Contestației în anulare privind prescripția răspunderii penale. Respingerea apelului formulat ca fiind nefondat

• Legea nr. 302/2004: art. 139 alin. (2)
• Legea nr. 302/2004: art. 163
• Legea nr. 302/2004: art. 166 alin. (13) lit. a) teza finală
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (1)
• NCPP: art. 426-art. 432

Prin sentința penală nr. 181/F din 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul contestator A. împotriva sentinței penale nr. 12F/16.01.2023 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului A. a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., susținând că ultima faptă recunoscută de statul român a fost săvârșită în statul străin în anul 2010, intervenind prescripția răspunderii penale.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 32/A din 6 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând apelul formulat de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În cauză, persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare, indicând în drept, dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., solicitând să se constate că este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile ce au făcut obiectul respectivului dosar.

Contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale; fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite în situațiile limitativ prevăzute de legiuitor.

Așadar, această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive și se promovează în condițiile procedurale reglementate expres de art. 426-art. 432 C. proc. pen.., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituții juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestației în anulare, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care își produce deja efectele.

În consecință, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de contestație în anulare formulată de persoana condamnată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen.., respectiv de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competența de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne); cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în căile extraordinare de atac interne, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției dispuse de către un stat străin. Or, o procedură judiciară care se referă la exercitarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri străine de condamnare nu ar putea fi cenzurată de către instanța română de executare, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 166 alin. (13) lit. a) teza finală raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care reglementează posibilitatea statului străin de a retrage certificatul subsecvent constatării nevinovăției persoanei condamnate și, implicit, competența sa exclusivă sub acest aspect.

Se constată că persoana solicitată A. a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, de către autoritățile judiciare din Italia, în data de 19.11.2020, care a fost recunoscută de statul român și s-a dispus executarea de către aceasta, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 7 ani închisoare aplicate prin hotărârea recunoscută.

Raportat la motivele invocate de către persoana condamnată A. în susținerea cazului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.., se constată că acesta a fost invocat în mod formal, întrucât criticile formulate reprezintă nemulțumirile acestuia privind modalitatea în care instanțele române au analizat condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor de condamnare pronunțate de instanțele din Italia, însă, în raport de dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, printre condițiile de nerecunoaștere a unei hotărâri penale străine se află cea referitoare la intervenirea prescripției executării pedepsei potrivit legii penale române, nu și intervenirea prescripției răspunderii penale, cum a solicitat persoana condamnată.

Așadar, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că, în raport cu dispozițiile art. 163 din Legea nr. 302/2004, prescripția răspunderii penale nu este unul din aspectele ce poate fi verificat de instanțele române în procedura de recunoaștere a unei sentințe de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din Italia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 181/F din 23 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.