Hotărârea CEDO din 3 martie 2020 în cauza C. și alții împotriva României (Cererea nr. 30.547/14 şi alte patru cereri)

În M. Of. nr. 743 din 17 august 2020 s-a publicat Hotărârea CEDO din 3 martie 2020 în cauza C. și alții împotriva României (Cererea nr. 30.547/14 și alte patru cereri).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție

Reclamanții au susținut că anularea, imprevizibilă din punctul lor de vedere, a diplomelor de licență, după șase ani de studii superioare absolvite, a adus atingere exercitării dreptului lor la respectarea vieții private, întrucât, în opinia lor, neregulile de ordin administrativ care le-au fost reproșate sunt imputabile administrației universitare și Ministerului Educației. (…)

II. Cu privire la admisibilitate

1. Cu privire la excepția de incompatibilitate ratione materiae

a) Excepția Guvernului și replica reclamanților

Guvernul a consideră  că „art. 8 din Convenție nu este aplicabil în speță, deoarece, din punctul său de vedere, reclamanții nu au dovedit că, pe parcursul studiilor, au stabilit legături cu lumea exterioară, altele decât relațiile administrative specifice proprii oricărui parcurs universitar, sau o interacțiune veritabilă și reală cu alte persoane”(…).

Reclamanții au contestat argumentele Guvernului și au afirmat că deținerea diplomelor de licență menționate mai sus reprezenta condiția sine qua non de acces la profesia de specialist în stomatologie. În opinia lor, anularea diplomelor de licență reprezintă, în contextul Convenției, o atingere adusă dreptului la respectarea vieții private și are ca efect excluderea oricărei posibilități ca aceștia să desfășoare o activitate profesională în domeniul pentru care au studiat o perioadă de șase ani (…).

b) Motivarea Curții

„27. Curtea face trimitere la principiile consacrate în jurisprudența sa privind sfera de aplicare a noțiunii «viață privată» în general [Bărbulescu împotriva României (MC), nr. 61.496/08, pct. 70-71, CEDO 2017 (extrase)].

28. Curtea reamintește că a examinat deja efectul asupra «vieții private» al refuzului de a autoriza un resortisant străin, și anume, o reclamantă de cetățenie rusă, să susțină examenul de intrare în barou în Grecia, decizie care a avut repercusiuni atât asupra vieții private, cât și asupra vieții profesionale a persoanei în cauză (Bigaeva, citată anterior, pct. 24-25). De asemenea, s-a pronunțat că anularea echivalării unei diplome universitare obținute de către un reclamant în străinătate, urmată de demiterea acestuia, care deținea un post didactic, pusese sub semnul întrebării nivelul de calificare a reclamantului și întrerupsese brusc cariera aleasă de acesta, cu repercusiuni evidente asupra exercitării dreptului său la respectarea vieții private (Sahin Kus, citată anterior, pct. 36).

29. În prezenta speță, Curtea observă că este evident că reclamanții intenționau să obțină o diplomă de licență în stomatologie, pentru a putea exercita o profesie în acest domeniu. În acest scop, persoanele în cauză au absolvit șase ani de studii și au obținut diplome de licență în stomatologie, indispensabile pentru a avea acces la o profesie în domeniul menționat anterior (supra, pct. 11). În acest context, anularea diplomelor a avut consecințe nu numai asupra modului în care își creaseră identitatea socială prin dezvoltarea relațiilor cu alții (supra, pct. 27), ci și asupra vieții lor profesionale în măsura în care nivelul lor de calificare fusese pus sub semnul întrebării și intenția lor de a urma cariera pe care o aveau în vedere a fost brusc păgubită (a se vedea, mutatis mutandis, Sahin Kus, citată anterior, pct. 35-37). În aceste împrejurări, Curtea consideră că măsura în litigiu a antrenat consecințe asupra exercitării de către reclamanți a dreptului lor la respectarea «vieții private» în sensul art. 8 din Convenție [a se vedea, mutatis mutandis, Denisov împotriva Ucrainei (MC), nr. 76.639/11, pct. 115, 25 septembrie 2018]. În lumina celor de mai sus, trebuie să se respingă excepțiile ridicate de Guvern.

