Excesul de putere în exercitarea atribuțiilor executorului judecătoresc. Angajarea răspunderii penale pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în contextul administrării sumelor din executări silite

• Legea nr. 129/2019: art. 49 alin. (1) lit. b)
• Legea nr. 188/2000: art. 5
• Legea nr. 78/2000: art. 13^2
• NCP: art. 132
• NCP: art. 154 alin. (1) lit. b)
• NCP: art. 175
• NCP: art. 295
• NCP: art. 297 alin. (1)
• NCP: art. 309
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCP: art. 74
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. a)
• NCPP: art. 19
• NCPP: art. 25
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 295
• NCPP: art. 297 alin. (1)
• NCPP: art. 309
• NCPP: art. 317 alin. (1)
• NCPP: art. 397
• NCPP: art. 404 alin. (4) lit. c)
• NCPP: art. 421 pct. 1 lit. b)
• NCPP: art. 49 alin. (1) lit. b)
• NCPP: art. 66 alin. (1) lit. k)

Prin sentința penală nr. 40/F din data de 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au dispus următoarele:În baza art. 396 alin. (7) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.În baza art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen.În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen. pe durata executării pedepsei.În temeiul art. 19, art. 25 rap. la art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. cu sediul în mun. București B., și obligă inculpatul la plata sumei de 2.665.654,90 RON, reprezentând prejudiciul material și a sumei de 1.520.679,44 RON, reprezentând lipsa de folosință a sumei menționate pentru perioada 14.06.2013-10.07.2020 (1.218.660,74 RON reprezentând dobânda legală și 302.018,70 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei principale).

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 193/A din 8 iulie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat direct și nemijlocit în calea de atac și a celui necontestat de către părți și, în limitele prevăzute de art. 417 din C. proc. pen., raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și spălarea banilor, în varianta ascunderii ori disimulării adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că:

„În calitate de executor judecătoresc în cadrul DD. Marius și funcționar public în sensul legii penale, în desfășurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. x/2013 (anterior nr. 156/2010), a încălcat dispozițiile art. 5 și art. 54 din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești și dispozițiile art. 371⁵ și art. 562 din vechiul C. proc. civ., respectiv, nu a dispus încetarea executării și restituirea sumei de 2.665.654,90 RON, către debitor, ca urmare a cererii de renunțare formulate de creditori despre care acesta a luat cunoștință la data de 14.06.2013, iar în perioada de 14.06.2013 -03.09.2014 a dispus în interes personal, prin mai multe operațiuni de retragere din cont, sume de bani până la recurența sumei de 2.665.654,90 RON, poprită de la debitorul B. în dosarul de executare, cauzând o pagubă debitorului B. în cuantum de 2.665.654,90 RON și, totodată, obținând pentru sine un folos necuvenit în același cuantum”.

Prin sentința penală nr. 40/F din data de 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie:

– sub aspectul laturii penale, în baza art. 396 alin. (7) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, iar în baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) din C. pen.

– sub aspectul laturii civile, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.665.654,90 RON, reprezentând prejudiciul material și a sumei de 1.520.679,44 RON, reprezentând lipsa de folosință a sumei menționate. În acest context, în vederea acoperirii cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A. până la concurența sumei totale de 4.186.334,34 RON.

În fața instanței de apel, a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de apelantul inculpat A. și declarația inculpatului, dată la 22 mai 2024, în care a invocat următoarele: „La scurt timp după intrarea în profesie, CEJ Pitești mi-a delegat toată activitatea B.E.J. T., care a constat în aproximativ 3000 de dosare, arhivă, precum și un ordin de plată prin care i s-a virat o sumă de bani ce reprezenta debite, onorarii, cheltuieli de executare și mențiunea „B.”.

Imediat după primirea dosarelor ce au fost aduse de către CEJ într-o singură zi, am început înregistrarea acestora și într-un timp foarte scurt am fost asaltat de solicitări ale unor creditori, debitori, precum și alte părți din dosare, cum ar participanții la licitație, care au depus garanție și voiau să o recupereze, prin care mi se solicita eliberarea de sume de bani din intermediul acestor dosare primite de la B.E.J. T..

Pe măsură ce le primeam, cât puteam de repede, dădeam curs acestor solicitări, prin care eliberam sume de bani sau făceam alte acțiuni de executare în dosarele primite de la B.E.J. T..

Menționez că într-o perioadă destul de scurtă de timp, acea sumă a început să se diminueze, deoarece erau foarte multe solicitări din partea creditorilor sau debitorilor din dosarele de executare, fără a mă referi la B..

Sumele de bani au fost eliberate cu precădere cash, precum în aceste dosare am recuperat inclusiv cheltuieli și onorarii de executare pentru biroul meu. Instanța a reținut, în urma declarației mele că eu am încasat onorariul din dosarul de executare B., ceea ce este fals, atât timp cât nu am distribuit sume în acel dosar.

În continuare, fiind lipsit de experiență, am fost copleșit de aceste dosare, am fost nevoit să angajez personal auxiliar, pentru a le putea rezolva. După o perioadă de timp solicitările și acțiunile din dosarele preluate s-au mai liniștit, dar nu mai exista nici suma pe care o solicita B. de la mine, că aș fi primit-o de la B.E.J. T..

După câțiva ani, din cauza stresului și a problemelor pe care mi le-am creat cu aceste dosare primite, am început să consum foarte mult alcool, motiv pentru care, în urmă cu aproximativ 6 ani, când au început problemele de natură juridică în cadrul B.E.J., am decis să mă separ de soția mea și copiii noștri.

Am ascuns, în această perioadă, de soția mea toate problemele mele legale, în măsura în care s-a putut, nedându-i niciodată impresia că se poate întâmpla ceva de natură penală cu mine.

Consider că am făcut și greșeli în cadrul dosarelor primite de la B.E.J. T., dar în nici un caz cu rea-credință sau în scopul de a prejudicia vreo parte din acele dosare, inclusiv B..

Consider că nu s-a putut dovedi în mod concret, în niciun moment al judecății ți al cercetării penale, sumele exacte care trebuiau să provină din dosarele de la B.E.J. T. și să fie transmise în contul meu.

Consider că la umbra acestei sume de bani mari primite de la B. aceasta nu a transmis către mine toate sumele de bani încasate în cele aproximativ 3000 de dosare pe care le-am primit de la B.E.J. T..

Întrebări formulate de Înalta Curte:

De ce ați transferat din contul de consemnațiune al biroului dvs sume de bani în alt cont al biroului și de ce din acel cont ați transferat sume de bani în contul dvs personal?

