Infracțiunea de deţinere, transport şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă. Recurs în casație respins ca fiind nefondat

• art. 296^1 alin. (1) lit. l)
• Legea nr. 227/2015: art. 452 alin. (1) lit. h)
• Legea nr. 571/2003
• Legea nr. 86/2006: art. 270 alin. (3)
• NCP: art. 4
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 447
• NCPP: art. 448 alin. (1)

Prin sentința penală nr. 45 din data de 31.03.2022 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. x/2021 în temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „deținerea, transportul… și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 29/RC din 17 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal – și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale – încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 176 din data de 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale.

Totodată, se observă că, în intervalul de timp de 45 de zile în care dispoziția constatată neconstituțională este în vigoare, dar suspendată de drept, prin O.U.G. nr. 85 din 17 iunie 2022, privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 17 iunie 2022, la art. III, s-a dispus modificarea articolului 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, după cum urmează:

1. La alin. (2), lit. a) și b) vor avea următorul cuprins:

„a) introducerea în/sau scoaterea din țară, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă sunt depășite limitele cantitative prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul produselor accizabile supuse marcării, sau dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 de RON, în cazul produselor accizabile nesupuse marcării, și mai mare de 40.000 de RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în/sau scoaterea din țară, de două sau mai multe ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă prin fiecare introducere sau scoatere din țară nu sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la lit. a), însă cumulat, sunt depășite aceste limite”.

2. Alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a)”.

Înalta Curte reține că potrivit art. 4 din C. pen. „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 651 din data de 25 octombrie 2018 s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

În concluzie, dezincriminarea unei fapte penale poate interveni și în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei de incriminare, cum este Decizia Curții Constituționale nr. 176 din data de 24.03.2022, prin care au fost constate neconstituționale dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin faptul că nu reglementează un prag valoric/temporal câte lucruri asimilate contrabandei și prin nesocotirea principiului ultima ratio în materie penală, aduc atingere principiului constituțional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. S-a mai reținut că, nereglementând un astfel de prag valoric/temporal, norma este afectată de un viciu de neconstituționalitate și din perspectiva stabilirii de către instanță a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecății și a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispozițiilor constituționale ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. (considerentele 33 din Decizia Curții Constituționale nr. 176/2022).

Totodată, Înalta Curte constată că pentru o altă formă specifică de evaziune fiscală, și anume infracțiunea reglementată de art. 296^1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se prevedea că fapta constituie infracțiune doar când se depășește limita a 10.000 de țigarete. Norma menționată prevedea că „constituie infracțiuni următoarele fapte: […] l) deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri”, sancțiunea fiind închisoarea de la 1 la 4 ani.

Prin Decizia nr. 17 din data de 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că „pentru combaterea evaziunii fiscale legiuitorul a incriminat, în mod general, sustragerea de la plata taxelor și impozitelor în Legea nr. 241/2005 și, respectiv, a incriminat în alte legi speciale modalități concrete de sustragere de la plata taxelor, infracțiunile din aceste legi constituind forme specifice de evaziune fiscală. Omisiunea plății taxelor datorate este, așadar, incriminată atât în Codul fiscal, cât și în Legea nr. 241/2005, respectiv în Codul vamal. Astfel, infracțiunea din Codul fiscal [art. 296^1 alin. (1) lit. l), deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situația premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. […] Evaziunea fiscală reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor cu privire la bunuri aflate pe teritoriul României, iar infracțiunea de contrabandă reprezintă o infracțiune complexă cu privire la omisiunea plății acelorași taxe și impozite, dacă bunurile au fost introduse în țară în mod fraudulos. Contrabanda reprezintă astfel o normă complexă de incriminare a unei modalități specifice de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea bunurilor cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Obiectul juridic al infracțiunii de evaziune fiscală este diferit de cel al infracțiunii de contrabandă doar prin faptul că în cazul infracțiunii de contrabandă se apără și regimul frontierei de stat, nu numai regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat”.

În prezent, art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 reglementează o soluție legislativă identică, incriminând ca infracțiune „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri […]”, pedeapsa stabilită fiind închisoarea de la 1 la 5 ani (considerentul 35 din Decizia Curții Constituționale nr. 176/2022).

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., dispozițiile art. 4 din C. pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Prin urmare, trebuie verificat dacă fapta concretă comisă de recurent și încadrată în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (text ce a fost declarat neconstituțional) nu se încadrează în alte dispoziții legale în vigoare și care să o incrimineze ca fiind infracțiune.

Analizând situația de fapt reținută în sarcina recurentului prin decizia penală nr. 1228 din data de 20 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, se constată că recurentul în data de 14.10.2021, orele 22:00, a fost depistat pe raza com. Cârna, pe DJ 561 (Giurgița – Bârca), având asupra sa, în timp ce conducea autoturismul x cu nr. x, un număr de 20.000 de țigarete (1.000 de pachete) marca x, ce nu aveau aplicate marcaje fiscale românești.

Întrucât acțiunea de deținere a țigărilor fără timbre de accizare de către recurentul A. depășește cu mult cantitatea de 10.000 țigarete, fapta reținută în decizia recurată este incriminată în continuare ca infracțiune de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal (în vigoare din 01.01.2016.

În consecință, cererea recurentului de aplicare a art. 4 din C. pen. este neîntemeiată, fapta comisă de acesta regăsindu-se incriminată într-o altă dispoziție legală în vigoare, astfel cum s-a arătat mai sus.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1228 din data de 20 septembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.