Obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente. Respectarea garanţiilor impuse privind dreptul părţilor la un proces echitabil

- NCPC: art. 425
- NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
- NCPC: art. 496
- NCPC: art. 497
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Asocierea B. S.R.L. – B.. prin lider de Asociere B. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
– anularea rezultatului procedurii de atribuire pentru „Echipament de imagistica prin rezonanta magnetica” – ICB No. G/C1/2.1, Lotul II, precum și a oricărui alt act care consfințește manifestarea de voință a Ministerului Sănătății în sensul adoptării acestui rezultat al procedurii de atribuire, cu efectul anulării măsurii de declarare drept conformă (eng. „substantially responsive”) a ofertei G.E., și, pe cale de consecință,
– obligarea Ministerului Sănătății la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul acestei proceduri de atribuire, cu respectarea considerentelor care au dus la pronunțarea hotărârii judecătorești și
– obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată provocate de soluționarea prezentului litigiu.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 954 din 19 februarie 2020)
autoritate de lucru judecat
dreptul partilor la un proces echitabil
examen de legalitate
examenul de legalitate
motiv de nelegalitate
motive contradictoii
motive straine de natura cauzei
pachet de investitii
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
III. Analiza motivelor de casare invocate.
1. Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește motivul de nelegalitate a sentinței pronunțată de instanța de fond, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de casare de ordine publică, întemeiat de recurentă pe teza referitoare la lipsa unei motivări efective referitoare la respingerea criticilor principale formulate de reclamantă prin acțiunea introductivă, constând, pe de o parte, în refuzul de a aplica examenul de legalitate cu care fusese învestită, adică să verifice dacă itemul ofertat – antena deține numărul de canale impus de Cerința nr. 132, iar pe de altă parte în refuzul de a analiza o decizie de speță, pronunțată într-o cauză similară de același judecător, Înalta Curte precizează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Recurenta se află în eroare susținând că sentința pronunțată de instanța de fond nu este motivată. Din lecturarea acesteia se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conținutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se și cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situației de fapt reținută pe baza probelor administrate, cât și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.
Dintr-o altă perspectivă, raportat la împrejurarea că recurenta a invocat și faptul că justificările Curții de Apel sunt străine de argumentele sale, pentru incidența acestei teze componente a motivului de casare era necesar ca hotărârea atacată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză, datorită faptului că instanța de fond a reușit să efectueze o analiză a pretențiilor afirmate de reclamantă.
Inferența la care a apelat instanța de fond, raționamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum și soluția dată acțiunii introductive, rezultă în mod evident din perspectiva în care instanța a abordat examenul de legalitate al rezultatului procedurii de atribuire a contractului.
Astfel, instanța de fond a menționat că oferta declarată câștigătoare a îndeplinește Documentația de licitație, conținând o antenă cu minim 12 canale, în condițiile în care Caietul de sarcini nu sunt prevăzute interdicții privind posibilitatea de a obține antena din componente corelate.
Nu constituie o nemotivare și astfel nu atrage incidența motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parțial, susțineri ale părții potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanței cu cele ale uneia dintre părțile litigante.
În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligație nerespectată de instanța de fond în opinia recurentei, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil.
Refuzul instanței de a de a analiza o decizie de speță într-un subiect cvasi-identic, astfel cum recurenta clamează în cuprinsul criticilor sale, nu se subsumează motivului de casare menționat, în contextul în care jurisprudența instanțelor nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar românesc coroborat cu împrejurarea că instanța de fond a menționat în cuprinsul considerentelor că situația diferă substanțial între cele două spețe, ceea ce a denotă în mod evident ca a avut loc o prealabilă analiză.
Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte precizează că relevantă în economia soluționării cauzei este interpretarea prevederilor cerinței nr. 132 din Caietului de sarcini – Capitolul 3 Specificații tehnice, lot. II Echipamente de imagistică prin rezonanță magnetică Art. 6, așa cum a fost modificată prin Actul adițional nr. x la Documentele de ofertă pentru achiziția de echipamente medicale imagistice de diagnosticare – care prevede minim 12 canale pentru Antena aferentă examinărilor abdominale/pelvice/cardiace, prin raportare la caracteristicile aparatului C. ofertat de către intimata-pârâtă Asocierea B..
Astfel, după cum rezultă din piesele dosarului, aparatul ofertat de asocierea menționată este prevăzut cu o antenă cu o bobină Express Anterior Array cu 9 elemente pentru sistemele cu 16 canale aferent imagisticii cu 12 canale a toracelui, abdomenului și pelvisului, în conjuncție cu bobina Express Posterior Array integrată în masă (bobină cu 12 elemente, cu acoperire a toracelui, abdomenului, pelvisului și coloanei vertebrale), regăsită în oferta aceleiași asocieri în cadrul procedurii de achiziție (item/cerința nr. 131), împrejurare necontestată de părțile litigante.