R: Am transferat sume de bani din contul de consemnări al biroului cu titlu de cheltuieli și onorarii de executare în contul de onorarii al biroului. Din momentul în care au fost transferați în contul de onorarii al biroului, aceștia automat au fost fiscalizați, s-au plătit taxe și contribuții pentru bani, prin urmare am dispus și transferarea unor sume către contul personal, deoarece erau fiscalizați. Menționez că în anul 2016-2017 am avut un control de la ANAF pentru perioada 2012-2015, în care nu au fost găsite nereguli cu privire la sumele de bani ce au trecut prin contul de onorarii.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Ce au reprezentat plățile către II. S.R.L., începând cu data de 29.09.2014?

R: Au reprezentat un împrumut pentru fratele meu, care deținea acea firmă, fiind în valoare totală de 14.000 RON, o sumă mică raportat la veniturile pe care le avea în acea perioadă. Nu am încheiat un contract de împrumut, deoarece nu i-am dat cu scopul de a-mi fi returnați, de fapt, cred că a fost o donație.

Ce au reprezentat plățile prin virament către KK. începând cu data de 18.10.2016?

R: nu îmi aduc aminte ce au reprezentat exact, știu doar că la acel moment am încercat o investiție pe piața de parități valutare, în urma căreia am fost escrocat de către aceștia. Menționez că acei bani erau bani din onorarii și nu au avut legătură cu B..

Ce sumă ați pierdut?

R: Nu știu exact, în jur de câteva mii de euro.

Ce au reprezentat plățile prin virament către LL. respectiv MM.?

R: Au făcut parte din aceleași investiții cu cea arătată mai sus, respectiv parități valutare.

Ce s-a întâmplat cu suma de aproximativ 270.000 euro, respectiv cei 1.224.700 RON virați din contul de consemnațiune în contul personal?

R: această sumă nu a fost încasată într-o singură tranșă, a reprezentat onorarii și cheltuieli de executare pe o perioadă de timp, recuperate din dosarele de executare aflate pe rolul biroului meu. Suma a fost virată în decursul perioadei de aproximativ 1 an. Banii virați în contul meu personal i-am cheltuit pe diverse.

Întrebări formulate de apărătorul ales al părții civile B.:

Ați virat către B. vreo sumă de bani din dosarele primite de la B.E.J. T.?

R: Nu, deoarece mai aveam și alte dosare, în jur de 2000”.

Analizând materialul probator administrat în cauză, cu accent pe probele administrate nemijlocit, constând în declarația apelantului inculpat A. și înscrisurile depuse în apel, probele necontestate și care nu au fost solicitate a fi readministrate în această fază procesuală, precum și probele cu înscrisuri și probele științifice administrate în cauză, constând în raport de expertiză judiciară financiar-contabilă întocmit la data de 12.03.2020 și raport privind supliment de expertiză contabilă judiciară întocmit la data de 10.07.2020, aflate la dosar și apreciate ca fiind suficiente, care urmează a fi valorificate de instanța de apel, Înalta Curte constată că situația de fapt a fost riguros stabilită și expusă pe larg în sentința apelată, reținând, în esență, că, la data de 03.06.2013, suma de 2.872.730,52 RON (din care 2.665.654,90 RON aferentă dosarului de executare 156/2010) a fost virată de Biroul Executorului Judecătoresc T. din contul de consemnațiuni cu codul IBAN: x, deschis la BB. S.A., în contul cu codul IBAN: x, deschis la CC. S.A., aparținând Biroului Executorului Judecătoresc A..

Ulterior datei de 03.06.2013 și până la data de 30.10.2014, suma de 2.872.730,52 RON, primită de inculpatul A. din contul BEJ T., a ieșit din contul aparținând Biroului Executorului Judecătoresc A. prin tranzacții succesive (viramente către alte conturi de unde sumele au fost scoase de către inculpat în numerar, plăți reprezentând „cumpărături” și transferuri bancare către o societate deținută de către fratele său), efectuate de inculpatul A., în interes personal.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a recunoscut inclusiv în declarația dată în fața instanței de apel circuitul financiar al sumelor de bani încasate pentru dosarul de executare nr. x/2010 (devenit dosarul nr. x/2013) de la debitorul S.C. B., ulterior transferării lor din conturile BEJ T. în conturile DD. Marius și destinația finală a acestor sume, care a fost atestat de proba științifică (expertiza tehnică contabilă întocmită în cauză la data de 12 martie 2020) și constă în aceea că: „DD. MARIUS a avut deschise la CC. doua conturi:

Contul de consemnațiuni x;

Contul curent de venituri DD. Marius x 74601101

A. – ca persoana fizică a avut deschis tot la CC. un cont, la care a avut asociat și un card.

Cont personal A. – x

Operațiunile economice cu disponibilitățile bănești derulate în perioada 03.06.2013 (până la epuizarea soldului de consemnațiuni al DD. MARIUS – x) au fost următoarele:

• Din contul de consemnațiuni x al DD. MARIUS s-au virat in perioada 03.06.2013 – 30.10.2014 sume în valoare de 5.508.273,84 RON (din care 2.872.730,52 încasați de la BEJ T. si restul de la 2.635.543,32 încasați de la alți debitori în alte dosare de executare) către:

– Contul curent de venituri al DD. Marius x 60101;

– TT..

(…)

Soldul contului de consemnațiuni x al DD. MARIUS a suferit diminuări succesive pe perioada analizată 03.06.2013 – așa cum rezultă mai jos:

Sold inițial la 03.06.2013 – 2.872.730,52 RON;

Sold final la 30.10.2014 – 7.093,55 RON.

La data de 03.06.2013 avea în cont valoarea primită de la BEJ T. 2.872.730,52 RON – iar la data de 30.10.2014 – mai avea doar 7.093,55 RON.

• Din contul curent al DD. MARIUS x -în valoare de 5.404.556,84 RON – s-au efectuat următoarele operațiuni cu disponibilitățile bănești pe aceeași perioada 03.06.2013 – 30.10.2014:

– Alimentări cont personal A. – 1.224.700,00 RON;

– Ridicări ATM (bancomat) cu card bancar – 662.650,00 RON;

– Ridicări de la casieria băncii – numerar – 3.151.990,54 RON;

– Plăți către TT. – 365.216,30 RON.

