Considerații juridice cu privire la lobby

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

În contextul în care îndeplinirea jaloanelor PNRR[1] condiționează absorbția fondurilor de adoptarea unor norme privind modul în care membrii Guvernului interacționează cu lobbiștii și cu alte părți terțe care încearcă să influențeze procesul legislativ, discuția cu privire la lobby redevine de actualitate. Prezentul articol urmărește să treacă în revistă reglementările din SUA, de la nivelul UE și de la nivel național, pentru ca ulterior să propună anumite soluții de politică legislativă cu privire la activitățile de lobby.

În esență, lobby-ul constă în influențarea prin modalități transparente și permise de lege a procesului decizional de către o persoană (lobbist) care acționează în numele unui client, în temeiul unui contract încheiat cu acesta. Reglementarea incipientă a acestei activități s-a realizat în Statele Unite ale Americii în 1938, prin Foreign Agents Registration Act[2] care avea ca scop declarat protecția siguranței naționale, securității interne și relațiilor externe ale SUA prin obligația de divulgare publică în sarcina persoanelor implicate în activități de propagandă politică și alte activități în numele unor guverne străine, al unor partide politice străine sau al altor entități străine, astfel încât guvernul și populația Statelor Unite să poată fi informate cu privire la identitatea acestor persoane și să poată evalua declarațiile și acțiunile acestora în lumina asociațiilor și activităților lor.

Foreign Agents Registration Act a fost succedat ulterior de Federal Regulation of Lobby Act[3] (1946). Acest din urmă act a fost abrogat în 1995 de Lobby Disclosure Act[4] („LDA”), care este în prezent în vigoare, cu completările aduse prin Honest Leadership and Open Government Act[5] (2007). LDA definește contactul de lobby ca fiind „orice comunicare verbală sau scrisă (inclusiv o comunicare electronică) către un oficial în funcție al ramurii executive sau un oficial în funcție al ramurii legislative, care este făcută în numele unui client cu privire la: (i) formularea, modificarea sau adoptarea legislației federale (inclusiv propuneri legislative); (ii) formularea, modificarea sau adoptarea unei reglementări federale, ordin executiv sau orice alt program, politică sau poziție a guvernului Statelor Unite; (iii) administrarea sau executarea unui program sau a unei politici federale (inclusiv negocierea, atribuirea sau administrarea unui contract federal, a unui grant, a unui împrumut, a unui permis sau a unei licențe); sau (iv) nominalizarea sau confirmarea unei persoane pentru o funcție supusă confirmării de către Senat”[6]. De asemenea, LDA definește printre altele și noțiunile de „activitate de lobby”[7], „client”[8], „firmă de lobby”[9] și „lobbist”[10].

În reglementarea americană, obligația de înregistrare și îndeplinire a formalităților de publicitate în vederea transparentizării activității incumbă lobbistului sau entității în cadrul căreia acesta activează, iar asigurarea normelor se realizează prin sancțiuni disuasive. Se poate observa că sistemul de drept american a adoptat o reglementare a lobby-ului detaliată și previzibilă sub aspectul aplicării, iar, după cum se menționează și în preambulul LDA, scopul principal vizat de această legislație primară este sporirea încrederii publice în integritatea guvernului [Sec. 2. (3) din LDA].