De asemenea nu poate fi contestat caracterul unitar al procedurii de achiziție derulate de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Sănătății, prin intermediul procedurilor de Ofertare Competitivă Internațională specificate în Ghidul Băncii Mondiale pentru Achiziția bunurilor, lucrărilor și serviciilor, altele decât de consultanță în baza împrumuturilor BIRD și creditelor/granturilor AID acordate de Debitorii Băncii Mondiale din ianuarie 2011 („Ghidul pentru achiziție”).
Practic, aparatul ofertat este afectat unui pachet de investigații imagistice pentru multiple zone anatomice ale corpului uman, printre care coloana vertebrală, torace, abdomen și zona pelviană, constituind o unitate nedivizată.
Prin urmare, plecând de la această concluzie, se naște întrebarea dacă funcționalitatea acestuia trebuie privită unitar sau fracționat, pe diferitele componente incorporate, în cauză prezentând interes interoperabilitatea sau interferența antenelor din dotarea sistemului pe care îl presupune.
În opinia Înaltei Curți este de domeniul evidenței că funcționalitatea aparatului nu poate fi privită prin raportare la elementele componente din dotarea acestuia, ci doar din perspectiva unității și aplicabilității sale într-o manieră integrată, ceea ce nu presupune o abordare exclusivistă a cerințelor Caietului de sarcini, astfel cum propune recurenta-reclamantă în mod subiectiv.
Din acest unghi de vedere, perspectiva în care instanța de fond a abordat efectuarea examenului de legalitate al declarării ofertei prezentată de Asocierea B. a fost una judicioasă, în contextul în care cerința caietului de sarcini în privința minimului de 12 canale a antenei utilizate pentru examinările abdominale/pelvice/cardiace nu a fost formulată, în termeni lipsiți de echivoc, în sensul interdicției dovedirii acesteia prin corelarea a două componente ale aceluiași ansamblu.
În plus este de observat că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra legalității declarării conformității ofertei prin raportare la conceptul de „ofertă substanțial corespunzătoare” regăsită în cuprinsul Criteriului de atribuire din Secțiunea Instrucțiuni pentru Ofertanți IPO 38.1.
Astfel, potrivit definiției conceptului, oferta Asocierii B. este în mod cert substanțial conformă, îndeplinind cerințele documentației de licitație fără abateri, rezervări sau omisiuni materiale.
Din această perspectivă sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei referire la raționamente contrare regăsite în hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate situații similare sau chiar identice dacă acestea nu prezintă elementele autorității de lucru judecat în oricare dintre cele două componente ale acesteia, deoarece, așa cum s-a reținut în cele de mai sus, jurisprudența instanțelor nu constituie izvor de drept în arhitectura sistemului judiciar românesc.
IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia.
În consecință, pentru considerentele anterior prezentate, constatând că sentința instanței de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva acesteia.
Sursa informației: www.scj.ro.
Jurisprudență
- Determinarea competenței teritoriale în conflictele individuale de muncă inițiate de subunități fără personalitate juridică. Efectele capacității procesuale și aplicarea normelor speciale
- Excepția de neconstituționalitate fără impact asupra cauzei soluționate definitiv. Retragerea recursului în temeiul principiului disponibilității
- Incidența nulității ca sancțiune procesuală pentru exercitarea recursului în absența motivării legale și a timbrajului corespunzător
- Lipsa competenței instanței supreme în soluționarea contestațiilor vizând hotărârile privind constituirea birourilor electorale locale. Delimitarea atribuțiilor între instanțele de contencios și autoritățile electorale
- Lipsa incidenței cauzei de nepedepsire și neîndeplinirea condițiilor legale privind dezincriminarea în materia evaziunii fiscale. Limitele recursului în casație
- Lipsa exercitării căii procesuale corespunzătoare privind incompatibilitatea judecătorului și inadmisibilitatea controlului pe calea recursului în privința temeiniciei cheltuielilor de judecată
PARTENERI INSTITUȚIONALI
Revista de seară
- Cele mai importante știri ale zilei văzute de Claudiu Pamuc
- Bani de la UE, doar după reformă
- Doliu la Vatican
- Încă o „curbă de sacrificiu” pentru România
- Minunile Bucureștilor
- Becali se desparte de AUR
Opinii

Suveranitatea națională și puterea de stat. Este necesară o lege a suve… (citește)
Actualitate legislativă
- Rubrică realizată de Redacția ProLege
- [UPDATE: Adoptarea Propunerii Legislative pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu] CDEP. Lege pentru aprobarea O.U.G nr. 16/2025 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale și alte acte normative incluse pe ordinea de zi din 22-23 aprilie 2025
- MMFTSS. Raport de evaluare a implementării Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, republicată în anul 2024
- ASF. Proiect: Normă pentru completarea Normei ASF nr. 7/2017 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale ale entităţilor din sistemul de pensii private
