice ale democrației reprezentative, fiecare tip de alegeri are importanța sa. De acest fapt ne-am putut convinge chiar în acest an când în România au loc, succesiv, pentru prima dată în istoria postdecembristă a țării, toate tipurile de alegeri.

Democrația reprezentativă determină alegerea oficialilor, libertatea de expresie, surse alternative de informare, autonomie asociațională, separarea puterilor, protejarea libertăților fundamentale – mănunchi de libertăți denumit „liberalism constituțional”. Constituționalismul este principiul care consacră ideea că în societățile democratice moderne ordinea este stabilită pe temeiul legii fundamentale, constituția statului democratic. Este un apanaj al puterii politice, stabilite în mod democratic, care poate conferi oricărei societăți certitudine și stabilitate. Putere care trebuie însă a fi întreținută și reînnoită periodic printr-un proces de legitimare, „legitimarea având o substanță juridică de ordin strict procedural, produsă într-un chip perfect și absolut de alegeri” (Pierre Rosanvallon).

În arhitectura democratică a statului, alegerile parlamentare ocupă un loc aparte, loc ce rezultă din rolul instituției Parlamentului în sistemul nostru politico-juridic. Constituția României definește Parlamentul ca fiind „organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”. Acest text constituțional consacră ideea că Parlamentul este singura instituție abilitată să reprezinte poporul român și interesele sale, să îndeplinească funcția decizional-legislativă autorizată să elaboreze politicile publice menite să satisfacă nevoile corpului social, alegerile parlamentare având o importanță aparte în viața politică a țării. În consecință, exercitarea dreptului de vot la aceste alegeri este o chestiune de maximă importanță în condițiile în care poporul, deși titular al puterii, are la dispoziție o singură modalitate, cea a desfășurării scrutinului, prin care își alege reprezentanții ce vor exercita puterea politică în numele său. Ulterior scrutinului prezența corpului social în spațiul public scade semnificativ, funcționarea sistemului politic fiind asigurată de reprezentanții aleși care au obligația să își exercite mandatul conform intereselor esențiale ale corpului social. În urma alegerilor pentru Parlamentul României se formează acea majoritate (parlamentară) care exercită guvernarea țării în sensul său cel mai larg – formează guvernul, ia decizii politice materializate sub forma proiectelor de legi, adoptă aceste proiecte pe care apoi le promovează către promulgare.

În spațiul public sunt și opinii care aduc în discuție primatul alegerilor prezidențiale în fața celor parlamentare – invocând „alegerea președintelui de către popor” –, omițând realitatea faptului că sistemul politic semiprezidențial este un sistem dual (în care atât președintele cât și premierul fac parte din puterea executivă). Doctrina politico-juridică a clarificat însă această „dilemă politică” statuând că „președintele este autoritatea supremă numai atâta timp cât dispune de majoritatea parlamentară”. În consecință, atunci când din alegerile parlamentare rezultă o majoritate solidă, țara este mai bine și mai eficient condusă.

În sistemul electoral românesc – ca și în alte sisteme democratice – desemnarea candidaților ce urmează a primi votul alegătorilor rezultă din propunerile partidelor politice, propuneri care ar trebui să aibă „o largă sferă de cuprindere menită să asigure un climat concurențial și competitiv” (Raymond Aron). De aceea atât performanțele cât și eșecurile clasei politice revin tot acestora. Nici nu s-ar putea altfel deoarece candidații pentru alegerile parlamentare (ca și candidații pentru alegerile europarlamentare) se află în vârful „piramidei electorale”. Cunoașterea lor de către electorat este aproape imposibilă – spre deosebire de alegerile locale aflate la baza „piramidei electorale” –, unde alegătorii își pot forma, cât de cât, o anumită opinie ce rezultă din notorietatea publică și abilitatea în comunicare a candidatului. Electoratul are însă posibilitatea de a influența asupra ponderii pe care o dobândește o grupare sau alta a clasei politice în raport cu influența politică a unor partide în momentul alegerilor. Acest lucru are o importanță aparte pentru constituirea majorității parlamentare, aleșii având calitatea de a fi reprezentanții politici ai întregii națiuni. Știința politică a statuat că ceastă calitate își are sorgintea în principiul esențial al funcționării sistemului reprezentativ, cel al „despărțirii reprezentantului de reprezentat”, motiv pentru care aleșii au exclusiv un mandat reprezentativ (specific societăților democratice). Mandatul reprezentativ – spre deosebire de cel imperativ – permite transformarea voinței „majorității politice” în „voință generală” prin acomodarea intereselor majorității cu interesele celorlalte forțe sociale, „toate acestea având drept liant un anumit consens politic, care nu pune însă capăt luptei politice” (Gianfranco Pasquino).