La nivelul Uniunii Europene, după numeroase inițiative de tipul soft-law[11], a fost adoptat Acordul interinstituțional din 20 mai 2021 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind un registru de transparență obligatoriu[12] („Acordul UE”). Potrivit art. 3, Acordul UE vizează activitățile desfășurate de reprezentanții grupurilor de interese cu scopul de a influența formularea sau punerea în aplicare a unor politici sau a legislației ori procesul decizional al instituțiilor semnatare sau al altor instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii (acestea reprezintă „activitățile vizate”) cum ar fi, printre altele: „(a) organizarea sau participarea la reuniuni, conferințe sau evenimente, precum și stabilirea oricărui contact similar cu instituțiile Uniunii; (b) contribuția la consultări, audieri sau alte inițiative similare sau participarea la acestea; (c) organizarea de campanii de comunicare, platforme, rețele și inițiative locale; (d) pregătirea sau comandarea documentelor de politică și de poziție, a amendamentelor, a sondajelor și anchetelor de opinie, a scrisorilor deschise și a altor materiale de comunicare sau informare, precum și comandarea și efectuarea de studii.”. Acordul UE definește noțiunea de reprezentant de interese ca fiind „orice persoană fizică sau juridică sau orice grup, asociație sau rețea oficială sau informală care desfășoară activități vizate”[13] și pe aceea de intermediar ca fiind „orice reprezentant de interese care promovează interesele unui client prin desfășurarea de activități vizate”[14]. Este important de notat că art. 4 alin. (1) din Acordul UE exclude de la aplicare activitățile specifice profesiei de avocat, ce țin de exercitarea dreptului de apărare și a dreptului la un proces echitabil, precum și consultanța acordată clienților pentru a-i sprijini în procesul de conformare la cadrul juridic aplicabil.

De mai mulți ani, funcționează Registrul de Transparență la nivelul UE[15], unde sunt publicate informații privind: informațiile financiare ale entităților înregistrate, principalele propuneri legislative sau politici ale UE vizate la care a participat entitatea și activități de comunicare asociate acestora, lista tuturor reuniunilor avute cu comisarii, membrii cabinetelor lor sau directorii generali și alți funcționari ai Parlamentului European și dacă entitatea înregistrată este obligată să respecte și alte coduri de conduită profesională. Entitățile înregistrate, inclusiv intermediarii, declară cuantumul și sursa oricărui grant din partea UE, care contribuie la costurile lor de funcționare. Conform statisticilor de pe website[16], la 18 martie 2025, erau înregistrate 13.776 de entități în registrul european, dintre care 9.346 de entități promovează propriile interese (sau interesele colective ale membrilor care alcătuiesc entitatea), 3.943 de entități nu reprezintă interese comerciale și 561 promovează interesele clienților săi. România are 145 de entități înregistrate. Totodată, în funcție de categoriile principale de entități înregistrate, se identifică: companii și grupuri de companii, ONG-uri și platforme, think tank-uri, asociații de comercianți sau de business, sindicate și asociații profesionale, instituții de cercetare sau academice, inclusiv societăți de avocatură.

În România, nu există momentan o lege care să reglementeze unitar activitatea de lobby (sau reprezentant de interese) în raporturile cu entitățile de drept public naționale, deși activitatea de lobby ar putea fi desfășurată de către comercianții care au în actul constitutiv codul CAEN (Rev.3) 7330 – Activități în domeniul relațiilor publice și al comunicării[17]. După cum s-a arătat și în literatura juridică[18], au existat numeroase inițiative legislative neconcretizate, ultimul proiect de lege respins de Parlament fiind PL-X nr. 129/2019[19], iar ultimul proiect de ordonanță de urgență al Guvernului din 2018[20] fiind o copie a modelului austriac[21].

Cu toate acestea, la nivel național există o reglementare în vigoare, respectiv Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 1056/2022 privind regulile minime de transparență în privința cadrului de colaborare recomandat dintre decidenții de la nivelul autorităților administrației publice centrale și locale și persoanele interesate din societatea civilă, în vederea promovării inițiativelor de politică publică[22] („Ordinul nr. 1056/2022”) care instituie Registrul unic al transparenței intereselor[23] („RUTI”). RUTI stabilește regulile minime de transparență în privința cadrului de colaborare recomandat dintre decidenții de la nivelul autorităților administrației publice centrale și locale și persoanele interesate din societatea civilă, respectiv grupurile specializate, în vederea promovării inițiativelor de politică publică, iar înscrierea este facultativă.

