JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Intervenirea unui conflict de legi în timp. Efecte asupra termenului de prescripţie
Etichete
- Legea nr. 94/2010: art. 1 alin. (2)
- O.U.G. nr. 51/1998: art. 13 alin. (5)
- O.U.G. nr. 64/2005: art. 1 alin. (2)
- O.U.G. nr. 64/2005: art. 3
Potrivit Legii nr. 94/2010, prin care a fost modificată O.U.G. nr.64/2005, toate dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998 se aplică și A.D.S. în relațiile cu partenerii contractuali în ceea ce privește valorificarea creanțelor sale, inclusiv termenul special de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani.
În soluționarea acestui conflict de legi în timp, guvernat de două principii complementare, principiul neretroactivității legii noi și principiul aplicării imediate a legii noi, ținând cont de situațiile concrete în legătură cu începutul curgerii prescripției și intervenirea unor cauze de întrerupere a cursului prescripției, dacă termenul de prescripție de 3 ani, stabilit potrivit reglementării în vigoare la data când a început să curgă, nu s-a împlinit la data intrării în vigoare a legii noi, acesta va fi supus termenului din legea nouă, respectiv termenului de 7 ani.
(I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 1131 din 15 martie 2011)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!