Afirmam anterior că ideea de reprezentare politică este inseparabilă de alegerile organizate la termen, ele fiind menite să asigure concordanța dintre voința celor reprezentați și cea a reprezentanților. Dintotdeauna această concordanță a fost însă imperfectă, existând perioade în care contradicțiile dintre clasa politică și corpul social s-au acutizat. În ultimii ani tot mai mulți alegători sunt reticenți în a-și exercita dreptul de vot ca urmare a nemulțumirilor pe care le au față de modul în care cei aleși le reprezintă interesele. Un exemplu semnificativ în acest sens îl constituie chiar România, unde la precedentele alegeri parlamentare prezența la vot a fost de sub o treime din alegătorii înscriși pe listele electorale. Acest absenteism a avut consecințe negative asupra vieții politice și economice a țării, dar și asupra autorității statului ca principală instituție a societății. Între acestea a fost cea a constituirii unei coaliții care a guvernat ineficient, după mai puțin de un an declanșându-se o criză politică ce a durat aproape trei luni! Ajungându-se în pragul unei situații limită s-a format un nou guvern de coaliție. În legătură cu această chestiune se impune o anumită remarcă. Este pentru prima dată după anul 1995 – an în care a fost adoptată „Declarația de la Snagov” care a marcat consensul clasei politice românești în vederea aderării României la UE și la NATO –, când două partide politice reprezentative, de „culori” diferite, au înțeles să treacă peste diferențele de ideologie, peste interesele de partid, dar și peste orgoliile unor lideri și să dea dovadă de toleranță și compromis pentru a scoate țara din impas. Colaborare care, în general, s-a desfășurat profitabil atât pentru economie, dar și pentru corpul social, dacă avem în vedere rezultatele obținute de partidele coaliției la alegerile locale ce au avut loc la începutul verii. Desigur, pe parcursul celor trei ani de guvernare comună în coaliție au avut loc și conflicte, uneori exagerate de unii politicieni care nu înțeleg „jocul politic”, dar și de o parte a mass-media. În societatea românească nu s-au înțeles, încă, pe deplin, două lucruri esențiale și anume că „politica fără conflict este o iluzie periculoasă, putând conduce la manifestări de natură totalitară” (Raymond Aron) și faptul că „compromisul nu pune capăt luptei politice” (Gianfranco Pasquino). În consecință, întreaga clasă politică, cu deosebire elitele politice, trebuie să perceapă o realitate pe care teoria și practica politică le evidențiază cu insistență și anume că în lumea politică democratică nu avem de-a face cu o confruntare între „bine” și „rău”, cel mai adesea fiind o confruntare între „inacceptabil” și „tolerabil”, iar politicienii nu sunt dușmani politici, așa cum au fost percepuți atât de fostul președinte, dar – în bună măsură – și de cel actual, ci adversari politici! În toamna acestui an însă colaborarea partidelor aflate la guvernare a fost marcată de unele frământări generate de pregătirea alegerilor parlamentare și a celor prezidențiale. Interesele de partid și orgoliile unor „grei” din ambele partide au început, din nou, să prevaleze în fața interesului general. Un exemplu relativ recent îl constituie modul în care a fost stabilită data alegerilor parlamentare și prezidențiale care s-au programat de mai multe ori pentru a fi „optimizate”.

Alegerile parlamentare vor avea loc în acest an pe 1 decembrie, de „Ziua Națională”. Ele au fost plasate între primul și cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Trei convocări la urne în mod succesiv care, după opinia noastră, pot genera unele dificultăți organizatorice. Dar nu numai atât. Pot apărea dificultăți în mobilizarea electoratului la vot și, în consecință, pot împiedica constituirea unei majorități parlamentare menite să asigure o guvernare stabilă, împiedicând totodată și participarea corpului social la guvernare prin exercitarea dreptului la vot. Dar pentru că datele scrutinelor au fost deja stabilite nu ne rămâne decât să sperăm că partidele politice vor face un efort suplimentar de mobilizare a electoratului la vot și că vor desfășura o campanie electorală convingătoare, cât mai aproape de nevoile oamenilor, fără promisiuni populiste de genul „semnează contractul și ia-ți propria locuință”!