• Din contul deschis pe persoana fizică A. x, au fost efectuate următoarele tranzacții în perioada 03.06.2013 – 30.10.2014:

– Ridicări de la ATM începând cu data de 20.06.2013;

– Plăți către KK. -cu titlu de „cumpărături” începând cu data de 18.10.2013;

– Plăți către LL. -cu titlu de „cumpărături” începând cu data de 02.05.2014;

– Plăți către UU. -cu titlu de „cumpărături” începând cu data de 04.06.2014;

– Plăți către S.C. II. S.R.L. – cu titlu de „alimentare cont” începând cu data de 07.10.2014.

– Plăți către VV. -cu titlu de „alimentare cont investiții” începând cu data de 07.10.2014. (…)

În concluzie, suma de 2.665.654,90 RON corespunzătoare dosarului de executare nr. x/2010 virată de către B.E.J. T. în contul de consemnațiuni al DD. s-a consumat în perioada 03.06.2013 – 31.10.2014 urmând traseul:

Virarea din contul de consemnațiuni (R091BREL0002000647460100) al DD. Marius către:

– Contul curent al DD. MARIUS x 6474601101;

– TT.

Virarea din contul curent (R064BREL0002006474601101) al DD. Marius către:

– Contul personal al persoanei fizice A.

– ATM (bancomat)- ridicări în baza cardului bancar;

– Casieria băncii CC. – unde avea contul DD. MARIUS;

– Alimentarea contului societății II. S.R.L.;

– TT.

Virarea din contul personal (R030BREL0020006477110100) A.:

– Ridicări de la ATM (bancomat);

-Plăți către KK.;

-Plăți către LL.;

-Plăți către UU.;

– Plăți către S.C. II. S.R.L. -Plăti către VV.”.

Referitor la producerea de către executorul judecătoresc A. a unui prejudiciu societății B. ca urmare a lipsirii de folosință a sumei de 2.665.654,90 RON, poprită în dosarul de executare 156/2010, prin suplimentul de expertiză contabilă întocmit la 10.07.2020, s-a constatat că pentru neplata la termen a sumei de 2.665.654,90 RON se datorează dobânda legală, precum și actualizarea sumei cu rata de inflație (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2061/2015). Așadar, pentru inculpatul A., dosar nr. x/2010, s-a reținut pentru perioada lipsei de folosință 14.06.2013 – 10.07.2020, un debit în cuantum de 2.665.654,90 RON, dobândă legală în sumă de 1.218.660,74 RON și indici de inflație în sumă de 302.018,70 RON.

Astfel, în urma propriei analize a probelor și în virtutea efectului devolutiv al căii de atac, Înalta Curte reține că apărarea inculpatului A. că sumele de bani încasate de la BEJ T. le putea folosi în interes personal întrucât îi aparțineau este negată de probele științifice privind circuitul financiar al sumelor de bani încasate pentru dosarul de executare nr. x/2010 de la debitorul S.C. B. (raport de expertiză tehnică contabilă întocmit în 12.03.2020 și suplimentul la raportul de expertiză din 10.07.2020), precum și de mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătorești (înscrisuri, cereri de executare silită, verificarea rulajului conturilor aferente dosarelor de executare silită primite de la BEJ T., declarații de inculpat și de martori).

În mod corect, instanța de fond a reținut că inculpatul, prin activitatea infracțională, a încălcat dispozițiile art. 54 din Legea 188/2000, art. 371⁷ și art. 562 din C. proc. civ. din 1865, care nu permiteau executorului judecătoresc să rețină suma poprită de la partea civilă S.C. B.-B. și să o cheltuie în interes personal, în condițiile în care creditorii au renunțat la executarea silită și au adus la cunoștință executorului judecătoresc acest aspect. De asemenea, aceeași instanță a mai reținut și faptul că executorul judecătoresc nu putea să folosească sumele de bani realizate într-un dosar de executare silită pentru acoperirea cheltuielilor de executare efectuate în alte dosare de executare silită, fiind dovedită legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpatului A. în producerea prejudiciului suferit de partea civilă, relevată de probele administrate în cauză.

În acest context, s-a considerat că prin atitudinea inculpatului de a nu dispune încetarea executării silite (deși la datele de 14.06.2013, 14.09.2013 și 22.11.2013, creditorii au înaintat adrese exprese la care au fost anexate cererile de renunțare la executarea silită) și restituirea sumei de 2.665.654,94 RON (prejudiciul constând în lipsa de folosință a sumei de bani), precum și acțiunile inculpatului prin care a dispus în interes personal de sumele de bani (fiecare retragere din cont constituind un act material distinct ce a produs un prejudiciu egal cu suma de bani retrasă), sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen.

Instanța de control judiciar constată că probatoriul administrat în apel nu are aptitudinea de a răsturna concluzia primei instanțe în ceea ce privește existența temeiurilor angajării răspunderii penale a inculpatului, ci susțin soluția pronunțată, dovedind vinovăția inculpatului în ce privește infracțiunea continuată de abuz în serviciu săvârșită în calitate de executor judecătoresc, constând în aceea că a obținut pentru sine un folos necuvenit, în perioada 03.06.2013 – 30.10.2014, prin mai multe tranzacții succesive, din contul deținut de B.E.J. A., în contul personal și a produs un prejudiciu părții civile S.C. B., în cuantum de 2.665.654,90 RON.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte apreciază că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de executor judecătoresc pentru comiterea faptei, banii fiind transferați din contul de consemnațiuni al DD. Marius în contul de venituri al DD. Marius și de aici într-un cont personal sau direct către societăți cu rol de plasamente financiare pe numele său, fără a exista dovezi că banii s-au reîntors în patrimoniul său.

De altfel, susținerea inculpatului că banii însușiți reprezentau onorarii aferente altor dosare de executare silită decât S.C. B. și acoperirea cheltuielilor pe care le-a efectuat, nu este întemeiată, instanța de apel constată în acord cu concluzia instanței de fond că inculpatul A. nu putea folosi suma de bani poprită de la B. pentru plata onorariului stabilit în dosarul de executare nr. x/2010 și nici pentru plata onorariilor stabilite în alte dosare de executare silită. În acest context, reamintim dispozițiile art. 371^7 din C. proc. civ. din 1865 care prevăd că în fiecare dosar de executare silită executorul judecătoresc stabilește prin proces-verbal sumele datorate cu titlu de cheltuieli de executare și onorariul executorului judecătoresc care revine în sarcina debitorului sau a creditorului atunci când acesta renunță la executarea silită, astfel că, în cazul dosarului de executare nr. x/2010, plata onorariului executorului judecătoresc era în sarcina creditorilor, întrucât aceștia renunțaseră la executarea silită.

