Hotărârea CEDO din 18 aprilie 2023 în Cauza C. împotriva României (Cererea nr. 65.128/19)

Hotărârea CEDO din 18 aprilie 2023 în Cauza C. împotriva României (Cererea nr. 65.128/19)

În M. Of. nr. 503 din 30 mai 2024 s-a publicat Hotărârea CEDO din 18 aprilie 2023 în Cauza C. împotriva României (Cererea nr. 65.128/19).

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

1. Problema (ridicată) în cauză este dacă, prin refuzul de a recunoaște juridic identitatea de gen a reclamantei, au fost încălcate art. 8 și art. 14 din Convenție.

2. Reclamanta este o femeie transgen, care s-a născut în 1982. Deși, la naștere, i s-a atribuit sexul masculin, aceasta s-a identificat drept fată de la o vârstă fragedă și a preferat să se comporte și să se prezinte în societate așa cum societatea se așteaptă de la fete. Odată cu apariția caracteristicilor sexuale secundare în perioada adolescenței, aceasta a experimentat o reacție adversă puternică față de sexul care i-a fost atribuit la naștere. În 2013 și 2014, ea a fost diagnosticată cu „tulburare de identitate sexuală” și a început un proces psihoterapeutic de integrare și o terapie de substituție hormonală. De atunci, reclamanta trăiește ca femeie și este recunoscută ca atare la locul său de muncă actual.

3. La 10 octombrie 2016, aceasta a depus o cerere la Judecătoria Timișoara pentru a obține încuviințarea de a suferi o operație de schimbare de sex și de a modifica indicatorul (său) legal de gen, prenumele și codul numeric personal în actele sale de stare civilă. Ulterior, ea și-a retras cererea privind operația, deoarece nu mai dorea să fie supusă la aceasta. Un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, emis în septembrie 2017 de Institutul de Medicină Legală Timișoara, la cererea instanței, a constatat că reclamanta îndeplinea „criteriile de diagnostic pentru tulburarea de identitate sexuală – transsexualism” și că avea „capacitatea mintală de a înțelege consecințele identificării cu un alt gen decât cel din documentele sale legale”.

4. La 19 octombrie 2017, Judecătoria Timișoara a admis, în parte, cererea reclamantei și a încuviințat modificarea indicatorului său legal de gen din masculin în feminin. Aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile legislației interne și ale art. 8 din Convenție, precum și pe jurisprudența Curții. Instanța a respins celelalte capete de cerere ale reclamantei, constatând că încuviințarea pentru modificarea prenumelui și a codului numeric personal trebuia să fie obținută printr-o procedură administrativă separată.

5. Atât reclamanta, cât și autoritățile pârâte au atacat această hotărâre la Tribunalul Timiș, care a anulat-o printr-o hotărâre definitivă din 23 mai 2019; tribunalul a respins cererea în totalitate pentru motivul că reclamanta nu a suferit și nu intenționa să sufere o operație de schimbare de sex. Tribunalul a motivat că obiectivul reclamantei era acela de a înscrie o stare de natură predominant psihologică, ce corespunde identității sale de gen, în actele sale de stare civilă care privesc caracteristicile sexuale atribuite la naștere. Această „afișare publică a unei tulburări interioare” ar determina terții să creadă că interacționează cu o femeie, în vreme ce „persoana (în cauză) este, în realitate, bărbat din punct de vedere biologic”. Cele mai grave consecințe ar putea să apară în caz de căsătorie sau de deces; reclamanta ar putea ajunge să se căsătorească cu un bărbat, încălcând astfel legislația internă, care interzice căsătoria între persoane de același sex. În plus, dacă ar fi necesară identificarea acesteia ulterior decesului, genul său ar putea fi stabilit greșit, din cauza „caracteristicilor sale biologice”; prin urmare, drepturile potențialilor moștenitori și activele acestora ar rămâne incerte. Decizia tribunalului a fost redactată la 21 iunie 2019.

6. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 8 și art. 14 din Convenție, că nu a putut obține recunoașterea juridică a genului său din cauză că nu a suferit și nu intenționa să sufere o operație de schimbare de sex. În plus, aceasta a susținut, pe baza acelorași fapte, că a fost discriminată.

(…)

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 din Convenție

22. Reclamanta a invocat, pe baza acelorași fapte, încălcarea art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție.

23. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Așadar, trebuie să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, având în vedere constatarea sa referitoare la art. 8 (a se vedea supra, pct. 13-21), Curtea apreciază că nu este necesar să examineze dacă, în speță, a existat o încălcare a dispoziției invocate (a se vedea X și Y împotriva României, citată anterior, pct. 171).

CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

24. Reclamanta a solicitat 10.000 de euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și 4.000 de lei românești (RON – echivalentul a 810 EUR) pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții.

25. Guvernul contestă pretenția reclamantei cu titlu de prejudiciu moral, susținând că eventuala constatare de către Curte a unei încălcări în cauză ar constitui, în sine, o reparație suficientă și că, în orice caz, suma solicitată este excesivă.

26. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Guvernul a argumentat că facturile prezentate de reclamantă nu au furnizat suficiente informații pentru a se stabili dacă respectivele cheltuieli efectuate au fost necesare și justificate în mod corespunzător.

27. Curtea consideră că reclamanta a suferit cu siguranță un prejudiciu moral, care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate și pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamantei 7.500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.

28. Ținând seama de documentele de care dispune, Curtea consideră că este rezonabil să acorde 810 EUR pentru toate cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit.

Hotărârea Curții: 

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

3. hotărăște că nu este necesar să examineze pe fond capătul de cerere întemeiat pe art. 14 din Convenție;

4. hotărăște:

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 7.500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

(ii) 810 EUR (opt sute zece euro), pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit;

(b) că, de la expirarea termenului de trei luni menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată anuală egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.