Decidenții sunt definiți de Ordinul nr. 1056/2022 ca fiind „prim-ministru, viceprim-ministru, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, secretarul general al Guvernului, ministru, consilier de stat, secretar de stat, asimilat al acestor categorii de funcții publice, conducător cu rang de demnitar al altor autorități ale administrației publice centrale și locale” [art. 2 lit. b)]. Se poate observa că, spre deosebire de reglementarea americană, această definiție nu vizează și raporturile cu puterea legislativă (parlamentari, consilieri ai parlamentarilor etc.). Totodată, în categoria grupurilor specializate intră următoarele entități: „societate cu personalitate juridică, asociație, fundație, federație, organizație religioasă/a cultelor sau asociată unui cult, organizație sindicală, organizație patronală, cameră de comerț, structură asociativă a administrației publice locale, alte tipuri de organizații legal constituite, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere de familie, cabinet individual, cabinet asociat, societate profesională, cu sau fără personalitate juridică, sau orice grup/rețea oficială sau informală care are un interes pentru un anumit domeniu ce intră în competența de reglementare a unei instituții publice, în vederea promovării unei inițiative de politică publică” [art. 2 lit. c)].

Întâlnirile dintre decidenți și grupurile specializate sunt afișate online, iar sarcina publicării acestora în RUTI revine decidenților. Prin aderarea la RUTI, grupurile specializate își asumă adoptarea unei conduite transparente, etice și responsabile prin acceptarea prevederilor Codului de conduită (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1056/2022). Codul de conduită impune, printre altele, obligația grupurilor specializate de a declara interesele, obiectivele sau scopurile pe care le promovează și, acolo unde este cazul, de specifica clienții sau membrii pe care îi reprezintă în cadrul întâlnirii. Totodată, o obligație importantă este aceea că acestor entități le este interzis să obțină sau să încerce să obțină informații ori să convingă decidenții publici prin utilizarea unor mijloace ilicite, iar reprezentanții acestora având funcții de conducere (consiliu de conducere sau structură executivă) nu pot ocupa simultan funcții de demnitate publică din executiv. Această din urmă obligație are rolul să prevină eventualele conflicte de interese în cazul în care persoanele aflate în funcții publice ar adopta poziții contrare interesului public în exercitarea mandatului.

Grupurile specializate își asumă faptul că următoarele informații vor fi accesibile publicului informații precum: cifra de afaceri totală (inclusiv fondurile publice primite) aferentă ultimului exercițiu financiar încheiat, suma alocată pentru activitățile de de influențare a deciziilor publice și proiectele incluzând obiective aferente convingerii decidenților publici, cu menționarea finanțatorului.

Din cele prezentate anterior reiese că o eventuală reglementare prin lege a activităților de lobby ar trebui să definească foarte clar noțiunile utilizate: ce activități (individualizate în mod concret) presupune lobby-ul, clauzele obligatorii ale contractului având ca obiect prestarea serviciilor de lobby, criteriile pentru a fi calificat drept lobbist, cine sunt decidenții cu care lobbiștii pot interacționa, sancțiunile pentru nerespectarea obligației de a fi înregistrat în prealabil în scopuri de lobby în registrele publice dedicate sau a înregistra întâlnirile avute cu decidenții etc. Din această perspectivă, modelul american poate constitui o sursă de inspirație pentru legiuitorul român, inclusiv includerea obligației ambasadorilor sau reprezentanților altor state de a se înregistra în registrele publice în scopuri de lobby, de a declara în mod transparent întâlnirile avute cu decidenții români în legătură cu actele normative care prezintă interes pentru cetățenii țării pe care o reprezintă, bineînțeles doar în măsura în care aceste activități sunt compatibile cu reglementările speciale din domeniul relațiilor externe și nu constituie o imixtiune în afacerile interne ale statului român.

Lobbistul interacționează cu decidenții lato sensu în raporturile pe verticală. Pe de o parte, se poate pune problema de necesității reglementării activității de lobby, de vreme ce sunt deja legiferate mecanisme de consultare publică și dialog social prin actori precum ONG-uri, federații, sindicate sau patronate. În acest sens, legiuitorul va trebui să efectueze armonizarea cu aceste acte normative pentru a evita paralelismul legislativ, fără a le elimina sau stânjeni în vreun fel activitatea acestor actori care urmăresc în principal un interes public și care nu acționează în vederea obținerii de profit (așa cum o fac în mod normal lobbiștii), cu garantarea în continuare a dreptului constituțional la petiționare.