2. Cu privire la excepția de neepuizare a căilor de atac interne

a) Excepția Guvernului și replica reclamanților

Guvernul a considerat că reclamanții ar fi trebuit să conteste în fața instanțelor interne concluziile raportului de control întocmit în 2011 de Ministerul Educației (supra, pct. 13), document aflat, în opinia sa, la baza deciziilor de anulare a diplomelor de licență ale acestora.

Reclamanții au replicat că au epuizat căile de atac interne prin exercitarea unui recurs împotriva deciziilor de anulare a diplomelor lor de licență (supra, pct. 15), decizii care, în opinia lor, constituiau acte administrative de natură a aduce atingere drepturilor lor.

b) Motivarea Curții

„32. Curtea face trimitere la principiile consacrate în jurisprudența sa privind epuizarea căilor de atac interne [Vuckovic și alții împotriva Serbiei (MC), nr. 17.153/11 și alte 29 de cereri, pct. 69-77, CEDO 2014].

33. În speță, constată că deciziile administrative adoptate de Universitatea din Oradea la 14 și 23 septembrie 2011 au avut un impact direct asupra drepturilor reclamanților, dat fiind că aceștia și-au văzut anulate diplomele de licență (supra, pct. 14). Persoanele în cauză au ales să conteste aceste decizii pe calea recursului în materia contenciosului administrativ, o cale de atac a cărei efectivitate nu a fost contestată de Guvern (supra, pct. 30). Simplul fapt că deciziile Universității din Oradea s-au bazat pe constatările raportului de control întocmit de Ministerul Educației nu justifică cerința ca reclamanții să exercite o a doua cale de atac având ca obiectiv același rezultat. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția formulată de Guvern.

3. Alte motive de inadmisibilitate

34. Constatând, de asemenea, că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea le declară admisibile”.

(…)

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

„55. În conformitate cu art. 41 din Convenție:

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

Reclamanții au solicitat 14.000 euro fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-au suferit.

Guvernul a contestat cererea reclamanților. Acesta a considerat că o eventuală hotărâre de constatare a încălcării ar putea reprezenta o reparație suficientă a prejudiciului moral pretins. În subsidiar, acesta a solicitat Curții să acorde o sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral corespunzător jurisprudenței sale în materie.

Curtea a considerat că fiecărui reclamant trebuie să i se acorde suma de 10.000 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Aceasta nu exonerează autoritățile naționale de obligația de a lua măsurile adecvate, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, pentru a repara încălcarea constatată.

B. Cheltuieli de judecată

Reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne, în cuantum de 2.300 euro pentru fiecare dintre primii trei reclamanți și de 2.500 euro pentru fiecare dintre ultimii doi reclamanți, și, în sprijinul acestei cereri, prezintă copii ale facturilor avocaților. Fiecare reclamant a solicitat totodată 5.040 euro cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fața Curții și, în acest scop, depun copia unei note de onorarii.

Guvernul a susținut că documentele justificative depuse de reclamanți în legătură cu cheltuielile angajate în fața instanțelor interne, care ar fi, în orice caz, exagerate, nu prezintă nici ștampila, nici semnătura avocaților persoanelor în cauză și a invitat Curtea să respingă pretențiile, deoarece,  reclamanții nu au furnizat dovada plății efective a respectivelor cheltuieli. În ceea ce privește cheltuielile pretinse pentru procedura în fața Curții, Guvernul a cerut Curții să analizeze caracterul rezonabil al sumelor solicitate și să acorde o sumă în acord cu jurisprudența sa în materie.

„61. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al cuantumului acestora [a se vedea, printre altele, Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI]. În speță, având în vedere documentele pe care le are la dispoziție și jurisprudența sa, Curtea estimează rezonabil să acorde fiecărui reclamant, pentru toate cheltuielile, suma de 3.000 EUR ”.

C. Dobânzi moratorii

Curtea a considerat necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.