Anunț DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”: Ediția 6 – Dreptul românesc și educația juridică în context actual
DEZBATERILE „Educație, lege, drept, dreptate”: Ediția 6 – Dreptul românesc și educația juridică în context actual
Data 28 mai 2025
Locația Arenele BNR, Str. Dr. Joseph Lister, 35-37 (acces pe bază de invitație)
Banca Națională a României și Editura Universul Juridic organizează miercuri, 28 mai 2025, dezbaterea cu tema „Dreptul românesc și educația juridică în context actual”, eveniment înscris în seria de dezbateri „Educație, lege, drept, dreptate”. În cadrul evenimentului va avea loc lansarea volumului IV (literele J-N) al Enciclopediei Juridice Române (EJR).
Proiect de anvegură națională, Enciclopedia Juridică Română este elaborată, sub egida Academiei Române, de către specialiști din mediul academic și de practicieni ai tuturor ramurilor de drept, din întreaga țară. Proiectul a fost inițiat de Universitatea „Titu Maiorescu” din București și Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române, care coordonează și materializarea sa, în colaborare cu Editura Academiei Române și Editura Universul Juridic.
Evenimentul va avea loc la Arenele BNR, Str. Dr. Joseph Lister, 35-37, București, cu începere de la ora 13:30, participarea fiind pe bază de invitație.
PROGRAM:
13:30-14:00 – Primirea participanților
14:00-14:15 – Cuvânt de deschidere – academician Mugur ISĂRESCU, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Președintele Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologie a Academiei Române
14:15 – 15:15 – Dezbatere pe tema „Dreptul românesc și educația juridică în context actual” și lansarea vol IV (literele J-N) al EJR – moderator Prof. univ. dr. Adrian SEVERIN, coordonator general al volumelor I-IV EJR
Oratori principali:
– Prof. univ. dr. Iosif R. URS, Președintele Universității Titu Maiorescu, inițiator și coordonator general al Proiectului „Enciclopedia Juridică Română”
– Prof. univ. dr. Evelina OPRINA, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române
– Prof. univ. dr., av. Gheorghe BUTA, Societatea de avocați „Popescu & Asociații”
15:15-15:30 – Discuții, întrebări / răspunsuri și concluzii
15:30 – Cocktail
*Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc. De asemenea, aceste inregistrari/clipuri/fotografii vor putea fi preluate si de catre partenerii contractuali si/sau media ai Universul Juridic SRL cu diseminare pe retele de socializare, posturi tv, site-uri proprii, clipuri promo, etc.