Pe de altă parte, trebuie delimitate foarte clar categoriile de demnitari, funcționari publici, personal contractual și alte categorii de personal stabilite în condițiile legii de la nivelul administrației publice centrale și locale care pot intra în contact cu lobbiștii, sens în care consider că o enumerare exhaustivă a legiuitorului este preferabilă. Totodată, ar trebui precizat expres faptul că lobby-ul se poate desfășura strict în raporturile lobbiștilor cu reprezentanții puterii legislative sau executive (la nivel local și național) care au în atribuții adoptarea de acte cu caracter normativ. Este discutabil dacă ar trebui permis lobby-ul în scopul adoptării unui act administrativ individual – este posibil ca în acest caz „influențarea” să se transforme într-o veritabilă negociere, ce poate deschide calea unor eludări ale procedurilor legale în vigoare.

Corelativ, ar trebui interzise expres orice activități de influențare a instanțelor judecătorești și arbitrale, a Ministerului Public, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Curții Constituționale, a Curții de Conturi, a jurisdicțiilor speciale administrative și a altor entități publice cu privire la atribuțiile acestora jurisdicționale, de control și sancționare, inclusiv cu privire la soluționarea petițiilor, plângerilor și procedurile de autorizare sau licențiere, care beneficiază deja de căi procedurale specifice pentru prezentarea poziției clientului (de ex.: soluționarea plângerii prealabile de către autoritatea emitentă; emiterea unei autorizații de funcționare; soluționarea petițiilor de către Avocatul Poporului și decizia acestuia de a sesiza Curtea Constituțională; soluționarea contestațiilor de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor; adoptarea deciziei de autorizare a unei concentrări economice de către Consiliul Concurenței etc.).

În aceste moduri, se va trasa o linie de demarcație clară, previzibilă și prevăzută de lege între lobby, ca activitate economică licită, și infracțiunea de trafic de influență[24].

Nu în ultimul rând, pentru evitarea unor derapaje de tipul „Quatargate”[25], legea lobby-ului ar trebui să instituie interdicția temporară (ex.: 5 ani) sau pe durată nederminată[26] a foștilor decidenți lato sensu (parlamentari, miniștri etc.) de a practica lobby ulterior încetării mandatului („closing the revolving door”) și incompatibilitatea de a deține simultan calitatea de decident și lobbist. Se vor evita astfel situațiile în care, anterior sau ulterior încetării mandatului, decidentul ar fi remunerat (aparent legal) pentru serviciile prestate în calitate de lobbist, remunerația fiind în realitate acordată de client pentru votul „vândut” și exprimat în exercițiul funcției, relevându-se astfel cauza ilicită a contractului de lobby sau a actului de asociere în cadrul firmei de lobby și erodându-se astfel legitimitatea executivului sau legislativului. Consider că decidenții aflați în funcție nu ar trebui să poată avea nici măcar calitatea de clienți ai unor lobbiști (deci o incapacitate specială de folosință), de vreme ce dețin toate pârghiile instituționale pentru promovarea și apărarea interesului public, în limitele și competențele prevăzute de lege și Constituție.

Dintre toate reglementările lobby-ului analizate anterior rezultă obligația de transparență totală din partea lobbistului cu privire la: (i) identitatea clientului; (ii) sumele plătite de client pentru serviciile de lobby (declarate nominal sau între anumite praguri); (iii) actele sau politicile publice pentru care a acționat lobbistul în numele clientului (obiectul contractului de lobby). Declararea acestor informații are în vedere interesul public aflat în joc: încrederea cetățenilor în instituții și în legitimitatea procesului decizional. În acest sens, trebuie respectate și prevederile imperative ale art. 2 din Constituția României  republicată: „(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. (2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”. Astfel, deși legea ar permite aceste activități de lobby, decizia finală va aparține tot membrilor organelor reprezentative, învestiți (direct sau indirect) cu putere și legitimitate de către poporul român cu ocazia alegerilor, și care pot sau nu, în funcție de argumentele prezentate de lobbiști, să dea curs propunerilor acestora. Ca un element suplimentar de transparență, ar fi de dorit ca proiectele de acte normative la care participă în orice fel lobbiștii să cuprindă această mențiune în expunerea de motive sau în referatul de aprobare sau în alt instrument similar, care să fie anexat la actul normativ votat.

