Lipsa exercitării căii procesuale corespunzătoare privind incompatibilitatea judecătorului și inadmisibilitatea controlului pe calea recursului în privința temeiniciei cheltuielilor de judecată

• NCPC: art. 41
• NCPC: art. 42 alin. (1) pct. 13
• NCPC: art. 44
• NCPC: art. 45
• NCPC: art. 451 alin. (2)
• NCPC: art. 453 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 1
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, în data de 10 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale aduse onoarei, demnității și reputației acesteia pentru faptele săvârșite timp de 10 ani ca urmare a proceselor deschise ilegal împotriva sa.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357-1359, art. 1381, art. 1385-1386 C. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 894 din 27 martie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă invocă o cauză de incompatibilitate a președintelui completului de judecată din apel, susținând că este rudă atât cu pârâtul, cât și cu recurenta.

Recurenta invocă, așadar, o chestiune ce vizează alcătuirea instanței de judecată și încălcarea dispozițiilor de drept procesual civil referitoare la incompatibilitate, criticile astfel formulate urmând a fi analizate prin raportare la cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 și 5 C. proc. civ., referitoare la situația în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv, la situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Deși recurenta nu a precizat în mod expres temeiul de drept al motivului de incompatibilitate invocat, din modul de formulare a acestuia rezultă că au fost avute în vedere dispozițiile art. 42 alin. (1) punctul 13 C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul este incompatibil atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndolieli cu privire la imparțialitatea sa.

Identificarea în concret a cazului de incompatibilitate incident este absolut necesară întrucât, în căile de atac, problema nelegalei compuneri a completului care a pronunțat hotărârea atacată, întemeiată pe existența incompatibilității, poate fi invocată numai pentru situațiile prevăzute de art. 41 C. proc. civ., ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută, în privința cărora nici părțile și nici judecătorul aflat în situația respectivă nu au un drept de apreciere, nu și pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Aceasta pentru că, normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt norme de ordine publică, nesusceptibile de interpretare sau de aplicare prin analogie, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută a hotărârii judecătorești, în timp ce normele cuprinse în art. 42 C. proc. civ. au caracter dispozitiv, apreciere dedusă din sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 44 C. proc. civ., în sensul că judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat, ceea ce înseamnă că recuzarea nu este obligatorie, interesul ocrotit fiind unul privat, al părții din proces, care va aprecia dacă cere sau nu recuzarea judecătorului aflat într-una dintre situațiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ., care instituie o prezumție legală relativă de imparțialitate.

Prin urmare, numai incompatibilitatea reglementată de art. 41 C. proc. civ. poate fi invocată, cu titlu de excepție absolută, în orice stare a pricinii, în acest sens fiind și dispozițiile art. 45 C. proc. civ., potrivit cu care „în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii”, ceea ce înseamnă că, în toate celelalte cazuri, respectiv cele descrise de art. 42 C. proc. civ., partea interesată are doar posibilitatea de a formula cerere de recuzare, în condițiile art. 44 C. proc. civ., respectiv, înainte de începerea oricărei dezbateri (alin. (1) sau, atunci când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute (alin. (2).

Cum, în speță, incompatibilitatea invocată de recurentă vizează legătura de rudenie a unuia dintre membrii completului ce au alcătuit instanța de apel cu părțile cauzei, în sensul art. 42 alin. (1) punctul 13 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile legale mai sus citate, ea nu putea fi invocată decât pe calea cererii de recuzare ce ar fi trebuit să fie formulată de îndată ce reclamanta a cunoscut motivul de incompatibilitate, respectiv după comunicarea încheierii din 19 iunie 2023 privind preschimbarea termenului de judecată, la solicitarea reclamantei, de la data de 11 decembrie 2023 la data de 09 octombrie 2023.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel, încheierea de preschimbare a termenului de judecată a fost comunicată reclamantei în 3 iulie 2024, iar din compunerea completului de judecată care a soluționat cererea de preschimbare a făcut parte inclusiv doamna judecător C., a cărei incompatibilitate se invocă în recurs.

Cum însă reclamanta nu a înțeles să își exercite acest drept procesual în termenul legal și în fața instanței competente să soluționeze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea judecătorului cauzei, invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nu mai este posibilă, instanța de control judiciar neputând să o analizeze.

În consecință, reținând că în cauză nu este incident niciunul dintre cele două cazuri de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura ca nefondate susținerile subsumate de recurentă primului motiv de recurs.

Printr-o altă critică, recurenta a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, arătând că suma de 2500 RON stabilită în sarcina sa de către instanța de apel este exagerată și nerezonabilă.

Înalta Curte apreciază că aceste aspecte reprezintă chestiuni de temeinicie, și nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În același sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de recurs în interesul legii, s-a stabilit că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.”.

În considerente, s-a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Prin urmare, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Referitor la solicitarea intimatului-pârât B. de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 2500 RON, potrivit chitanțelor nr. 1/05.01.2024 și nr. 28/25.03.2024, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata sumei solicitate de intimat, pe care o apreciază ca fiind proporțională în raport cu activitatea desfășurată de avocat și complexitatea cauzei.

Sursa informației: www.scj.ro.