Așadar, din suma de 2.665.654,90 RON, poprită în procedura de executare silită, în dosarul de executare 156/2010, nu au fost distribuite sume cu titlu de debit, onorarii sau cheltuieli de executare până la data de 14.06.2013, momentul preluării contului de către B.E.J. A., ca urmare a excluderii inculpatului T. din profesia de executor judecătoresc și redistribuirea dosarului inculpatului delegat să continue executarea silită în acest dosar. Prin urmare, întreaga sumă de 2.665.654,90 RON, poprită de la debitorul S.C. B. în dosarul nr. x/2013 (fost dosar de executare 156/2010 al B.E.J. T.), transferată la data de 03.06.2013 din contul BEJ T. a fost folosită de inculpatul A., în interes personal.

Susținerea inculpatului că sumele retrase și folosite în scop personal îi aparțineau, întrucât reprezentau onorarii la care avea dreptul în fiecare dosar dintre cele preluate de la BEJ T. ori cheltuieli de executare, nu are justificare în realitate, prin coroborare cu informațiile extraselor de cont și dispozițiile legale care nu permit ca executorul judecătoresc să folosească sumele de bani realizate într-un dosar de executare silită pentru acoperirea cheltuielilor de executare efectuate în alte dosare de executare silită ori în lipsa altor documente justificative că sumele retrase aveau destinația de onorariu, așa cum acesta a susținut cu ocazia dezbaterilor.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 65^8 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc aprobat prin Hotărârea nr. 19/2010 a Congresului Extraordinar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 13/10.12.2015 care, la alin. (1), interzice cu desăvârșire retragerea de către executorul judecătoresc, din conturile de consemnări a oricăror sume de bani, fără evidențierea și justificarea acestora.

În plus, din actele dosarului de executare silită rezultau sumele de bani ce trebuiau eliberate în fiecare dosar de executare silită, inculpatul având posibilitatea verificării sumelor de bani rulate de BEJ T., pentru a cunoaște cu exactitate sumele intrate în cont pentru fiecare dosar de executare silită.

Pe de altă parte, reținerea infracțiunii de abuz în serviciu nu este condiționată de existența unor hotărâri judecătorești civile care să statueze asupra încălcării dispozițiilor legale în procedura de executare silită, întrucât acuzațiile din prezenta cauză vizează dispunerea în scop personal de sumele de bani ce urmau a ajunge la debitor în condițiile în care creditorii renunță la executarea silită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpatul și-a însușit banii transferați în contul de consemnațiuni DD. Marius în data de 03.06.2013, în sumă de 2.872.730,52 RON (din care 2.665.654,90 RON aferentă dosarului de executare 156/2010) și a continuat să extragă, fără drept, sume mari de bani pe o perioadă de 1 an și 4 luni, începând cu data de 03.06.2013 și până în 30.10.2014, diminuând treptat suma până la valoarea de 7.093,55 RON, demonstrând perseverență în activitatea infracțională și asumarea scopului infracțional, elemente utile și decelării formei de vinovăție.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în cazul producerii de consecințe deosebit de grave, prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen., instanța de control judiciar consideră că prima instanță în mod corect a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată și nu în formă simplă, în considerarea actelor materiale/de executare multiple săvârșite de inculpat, concretizate, în final, în omisiunea apelantului-inculpat de a nu dispune încetarea executării silite și restituirea către partea civilă S.C. B. a sumei de 2.665.654,94 RON, reprezentând prejudiciul, precum și acțiunile apelantului-inculpat de a dispune în interes personal de sumele de bani, fiecare retragere din cont constituind un act material distinct ce a produs un prejudiciu egal cu suma de bani retrasă, prejudiciul total fiind obținut prin însumarea retragerilor.

Referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., aceasta se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 care se majorează, conform art. 309 din C. pen., cu jumătate, când faptele au produs consecințe deosebit de grave, limitele devenind 3 ani – 10 ani și 6 luni închisoare, iar, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se majorează, conform art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu o treime, rezultând limite ale pedepsei cuprinse între 4 ani și 14 ani închisoare.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, fapta de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului A. prezintă un grad de pericol social semnificativ și a fost comisă într-un context agravant.

Instanța de apel, evaluând toate criteriile utile individualizării judiciare, alături de un criteriu specific, respectiv durata excesivă a procedurii, va stabili pedepse orientate în prima jumătate a intervalului de pedeapsă.

Orientarea instanței de apel în intervalul de pedeapsă determinat este influențată de reținerea și valorificarea acestui criteriu specific de individualizare judiciară a pedepsei respectiv durata excesivă a procedurii, cu consecința directă a diminuării cuantumului pedepselor. Cuantumul pedepsei rezultante exclude de plano însă și alegerea unei alte modalități de executare.

Astfel, instanța de apel constată încălcarea art. 6 CEDO, reținând o durată excesivă a procedurii calculată de la săvârșirii faptelor (suma a intrat în contul inculpatului în cursul anului 2013 și a fost cheltuită până în data de 30.10.2014, când soldul a ajuns 7.093,55 RON) emiterea acuzațiilor (. . . . . . . . . .), generată, în principal, de durata fazei urmăririi penale.

Necesitatea îndepărtării calității de „victimă”, generată în sensul Convenției și jurisprudenței relevante, din sarcina celor doi inculpați, impune un remediu eficient, ce este identificat în contextul individualizării cuantumului pedepselor prin orientarea în prima jumătate a intervalului de pedeapsă. Instanța de apel consideră că efectul asupra cuantumului pedepsei constituie un remediu eficient și efectiv în raport cu scopul urmărit.

Curtea EDO a reținut că întârzierile importante în procedură cauzate de casările și trimiterile succesive spre rejudecare a cauzei (…) toate acele casări succesive cu trimitere spre rejudecare se datorează erorilor comise de instanțele inferioare în analizarea cauzei (cauza Atanasiu contra României, din 17 ianuarie 2008, par. 31).

Instanța de la Strasbourg a reținut recent că rezonabilitatea duratei unei proceduri trebuie apreciată în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de cel al autorităților competente (Cauza Becali și Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 59; Cauza Didu împotriva României din 14 aprilie 2009, par. 27; Pelissier și Sassi împotriva Franței par. 67).