Curând va expira termenul pentru depunerea listelor de candidați din rândul cărora vor fi aleși cei 466 de senatori și deputați ai României care sunt chemați ca în următorii patru ani să lucreze mai eficient pentru binele țării decât predecesorii lor. Motiv pentru care partidele politice au obligația de a diminua sensibil „balastul” ce încă se regăsește astăzi în toate partidele politice și să susțină meritocrația, promovând politicieni care să își exercite mandatul în acord cu interesele de bază ale corpului social. Totodată, vremea parlamentarilor „senatori de drept”, care nu înțeleg cerințele „jocului politic”, care au rămas ancorați în tradiții și cutume perimate, purtători ai unor obiceiuri incompatibile cu democrația modernă, a trecut. În consecință, profesionalizarea reală a clasei politice dublată de eliminarea episoadelor de „democrație neliberală” trebuie să devină o realitate permanentă. În legislatura ce urmează o serie de concepte vor trebui revizuite, urmând ca modernizarea unor instituții publice să continue, preocupări ce se cer a fi corelate cu evoluțiile din viața socială, evoluții ce au loc mult mai rapid decât sunt ele percepute.

Fără a dramatiza realitățile pe care le trăim trebuie să fim de acord că, la nivel planetar, lucrurile sunt în schimbare. În plan global se observă o tendință tot mai accentuată de reașezare a polilor de putere. Aceste schimbări trebuie să ne îndemne – având în vedere și conflictele militare din preajma noastră – atât la mediație cât și la acțiune pentru a ne proteja. Dar amenințările la adresa democrației, ne învață știința politică, vin în principal nu din afară, ci din interior. Concomitent cu consolidarea democrației și libertății, ca elemente esențiale ale statului de drept, trebuie întărită și autoritatea statului, prin exercitarea de către acesta, în limitele legii, a „monopolului constrângerii fizice legitime” (Max Weber) în scopul diminuării sensibile a corupției și abuzului de drept, a violenței sociale, dar și a demagogiei și populismului. Ele vor putea fi controlate și printr-o redefinire a politicului prin raportare la moralitate și drept. Dimensiunea morală a deciziilor politice capătă astfel o importanță practică imediată legată de problematica statului, a dreptului și politicii. Implicarea eticii în abordarea problemelor politice concrete nu va mai rămâne astfel doar în sfera disputelor privind moralitatea politicienilor. Analiza moralei promovate prin deciziile politice trebuie făcută prin prisma modului în care puterea politică acționează pentru a face sau a nu face ceva care să conducă la realizarea „binelui comun” (sintagmă care se referă la ce este benefic pentru majoritatea membrilor comunității).

În încheiere îl vom cita pe unul dintre cei mai reprezentativi gânditori liberali ai tuturor timpurilor, John Stuart Mill. „Instituțiile reprezentative – afirmă acesta – își pierd sensul și pot fi simple instrumente ale tiraniei când masa alegătorilor nu se interesează suficient de propriul ei guvernământ pentru a vota”. Într-adevăr, dacă alegătorii nu votează instituțiile reprezentării au toate șansele să devină instrumente ale tiraniei. Practica politică a dovedit-o din plin. În ultimele două decenii, în societatea românească, au existat o serie de manifestări care au condus la slăbirea participării politice datorate absenteismului electoral și a manifestării opțiunilor politice și culturale ale oamenilor. Acestea au avut ca efect subminarea „voinței generale” – la care ne-am referit anterior – și întărirea puterii executive în detrimentul ideii de reprezentare și mandat, dar și exacerbarea rolului anumitor minorități ce încearcă să se substituie întregii comunități.

Motiv pentru care o participare numeroasă la vot a electoratului la alegerile parlamentare din 1 Decembrie este mai mult decât necesară pentru constituirea unui corp legislativ reprezentativ, capabil să practice politica cu curaj și onestitate, care vădește realism și echilibru în lupta politică.