Considerații practice referitoare la controlul de legalitate asupra raportului privind cauzele insolvenței

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Printre activitățile esențiale, pe care le desfășoară practicianul odată desemnat într-o procedură de insolvență, se enumeră examinarea situației economice a debitorului insolvent și a tuturor documentelor depuse de către acesta din urmă pentru a se stabili cauzele care au condus la apariția stării de insolvență și persoanele care ar putea fi considerate răspunzătoare sub acest aspect. Urmare a acestei analize, administratorul/lichidatorul judiciar întocmește și supune judecătorului-sindic un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția insolvenței debitorului (art. 97 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență).

Termenul de recomandare, în care poate fi întocmit acest raport, nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării. Acest termen poate fi prelungit în cazuri de complexitate ridicată, cu o perioadă de maximum 40 de zile, la cererea motivată a practicianului în insolvență adresată judecătorului-sindic.

Fiind un act de procedură important, pentru a se oferi șansa creditorilor de a lua cunoștință de conținutul acestuia, administratorul/lichidatorul judiciar este ținut să asigure posibilitatea consultării raportului la sediul său, o copie fiind depusă la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul.

Din perspectiva conținutului său, legiuitorul stabilește că raportul trebuie să cuprindă informații referitoare, în esență, la: (a) analiza amănunțită a cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență a debitorului, (b) indicarea persoanelor cărora această stare le-ar fi imputabilă, cu menționarea eventualelor indicii sau elemente preliminare și (c) dacă există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activității debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea cu propunerea intrării în faliment.

Calitatea concluziilor referitoare la aspectele care trebuie tratate în raportul asupra cauzelor insolvenței este de o importanță deosebită, având în vedere că de acestea depinde parcursul ulterior al procedurii, atât sub aspectul posibilității de a se urma calea reorganizării sau a falimentului, cât și sub aspectul formulării unei eventuale acțiuni având ca finalitate atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au contribuit la intrarea în insolvență.

Cu toate că raportul asupra cauzelor prezintă o relevanță mare (fiind un act de procedură în măsură să conducă la obținerea de sume suplimentare necesare pentru a se acoperi creanțele creditorilor înscriși la masa credală), legiuitorul nu reglementează în mod expres nicio modalitate în care creditorii pot invoca neregularități cu privire la conținutul sau modul în care a fost întocmit acesta.

Sub acest aspect, în jurisprudență, s-a conturat opinia în sensul inadmisibilității unei contestații împotriva raportului asupra cauzelor insolvenței^[1]. Astfel, s-a reținut că acest raport nu cuprinde nicio măsură a practicianului în insolvență, ci prezintă punctul de vedere profesional al acestuia fără a i se putea imputa includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere, opinii sau constatări pe care nu le însușește.

Cu toate acestea, în primul rând, judecătorul-sindic este ținut să manifeste un rol activ din această perspectivă întrucât, în exercitarea controlului asupra legalității actelor de procedură întocmite de practicianul în insolvență acesta trebuie să analizeze dacă raportul asupra cauzelor insolvenței este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, prin urmare, inclusiv sub aspectul conținutului minim obligatoriu impus de legiuitor.

În realizarea acestei analize a legalității actului, judecătorul-sindic poate pune în discuția părților interesate eventualele nereguli sau eventualele observații formulate de creditori cu privire la nelegalitatea raportului, putând ca, în final, să dispună refacerea sau completarea acestuia în cazul în care se apreciază că este nelegal întocmit.

În al doilea rând, apreciem că și creditorii au posibilitatea de a formula observații sau obiecții la raportul asupra cauzelor prin care să prezinte judecătorului-sindic aspectele punctuale considerate nelegale sau incomplete, acesta din urmă fiind ținut să le aibă în vedere în analiza legalității actelor de procedură.

În jurisprudență s-a reținut că, în acest caz, este și mai evidentă atribuția instanței de a dispune refacerea sau completarea raportului asupra cauzelor, având în vedere că „numai astfel poate fi interpretată intenția legiuitorului care, în alin. 2 teza I a art. 45 din Lege, a stabilit că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”^[2].

În practică, se regăsește situația în care creditorii ridică critici cu privire la raportul asupra cauzelor insolvenței prin sesizarea judecătorului-sindic cu o cerere de completare a unui astfel de raport. Menționăm că, în acest caz cererea trebuie să fie riguros redactată și susținută, având în vedere că există riscul ca aceasta să fie considerată o contestație împotriva raportului asupra cauzelor care ar putea fi respinsă ca inadmisibilă, după cum am precizat anterior.