Totodată, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție reținând că procedurile penale au început la 10 februarie și, respectiv, la 1 martie 2005, când reclamanții au fost informați cu privire la acuzațiile aduse împotriva lor, că Înalta Curte a pronunțat o hotărâre definitivă la 20 mai 2013 și că această hotărâre a fost redactată în aprilie 2014. Aceasta a reamintit că timpul necesar pentru redactarea unei hotărâri judecătorești trebuie luat în considerare la calcularea duratei totale a procedurii [Mierlă și alții c. României (dec.), nr. 25801/17 și alte 2, § 81, 2 iunie 2022; Năstase c. România (dec.), nr. 46/15 și 744/15, § 179, 6 septembrie 2022). În acest caz, procedura penală durase aproximativ nouă ani pentru două grade de jurisdicție, iar Curtea a considerat această durată ca fiind problematică (Cauza Becali și Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 60).

Curtea a admis că procedurile penale pot fi fost oarecum complexe, având în vedere natura acuzațiilor aduse reclamanților și ansamblul de probe, unele dintre ele confidențiale, pe care instanțele naționale au trebuit să le examineze. Cu toate acestea, a considerat că această complexitate nu poate justifica în sine durata procedurilor, ce a considerat că trebuie imputată autorităților naționale (a se vedea, mutatis mutandis, D. și alții c. României, nr. 40756/06 și altele 2, § 145, 26 noiembrie 2013 în Cauza Becali și Cioflină împotriva României, din 20 februarie 2024, par. 61).

În acest sens, se reține că faptele care fac obiectul judecății în prezenta cauză au fost săvârșite în perioada 2013-2014 și trimise în judecată prin rechizitoriul din data de 18 decembrie 2020, însă reține ca fiind excesivă durata scursă de la momentul săvârșirii faptelor sau de la momentul emiterii acuzațiilor, în raport de complexitatea cauzei. Durata procedurii a fost particularizată prin prelungirea duratei urmăririi penale în contextul actelor expuse anterior.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că valorificarea, în speță, a datelor factuale, criteriilor de individualizare, alături de acest criteriu specific și eficient (durata excesivă a procedurii sau depășirea unui termen rezonabil de desfășurare a procesului) vor orienta cuantumul pedepsei în prima jumătate a intervalului.

Toate aceste elemente, care radiază asupra faptei și făptuitorului, determină Înalta Curte ca, în planul individualizării judiciare, să se orienteze către reducerea cuantumului pedepsei de 10 ani închisoare, apreciat ca fiind prea sever.

Așadar, Înalta Curte apreciază fondate criticile formulate de inculpat și va dispune reducerea cuantumului pedepsei, de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare, fiind considerată suficientă pentru sancționarea și corectarea comportamentului inculpatului și corespunde criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 74 din C. pen.

Instanța reține criteriile prevăzute de dispozițiile art. 74 din C. pen. fără a ignora însă modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, durata de timp a activității infracționale, împrejurarea că inculpatul nu a acoperit prejudiciul, valoarea ridicată a acestuia, făcând trimitere și la jurisprudența instanței supreme pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată sau infracțiuni similare, unde instanța a aplicat pedepse cuprinse între 2 și 6 ani închisoare (ex. decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a I.C.C.J., secția penală, dosar nr. x/2008, prin care inculpații au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 6 ani închisoare fără a exista constituire de părți civile în cauză; decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a I.C.C.J., secția penală, dosar nr. x/2016, prin care inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare, prin reducerea pedepsei de la 6 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. (38 de acte materiale) și obligarea inculpatului la acoperirea unui prejudiciu în cuantum de 837.888,64 RON; decizia nr. 14/A din 17 ianuarie 2022 a I.C.C.J., secția penală, dosar nr. x/2020, prin care inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și obligat la acoperirea unui prejudiciu total de 2.627.175 RON, către părțile civile; decizia nr. 272/A din 16 noiembrie 2021 a I.C.C.J., secția penală, dosar nr. x/2018, prin care a fost inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, care a fost redusă de la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen. (6 acte materiale) și a fost obligat la acoperirea unui prejudiciu în cuantum de 5.924.320,74 RON).

Referitor la momentul la care se poate constata ca intervenită prescripția răspunderii penale raportat la infracțiunea prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen., instanța reține că, în raport de forma continuată a infracțiunii și de limitele de pedeapsă anterior menționate, sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul general de prescripție de 10 ani ar fi început să curgă de la data săvârșirii ultimului act material, respectiv de la 03.09.2014, dată la care inculpatul, prin două operațiuni bancare, și-a transferat în contul personal suma de 40.000 RON și a ridicat de la casieria băncii suma de 25.000 RON și nu este împlinit la momentul pronunțării deciziei de față, 19 iunie 2024. În acest context devine superfluă analiza și calculul determinat de un eventual act de întrerupere a cursului termenului de prescripție prin comunicarea rechizitoriului.

În ceea ce privește cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de apelantul inculpat A., prin apărător, din infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., Înalta Curte a calificat-o ca o cerere care se circumscrie motivelor de apel declarate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 295 din C. pen., constituie infracțiunea de delapidare însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Conform art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, „gestionar, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din C. pen. care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia”.

Din perspectiva subiectului activ al infracțiunii de delapidare, acesta este dublu circumstanțiat, putând fi numai persoana care, la data săvârșirii faptei, are calitatea de funcționar și de administrator sau gestionar.

Calitatea de funcționar public este definită de art. 175 din C. pen., potrivit cu care:

„(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”.

Nu toți funcționarii publici, așa cum este definită această categorie conform dispozițiilor art. 175 din C. pen., pot fi și gestionari sau administratori.

Așadar, persoanele care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora, cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, nu au calitatea de gestionar sau administrator.

Din coroborarea dispozițiilor art. 175 din C. pen. și art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, prin raportare la norma de incriminare circumscrisă dispozițiilor art. 295 din C. pen., se constată că executorul judecătoresc nu îndeplinește nici condiția de administrator și nici pe cea de gestionar (decizia penală nr. 49/R/08.04.2021 a I.C.C.J. în dosarul x/2020 și prin decizia penală nr. 49/R/08.04.2021 a I.C.C.J. în dosarul x/2020).

Jurisprudența Înaltei Curți a atestat faptul că executorul judecătoresc îndeplinește calitatea impusă de dispozițiile art. 175 din C. pen.. Astfel, instanța supremă a dispus condamnarea inculpatului D.C.R, executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016); a dispus condamnarea inculpatului CCC.., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 272/A din 16 noiembrie 2021pronunțată în dosarul nr. x/2018); a dispus condamnarea inculpatului D.M., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 14/A din 17 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020); s-a dispus condamnarea inculpatului P.D., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiuni de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 471/A din 18 decembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014).