În concluzie, activitatea de lobby este indubitabil practicată în prezent în România, iar vidul legislativ existent prezintă dezavantaje pentru actorii implicați. Pe lângă îndeplinirea jaloanelor PNRR (cu toate beneficiile financiare ce decurg de aici), o lege care tratează unitar această activitate ar spori încrederea cetățenilor în instituții și în funcționarii publici, prin transparentizarea procesului decizional și a cunoașterii de către cetățeni a persoanelor care „șlefuiesc” viziunea decidenților. Toate activitățile de lobby, atât timp cât se desfășoară în condiții legale și „la vedere”, nu trebuie să uzurpe în vreun fel aprecierea suverană a decidentului, care va avea întotdeauna ultimul cuvânt asupra oportunității și care nu ar trebui să fie ținut nici de obligativitatea de consultare prealabilă a lobbiștilor, nici de propunerile acestora.

[1] A se vedea Planul Național de Redresare și Reziliență, Partea II. Componenta 14 – Buna guvernanță, C14. Tabel jaloane și ținte, p. 21, nr. secvențial 432: „- va introduce norme privind modul în care membrii Guvernului interacționează cu lobbyiștii și cu alte părți terțe care încearcă să influențeze procesul legislativ”, disponibil la https://mfe.gov.ro/pnrr/ (consultat la 23.03.2025).

[2] Adoptat în 8 iunie 1938, astfel cum a fost modificată prin Public Law No. 110-81 (adoptat în 14 septembrie 2007), disponibilă la https://www.govinfo.gov/content/pkg/COMPS-1448/pdf/COMPS-1448.pdf (consultat în 22.03.2025).

[3] Disponibil la https://uscode.house.gov/view.xhtml?path=/prelim@title2/chapter8A&edition=prelim (consultat în 22.03.2025).

[4] Adoptat în 19 decembrie 1995, devenit Public Law No. 104-65, disponibil la https://www.congress.gov/bill/104th-congress/senate-bill/1060/text (consultat în 22.03.2025).

[5] Adoptat în 14 septembrie 2007, devenit Public Law No. 110–81, disponibil la https://www.congress.gov/110/plaws/publ81/PLAW-110publ81.pdf (consultat în 22.03.2025).

[6] Sec. 3. (8) din LDA.

[7] Activitățile de lobby sunt definite ca fiind „contactele de lobby și eforturile de sprijinire a acestor contacte, inclusiv activitățile de pregătire și planificare, cercetările și alte activități de fond care sunt destinate, în momentul în care sunt efectuate, utilizării în cadrul contactelor, precum și coordonarea cu activitățile de lobby ale altor persoane.” [Sec. 3. (7) din LDA].

[8] Clientul este definit ca fiind „orice persoană sau entitate care angajează sau contractează o altă persoană în schimbul unei compensații financiare sau de altă natură pentru a desfășura activități de lobby în numele acelei persoane sau entități. O persoană sau o entitate ai cărei angajați acționează ca lobbiști în nume propriu este atât un client, cât și un angajator al acestor angajați. În cazul unei coaliții sau asociații care angajează sau contractează alte persoane pentru a desfășura activități de lobby, clientul este coaliția sau asociația și nu membrii săi individuali” [Sec. 3. (2) din LDA]. În sensul acestei definiții, „persoană sau enitate” reprezintă „orice persoană fizică, corporație, companie, fundație, asociație, organizație sindicală, firmă, parteneriat, societate, societate pe acțiuni, grup de organizații sau administrație publică de stat sau locală.” [Sec. 3. (4) din LDA].

[9] Firma de lobby este definită ca fiind „o persoană sau o entitate care are unul sau mai mulți angajați care fac lobby în numele unui client, altul decât persoana sau entitatea respectivă. Termenul include, de asemenea, o persoană care desfășoară activități independente și care este lobbist.” [Sec. 3. (9) din LDA].