Nu în ultimul rând, creditorii ar putea adresa direct o solicitare către administratorul/lichidatorul judiciar în sensul completării sau modificării raportului asupra cauzelor întocmit. Cu toate acestea, subliniem că un răspuns nefavorabil sau chiar lipsa acestuia ar putea fi considerată ca o măsură luată de practicianul în insolvență, care poate fi contestată de către creditor sau orice altă persoană interesată în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a extrasului raportului lunar cuprinzând descrierea modului în care praciticianul și-a îndeplinit atribuțiile, conform art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Apreciem că toate aceste demersuri menționate sunt relevante întrucât, raportul asupra cauzelor insolvenței și modul în care este acesta întocmit impactează posibilitatea reală de obținere a sumelor de bani suplimentare în procedură, necesare pentru acoperirea pasivului, prin formularea unei acțiuni privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență, reglementată de art. 169 și urm. din Legea nr. 85/2014.

Aceasta întrucât, pe de o parte, raportul asupra cauzelor insolvenței reprezintă un mijloc de probă esențial în cadrul unei astfel de acțiuni care va avea ca punct de plecare analiza efectuată de practicianul în insolvență.

Pe de altă  parte, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este strâns legat de întocmirea raportului asupra cauzelor. Conform art. 170 din Legea nr. 85/2014, acțiunea privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de data publicării în BPI a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) sau, după caz, art. 64 lit. a) din aceeași Lege.

Precizăm ca acest articol a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul insolvenței și a altor acte normative, în vigoare de la data de 02 octombrie 2018, forma anterioară prevăzând un alt moment-limită obiectiv de începere a cursului prescripției, respectiv „nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de insolvență”, astfel cum a fost reglementat și de Legea nr. 85/2006.

Având în vedere actuala reglementare, în ipoteza în care raportul asupra cauzelor nu este întocmit, ori dacă aceste nu este conform legii, și, spre exemplu, practicianul în insolvență nu indică în mod corespunzător nicio persoană căreia i-ar fi imputabilă intrarea societății debitoare în insolvență și nici măcar nu prezintă elemente în vederea identificării unor astfel de persoane responsabile, în practică se poate naște problema dacă termenul de prescripție ar începe să curgă de la data publicării raportului asupra cauzelor în BPI (neconform întocmit) sau de la un moment ulterior.

În jurisprudență există opinii conform cărora „prescripția dreptului la acțiune pentru antrenarea răspunderii patrimoniale începe să curgă împotriva titularilor acțiunii, indiferent de mențiunile din cuprinsul raportului de cauze, de la data publicării acestui raport”^[3].

De asemenea, se reține că această interpretare este valabilă numai în situația în care administratorul/lichidatorul judiciar respectă termenul de 40 de zile de întocmire a raportului, conform art. 58 alin. (1) lit. b, respectiv, art. 64 lit. a din Legea nr. 85/2014. În cazul în care acest termen a fost depășit, se apreciază că „interpretarea textului trebuie nuanțată, pentru a evita situația în care însuși titularul acțiunii, prin conduita sa culpabilă, și-ar constitui un drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans)”^[4] și astfel, în cazul în care titularul acțiunii este însuși administratorul/lichidatorul judiciar, prescripția ar începe să curgă de la împlinirea termenului de întocmire a raportului. Apreciem că această interpretare este discutabilă, având în vedere că termenul de 40 zile în care poate fi întocmit raportul asupra cauzelor este un termen de recomandare.

În concluzie, subliniem importanța raportului asupra cauzelor insolvenței și a modului în care este acesta întocmit, întrucât, chiar dacă controlul asupra acestuia pare a fi în mare parte în atribuția judecătorului-sindic (sub aspectul legalității), există demersuri disponibile de urmat pentru creditorii participanți, pentru a-și spori șansele de reușită, printr-o atitudine proactivă în vederea protejării intereselor acestora. Astfel, este esențială întocmirea conformă și în timp util a raportului asupra cauzelor insolvenței de către practicianul de insolvență desemnat, inclusiv pentru asigurarea eficienței procedurii insolvenței și a mecanismelor acesteia.

---