În plus, evaluând posibila caracterizare în drept, prin procesul-verbal al ședinței judecătorilor secției penale din cadrul Înaltei Curți din 29 ianuarie 2024, s-a decis, cu majoritate, că executorul judecătoresc nu deține nici calitatea de administrator, nici pe aceea de gestionar al sumelor virate în contul de consemnațiune și nici nu poate fi subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din C. pen.

Așadar, cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de apelantul inculpat A. din infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., nu este întemeiată.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, prima instanță a dispus achitarea inculpatului A., apreciind că fapta nu există.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constituie ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor în prezenta cauză constă în acțiunea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a provenienței banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea unei infracțiuni.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză inculpatul a efectuat viramente către KK. (începând cu data de 18.10.2013), LL. (începând cu data de 02.05.2014), MM. (începând cu data de 04.06.2014) și către S.C. II. S.R.L. (începând cu data de 29.09.2014), cu titlu de alimentare cont, ultima societate având ca asociat unic și administrator pe fratele său, JJ., fără a disimula ori atribui un caracter fictiv circuitului acțiunilor sale, prin ascunderea originii reale a veniturilor ori prin mascarea provenienței banilor din activități infracționale pentru a da o aparență de proveniență legală a sumelor folosite în tranzacțiile efectuate.

Astfel cum rezultă din constatările expertului contabil desemnat în cauză, în perioada 03.06.2013 – 30.10.2014, soldul contului aparținând B.E.J. A. alimentat la data de 03.06.2013 cu suma de 2.872.730,52 RON (din care 2.665.654,90 RON aferentă dosarului de executare 156/2010) de la B.E.J. T. a ajuns, la data de 30.10.2014, la suma de 7.093,55 RON. Se reține traseul banilor, distribuiți inițial în contul de consemnațiuni B.E.J. A. deschis la CC. cu mențiunea „debite, cheltuieli executare, ororarii” ulterior virați în contul de venituri B.E.J. A. și de aici în contul său personal, fără a exista justificări legate de procedura executării silite.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că inculpatul a folosit banii din contul de consemnațiuni prin transferul acestora în contul de venituri al DD. Marius și apoi în contul său personal sau direct în contul societăților deja amintite, fără a justifica transferurile ca reprezentând onorarii sau cheltuieli de executare, așa cum s-a susținut în fața instanței de apel, acesta folosind banii pentru cheltuieli personale.

O cheltuire a sumelor de bani fără interpunerea altor persoane și fără a se încerca ascunderea originii a fondurilor obținute din activități infracționale pe parcursul cheltuirii acestora, din contul de consemnațiuni inculpatul a transferat banii în conturi pe care putea să le acceseze și care-i aparțineau ca persoană fizică sau juridică, reprezintă o modalitate de cheltuire a banului, fără a se reține vreo acțiune de ascundere sau disimulare specifică infracțiunii de spălarea banilor.

Raportând starea de fapt expusă anterior la cerințele normei de incriminare analizate în contextul probelor administrate, instanța reține că inculpatul nu a ascuns, disimulat transferul banilor din contul de consemnațiuni DD. Marius către contul de venituri DD. Marius și apoi în contul său personal sau direct din contul DD. Marius, făcând cheltuieli personale prin ridicări de sume de bani în numerar de la ATM și prin plăți prin virament către cele 3 societăți, cu titlu de investiții sau plasamente financiare.

Instanța notează că, în mod concret, inculpatul a cheltuit suma de bani rezultată în urma săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, al cărei element material a fost reprezentat de sustragerea banilor din contul de consemnațiuni cu diverse explicații (onorarii, cheltuieli de executare), iar din examinarea traseului banilor se poate observa că proveniența sumelor de bani, cât și modalitatea în care au fost folosite au fost vizibile, nu au fost interpuse alte persoane, iar cheltuielilor care nu s-au reîntors în patrimoniul acestuia, a avut inculpatul drept beneficiar.

Așadar, nu poate fi reținută în sarcina inculpatului acțiunea de ascundere (sau disimulare) a naturii bunurilor ori proveniența acestora, circulația bunurilor (banilor sau a altor foloase) între patrimonii diferite.

În acest context, cheltuirea sumelor de bani obținute în contextul activității infracționale, în interes propriu, prin achiziții de bunuri, servicii și alte asemenea, nu realizează conținutul infracțiunii de spălare a banilor.

Față de concluzia la care a ajuns instanța, nu se impune recalificarea infracțiunii de spălarea banilor în forma prevăzută prin Legea nr. 656/2002, mai favorabilă inculpatului.

Pentru aceste considerente, în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului A., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, întrucât fapta nu există.

Asupra apelului formulat de procuror de a i se aplica inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară și pedeapsă accesorie, interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) din C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, Înalta Curte constată că apelul este fondat și apreciază că inculpatul nu este demn în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și consecințele produse să ocupe o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, preîntâmpinând astfel situații în care inculpatul s-ar putea folosi de încrederea acordată pentru a comite fapte antisociale și a prejudicia alte persoane.

Înalta Curte are în vedere și condamnarea în executarea căreia se află în prezent inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in formă continuată, faptă prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (152 acte materiale, în perioada 01.02.2015-10.10.2019, prejudiciu de 1.332.818,03 RON, echivalentul sumei de 266.563 euro), aplicată prin sentința penală nr. 64/F/27.06.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă prin decizia nr. 135/A din 29 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Asupra apelului formulat de inculpatul A. pe latură civilă, Înalta Curte constată că apelul este fondat în parte constatându-se că partea civilă S.C. B. a transmis note scrise la data de 20 mai 2024 referitoare la prejudiciul suferit, a precizat că a recuperat suma de 125.839,25 RON de la 7 debitori persoane fizice (din totalul de 114 debitori persoane fizice), părți în dosarul de executare nr. x/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc („BEJ”) T., astfel: XX., suma de 23.382,85 RON, YY., suma de 23.382,85 RON, ZZ., suma de 4462 RON, GG., suma de 23.383,85 RON, AAA., suma de 23.382,85 RON, R., suma de 23.382,85 RON și BBB., suma de 4462 RON.

Inculpatul, prin infracțiunea săvârșită, a produs părții civile un prejudiciu în cuantum de 4.186.334,34 RON, respectiv: suma de 2.665.654,90 RON, reprezentând prejudiciu material și suma de 1.520.679,44 RON, reprezentând lipsa de folosință a sumei menționate pentru perioada 14.06.2013-10.07.2020.