- MIPE. Proiect: H.G. pentru modificarea Anexei la H.G. anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1235/2022 privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin PNRR al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții
- MMFTSS. Proiect: Ordin pentru modificarea Ordinului nr. 2.073/1.623/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii și a Procedurii de efectuare a restituirilor
Jurisprudență CEDO
- Hotărârea CEDO din 1 martie 2022 în Cauza S. împotriva României (Cererea nr. 23.126/16)
- Efectuarea percheziţiei domiciliare în viziunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
- CSM. Cauze CEDO 2018-2022
- Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României (Cererea nr. 54.780/15)
- Standardul european de avut în vedere în cauzele privind stabilirea drepturilor parentale ale persoanelor cu afecțiuni psihice
Conferințe
- Universul Juridic
- UNBR. Conferința „Aspecte practice generate de aplicarea codurilor fundamentale”
- [UPDATE: Cum a fost] Invitație la Conferința anuală de Achiziții publice a Facultății de Drept din cadrul Universității din București
- [UPDATE: Cum a fost] Conferința anuală a Profesiilor Juridice – avocați-notari
- [UPDATE: Cum a fost] Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale de Contencios Administrativ
- Achiziții publice
- Arbitraj şi Mediere
- Drept Administrativ şi Constituţional
- Drept Civil şi Procesual Civil
- Executare silită
- Dreptul Familiei
- Drept Financiar, Fiscal şi Bancar
- Drept Internaţional
- Drept Penal şi Procesual Penal
- Proprietate Intelectuală
- Dreptul Muncii şi Dialogului Social
- Societăţi, Afaceri şi Insolvenţă
Rămâi la curent cu noutățile juridice
Despre autor:

Redacția ProLege
Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.Despre concurență sine ira et studio
- Seria Profesioniștii Legal Point
- Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar
- Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de consilier – 17 decembrie 2021
- Consiliul Concurenței. Recomandare privind elaborarea unei reglementări unitare privind domeniul deșeurilor medicale
- Consiliul Concurenței. Derularea unei investigaţii pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră
- Consiliul Concurenței. Bilanțul activității – 2020
Ora Arbitrajului
- Seria Profesioniștii Legal Point
- „Cele două noi cursuri I.N.P.P.A. de specializare în arbitraj comercial deschid participanților oportunități nebănuite”
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 20 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 19 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Alexandru Stănescu, Partener SLV Legal
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 18 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Arbitrajul în timpul stării de urgență
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 17 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Markus Burgstaller: The future of investment arbitration in post Achmea era
Legal Point
- Un proiect marca „Universul Juridic”
- Acces VIDEO: Lansarea REVISTEI LEGAL POINT nr 1-2/2023
- [IN MEMORIAM] Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora
- [IN MEMORIAM] Poveste despre Copiii Pământului: Ovidiu Bojor
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
Agenda Juridică
- DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”: Ediția 6 – Dreptul românesc și educația juridică în context actual
- [CUM A FOST] UNPIR București: Conferința Aniversară – 25 de ani de profesionalism și performanță
- [CUM A FOST] CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE DREPT PENAL ȘI PROCEDURĂ PENALĂ. Ediția a II-a – Art. 53-187 Cod penal. Evoluții jurisprudențiale și doctrinare 2014-2025
- [CUM A FOST] HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT, ediția 2025
- [Clasament general] Hexagonul Facultăților de Drept – 2025
Gânduri (ne)juridice DIN LUMEA JURIDICA
- Vocația construcției (II)
- Despre prietenia sinceră
- La Universitatea Titu Maiorescu se face carte
- O lecție despre libertate
- O lecție de generozitate
Gânduri nejuridice
- Cine sunt (azi)? (II)
- Lipsiți de substanță
- Ce aveți, domnilor, cu „Școala de la Frankfurt”?
- Sexul prin perete
- Homo Cliens și Homo Iratus
Content parteneri
- [IN MEMORIAM] Omul care stă de vorbă cu veșnicia: Mihai Șora
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
Coduri principale
Vezi totUltimele comentarii
- Ioan cabinet de avocat Bosa Ioan la Acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb, radierea înregistrărilor din cartea funciară, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtelor la plata de daune materiale şi morale
- Antoanetanedelcu@yahoo.com la Acces VIDEO: Dezbaterea „Profilul magistratului de mâine. Proba interviului”, 26 Ianuarie 2024
- roxanacoltea.avocat@yahoo.com la Acces VIDEO: Conferința ”GDPR – Data Privacy Observer 2024”, 25 ianuarie 2024
- mateybogdan100@yahoo.com la Dreptate și nedreptate
- PETU PARASCHIV PERSOANA FIZICA AUTORIZATA la Aprobarea O.U.G. nr. 94/2022 pentru modificarea Codului administrativ (Legea nr. 275/2023)