[10] Lobbistul este definit ca fiind „orice persoană fizică angajată sau contractată de un client în schimbul unei compensații financiare sau de altă natură pentru servicii care includ mai mult de un contact de lobby, cu excepția unei persoane fizice ale cărei activități de lobby reprezintă mai puțin de 20 % din timpul dedicat serviciilor prestate de persoana respectivă clientului respectiv pe parcursul unei perioade de șase luni.” [Sec. 3. (10) din LDA].

[11] A se vedea A.J. Niță, Lobby în Romania – cu sau fără lege? Unele considerații privitoare la „eșecul” consacrării normative a activității de lobby, în Revista Universul Juridic nr. 3/2022, pp. 104-120, disponibilă și la https://revista.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2022/05/08_Revista_Universul_Juridic_nr_3-2022_PAGINAT_BT_A_Nita.pdf (consultat la 22.03.2025), pct. 2.4, precum și P. Simona, Noul registru al reprezentanților grupurilor de interese: un pas înainte spre reglementarea activităților de lobby în Uniunea Europeană?, în Revista Română de Drept European (Comunitar) nr. 6/2008, pct. 2.1-2.4, consultat pe website-ul https://sintact.ro/#/ la 22.03.2025.

[12] Publicat în JOUE nr. L207/1 din 11 iunie 2021.

[13] Art. 2 lit. a) din Acordul UE.

[14] Art. 2 lit. e) din Acordul UE.

[15] Disponibil la https://transparency-register.europa.eu/index_ro (consultat în 22.03.2025).

[16] Disponibil la https://transparency-register.europa.eu/find-out-more/statistics_ro (consultat în 23.03.2025).

[17] Potrivit H.G. nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN (M. Of. nr. 301 din 05 noiembrie 1997), cu modificările și completările ulterioare, actualizat prin Ordinul Institutului Național de Statistică nr. 337/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN (M. Of. Partea I nr. 385 din 25 aprilie 2024).

[18] A se vedea A.J. Niță, op. cit., pct. 3.1.

[19] Disponibil la https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17735 (consultat la 23.03.2025).

[20] Proiectul a fost pus în dezbatere publică până în 12 octombrie 2018, fiind disponibil la https://www.imm.gov.ro/2018/09/13/proiect-privind-transparenta-in-domeniul-lobby-ului-si-al-reprezentarii-intereselor/  (consultat la 23.03.2025).

[21] A se vedea Legea nr. 64/2012 privind transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor – legea lobby-ului și modificarea legii privind taxele judiciare (M. Of. Federal din 25 iulie 2012) tradusă în limba română la https://imm.gov.ro/wp-content/uploads/2018/09/Extras-MO-var-leg-Austria_traducere.pdf (consultat la 23.03.2025).

[22] Publicat în M. Of. Partea I nr. 948 din 28 septembrie 2022.

[23] Disponibil la http://ruti.gov.ro/ (consultat la 23.03.2025).

[24] Pentru distincția dintre lobby și traficul de influență, a se vedea M. Mareș, D. Lupașcu, Infracțiunea de trafic de influență. Aspecte legislative, doctrinare și jurisprudențiale, disponibil la https://www.juridice.ro/essentials/1859/infractiunea-de-trafic-de-influenta-aspecte-legislative-doctrinare-si-jurisprudentiale (consultat 24.03.2025), pct. 5 și M. Dragos, Considerații privind reglementarea activității de lobby în legislația românească, în Pandectele Române nr. 5/2021, pct. 3, consultat pe website-ul https://sintact.ro/#/ la 24.03.2025.

[25] A se vedea T. Wahl, EP Reinforced its Anti-corruption Rules, publicat în 11.11.2023 pe https://eucrim.eu/news/ep-reinforced-its-anti-corruption-rules/ (consultat la 23.03.2025).

[26] În acest sens, a se vedea proiectul de lege „S.2561 – Close the Revolving Door Act of 2023” introdus la Senatul SUA în 7 iulie 2023, aflat în procesul legislativ, disponibil la https://www.congress.gov/bill/118th-congress/senate-bill/2561/text?s=1&r=47 (consultat la 23.03.2025).