Deși inculpatul a invocat faptul că partea civilă a recuperat o sumă mult mai mare de la proprii angajați, la dosar nu există probe care să susțină acest aspect. Totodată, obiectul acțiunii civile formulate în cauză nu este reprezentat de drepturile și obligațiile izvorâte din raporturile de muncă dintre parte civilă – B. și angajații săi, ci de prejudiciul produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat.

În ceea ce privește apelul formulat de partea interesată QQ. care vizează sechestrul instituit de DNA – ST Pitești, prin ordonanța nr. 120/P/2013 din 12.11.2020, asupra clădirii P+1E și dependințe cu destinație locuință situată în oraș Ștefănești, sat Valea Mare Podgoria, str. x, menținut de instanța de fond prin sentința penală nr. 40/F din 29 februarie 2024, Înalta Curte îl consideră ca fiind nefondat.

Persoana interesată QQ. a precizat că imobilul îi aparține în totalitate, că deține documente de proprietate și că nu i s-a adus la cunoștință această măsură. Despre instituirea sechestrului a aflat în data de 15.05.2024, luând legătura cu avocatul ales al soțului său, inculpatul A., de care este despărțită în fapt, din 2021.

Se constată că prin Ordonanța Parchetului de luare a măsurii asigurătorii din 12.11.2020, în dosarul penal nr. x/2013 s-a dispus instituirea sechestrului penal până la concurența sumelor de 2.665.654,90 RON reprezentând paguba produsă S.C. B. prin săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu și asupra imobilului casă de locuit situat în str. x, din sat Valea Mare Podgoria, orașul Ștefănești, jud. Argeș, pentru realizarea pretențiilor părții civile.

Măsura asiguratorie a sechestrului a fost contestată inclusiv de apelanta persoană interesată QQ., astfel cum rezultă din încheierea penală nr. 9/F/CC/DL din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de petenții A. și QQ., împotriva ordonanței de luare a măsurilor asigurătorii din 12.11.2020 dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, în dosarul nr. x/2013. Așadar, apare ca fiind neveridică afirmația făcută în sensul că nu a avut cunoștință de măsura dispusă.

Prin practicaua încheierii menționate se atestă aceea că dl avocat OO., pentru petenții A. și QQ., a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei autorizația de construire a imobilului – construcție casă, eliberată pe numele QQ., înscris prezentat și procurorului de ședință spre luare la cunoștință a conținutului înscrisului.

Judecătorul de drepturi și libertăți a încuviințat proba cu înscrisuri, astfel că înscrisul, respectiv autorizația de construire pentru imobilul din Ștefănești, sat Valea Mare – Podgoria, a fost depus la dosar.

Prin încheierea menționată, în temeiul art. 250 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 249 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de petenții A. și QQ., împotriva ordonanței de luare a măsurilor asigurătorii din 12.11.2020 dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești, în dosarul nr. x/2013 și au fost obligați ambii contestatorii la câte 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Referitor la susținerea apelantei că trebuia introdusă în calitate de subiect procesual și citată în această calitate încă de la judecata în fond, Înalta Curte consideră că persoana interesată a cunoscut derularea procedurii a intervenit prin contestarea măsurii, iar ulterior a dobândit calitatea de apelantă, fiind prezentă în procedură, formulând cereri, administrând probe, beneficiind de apărare calificată, în contextul valorificării interesului său legitim.

În apel, apărătorul ales al apelantei persoană interesată QQ., avocat DDD., având cuvântul, a arătat că, în pofida faptului că apelul vizează infracțiunea de spălare a banilor, acesta are înrâurire asupra măsurii sechestrului asigurător instituite asupra bunului apelantei, întrucât în măsura în care s-ar dispune, în mod definitiv, confiscarea bunurilor cu privire la aceasta, nu mai este prevăzută nicio cale de atac. Apărătorul ales al apelantei persoană interesată QQ., avocat DDD., a mai precizat că imobilul nu este finalizat, astfel că nu poate furniza o dovadă în sensul unui proces-verbal de recepție a construcției, însă autorizația de construire se află la dosarul cauzei și este emisă pe numele apelantei. De asemenea, contractul de vânzare-cumpărare al imobilului teren pe care s-a construit clădirea a susținut că ar dovedi calitatea de bun propriu, exclusiv, al apelantei persoanei interesate.

Apărătorul ales al apelantei persoană interesată QQ., avocat DDD., a susținut că imobilul a fost construit în regie proprie, iar contractul de vânzare-cumpărare are la pct. 1-4 declarația de opozabilitate formulată de către inculpat A., care afirmă că terenul a fost achiziționat cu banii proprii aparținând inculpatei, sens în care există și un contract de donație, încheiat în aceeași zi, la notarul public. La interpelarea instanței, apărătorul a continuat precizând că sumele de bani provin de la numitul EEE., fratele apelantei, sens în care a arătat că deține înscrisuri ce datează din anul 2015, în dovedirea interesului apelantei în declararea căii de atac.

Înalta Curte a constatat, chiar la momentul administrării probei că din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că terenul a fost achiziționat în timpul căsătoriei celor doi soți.

Instanța de apel, analizând pe fond solicitarea persoanei interesate, constată că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea afirmației că imobilul, casă de locuit situat în str. x, din sat Valea Mare Podgoria, orașul Ștefănești, jud. Argeș, este deținut în totalitate de aceasta, la dosar există depusă doar autorizația de construire nr. x din 19.04.2016, emisă de Primăria orașului Ștefănești, cu o valoare estimată de construire și documente contabile (facturi, bonuri de casă) care dovedesc doar faptul că materialele folosite la edificarea imobilului, care nu este nici în prezent finalizat, au fost achiziționate exclusiv de persoana interesată.

Înalta Curte constată că pentru această construcție care face obiectul sechestrului nu a fost întocmit un proces-verbal de recepție, pe stadii de lucrări, astfel că persoana interesată nu a făcut nicio dovadă în legătură cu existența ori stadiul construcției, fie chiar pe etape intermediare de recepție.

În plus, nu se face dovada bonității sale financiare sau a fratelui său ce i-ar donat suma de bani aferentă achiziționării terenului, nu există dovezi în legătură cu potența acestora financiară, izvorul/sursa banilor cu care s-au achiziționat materialele de construcție.

Prin urmare, se reține simpla susținere că bunul este propriu al său, fără a face dovada că sumele de bani provin din sume proprii, cu atât mai mult cu cât construcția nu a fost încă recepționată, iar edificarea ori construirea sa se plasează în timp în perioada când soțul său, inculpatul A. a avut la dispoziție sume mari de bani provenind din activitatea infracțională.

Se constată că terenul a fost achiziționat în timpul căsătoriei dintre soții Damaschin, iar construcția, ulterior edificării sale poate fi considerată bun comun în lipsa partajului dintre soți ori a unei convenții patrimoniale anterioare. Totuși situația juridică clară a imobilului se va realiza subsecvent într-o procedură civilă, prin partajul bunurilor comune și executare silită. Natura bunului de a fi propriu ori cota asupra bunului comun nu se stabilește în cadrul procesului penal, astfel că bunul rămâne a fi indisponibilizat în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părții civile prin fapta inculpatului A..

Indisponibilizarea bunului nu presupune pierderea dreptului de proprietate, ci numai îngrădirea dispoziției, bunul rămânând a fi folosit nestingherit de părți pe toată perioada deslușirii situației sale juridice. Stabilirea calității de bun propriu al persoanei interesate va impune și reformarea măsurii sechestrului.

În ceea ce privește măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 120/P/2013 din data de 24.11.2020 asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A. până la concurența sumei totale de 4.186.334,34 RON, Înalta Curte urmează să o mențină apreciind că sunt măsuri procesuale cu caracter real, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Prin sentința penală nr. 40/F din data de 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 19, art. 25 rap. la art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.665.654,90 RON, reprezentând prejudiciul material și a sumei de 1.520.679,44 RON, reprezentând lipsa de folosință a sumei menționate pentru perioada 14.06.2013-10.07.2020 (1.218.660,74 RON reprezentând dobânda legală și 302.018,70 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei principale).

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen., în vederea acoperirii cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A. până la concurența sumei totale de 4.186.334,34 RON.

Constatând că inculpatul, prin infracțiunea săvârșită, a produs părții civile S.C. B. un prejudiciu în cuantum de 4.186.334,34 RON și acesta nu a contribuit la recuperarea acestuia, se impune menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului, care are rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor, respectiv:

1. Cota parte de 3/8 din cota de 1/2 asupra apartamentului cu nr. x situat în Pitești, Aleea x, jud. Argeș, rămasă de pe urma defunctului C. decedat la data de 15.12.2010, dobândită în baza certificatului de moștenitor autentificat la data de 18.04.2011 la Biroul Notarului Public D.;

2. Clădire P+1E și dependințe cu destinație de locuință situate în orașul Ștefănești, sat Valea Mare-Podgoria, str. x, jud. Argeș;

3. Cota parte de 3/8 din:

a) Suprafața totală de 24.518 m.p. situată în com. Teiu, jud. Argeș, dobândită de defunct conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/08.08.2003 eliberat de BNP F. din Topoloveni, repartizată pe categorii de folosință astfel:

– suprafața de 2.222 m.p. extravilan arabil, sola 25, parcela x, cu vecinii: la N- G., la E- drum, la S- H., la V- I.;

– suprafața de 10.000 m.p. extravilan arabil, sola 8, parcela x, cu vecinii: la N- șoseaua x, la E- J., la S- drum, la V- K..;

– suprafața de 5.000 m.p. extravilan arabil, sola 10, parcela x, cu vecinii: la N-drum, la E- L., la S- drum și la V- K.;

– suprafața de 760 m.p. extravilan livezi, sola 26, parcela x, cu vecinii: la N-lot. Biserică, la E- M., la S- drum, la V- N.;

– suprafața de 600 m.p. intravilan arabil, sola 52, parcela x, cu vecinii- la N-drum, la E- C.., la S- O., la V- P.;

– suprafața de 3.188 m.p. intravilan arabil, sola 43, parcela x, cu vecinii: la N- Q., la E- drum, la S- R., la V- drum;

– suprafața de 1.888 m.p. intravilan arabil, sola 43, parcela x, cu vecinii: la N- Q., la E- drum, la S- hotar extravilan, la V- canal;

– suprafața de 860 m.p. intravilan livezi, sola 52, parcela x, cu vecinii: la N- drum, la E- C.., la S drum, la V- N..

b) Cota de 1/2 din suprafața de 600 m.p. teren curți construcții situată în com. Teiu, sola 52, parcela x, jud. Argeș, cu vecinii: la N- drum, la E-C.., la S- O., la V- P.. Restul cotei de 1/2 aparține numitei S.;

c) – cameră de locuit, respectiv cea orientată spre est, din casa de locuit, cu acces la cămara și holul acesteia și o bucătărie (lângă magazie) având o cameră și sală, construită din cărămidă și acoperită cu țiglă;

– grajd construit din vârghii și acoperit cu țiglă;

– o construcție (magazin în suprafață de 28 mp.) și anexă în suprafață de 24 m.p., construite din bolțari și acoperite cu plăci de azbociment;

– garaj construit din bolțari și acoperit cu plăci de azbociment;

– cota de 1/2 dintr-o magazie, restul cotei de 1/2 din magazie aparținând numitei S..

Toate aceste bunuri sunt situate în comuna Teiu, jud. Argeș, așa cum sunt reținute în încheierea finală din data de 18.04.2011 și în certificatul de moștenitor, nr. x/18.04.2011, ambele emise de Biroul notarului public, D., în dosarul nr. x/2011.

Măsura sechestrului, în acord și cu condițiile ce decurg din art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 53 alin. (2) din Constituția României, este o măsură asigurătorie cu caracter provizoriu, de natură să asigure un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit la instituirea măsurii (acoperirea cheltuielilor judiciare și repararea prejudiciului), ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția drepturilor inculpatului, prin restrângerea drepturilor de a se folosi de bunurile sale, fără a fi impusă acestuia o sarcină individuală excesivă, ci doar având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune și a cheltuielilor judiciare, dispuse prin hotărârea judecătorească.

Față de rolul măsurilor asiguratorii, de a garanta executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile din cadrul procesului penal, se impune menținerea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului, în vederea reparării pagubei produse părții civile S.C. B. și acoperirii cheltuielilor judiciare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești și de inculpatul A..

Va desființa, în parte, sentința sub aspectul laturii penale și al laturii civile și, rejudecând:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 10 ani închisoare la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave, prev. de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 35 alin. (1) din C. pen.

Va aplica inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, respectiv dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Va aplica inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie și interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) din C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Va constata recuperată suma de 125.839,25 RON din suma de 2.665.654,90 RON, reprezentând prejudiciul material suferit de partea civilă S.C. B., conform notelor scrise transmise la data de 20 mai 2024.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., va menține sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului, în vederea reparării pagubei produse părții civile S.C. B..

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana interesată QQ..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelurilor formulate de parchet și inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelanta – persoană interesată QQ. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 400 RON, rămân în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.