Condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Vinovăţia şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu

• NCC: art. 1357
• NCC: art. 1358
• NCC: art. 2517
• NCC: art. 2523
• NCC: art. 2528
• NCC: art. 2530
• NCC: art. 2531 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 451 alin. (1)
• NCPC: art. 453
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 15.06.2017, reclamantul Județul Ilfov – Consiliul Județean, reprezentat prin președinte A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, în temeiul prevederilor art. 194 și urm. C. proc. civ., acțiune în regres, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Primăriei Municipiului București la plata sumei totale de 936.561,72 RON, reprezentând executarea lucrărilor de refacere a infrastructurii drumului județean 301A Glina, în data de 30.10.2014, pe porțiunea afectată de canalizarea efectuată de Primăria Municipiului București, pentru aducerea la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1156 din 25 mai 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed:

I. Circumscris celui dintâi motiv de recurs, recurentul susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu evocă normele substanțiale incidente și aplicarea lor la speță.

Înalta Curte subliniază că poate fi cerută casarea unei hotărâri, în situația în care ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I, coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Este vizată ipoteza în care fie motivele hotărârii lipsesc cu desăvârșire, fie există o motivare, însă ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță.

În principiu, toate hotărârile judecătorești trebuie să fie motivate, însemnând prin aceasta încadrarea unei situații particulare, clară și concisă, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării este acela de a explica măsurile adoptate de instanță într-o manieră convingătoare, în măsură să garanteze imparțialitatea judecătorului, să înlăture arbitrariul și să permită realizarea controlului de legalitate și de temeinicie, de către instanța superioară.

În prezenta cauză, analiza apelului de către instanța de judecată s-a realizat în limitele cererii de apel, adică în limitele criticilor care au fost formulate, ținându-se seama de principiul disponibilității părților în procesul civil.

În integralitatea lor, motivele de apel ale pârâtului în proces au vizat starea de fapt, împrejurările apreciate a fi relevante și probele administrate, contestate fiind concluziile raportului de expertiză; nu a fost invocat niciun text normativ, substanțial ori procedural, într-o manieră care să oblige instanța de apel la analiza și interpretarea acestuia, complementar celor care au fost reținute deja prin hotărârea de primă instanță.

Așa fiind, instanța de apel a analizat în detaliu probele care au fost administrate și a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, răspunzând punctual tuturor motivelor de apel, cele care vizau excepțiile procesuale precum și cele aflate în legătură cu fondul dreptului litigios. Au fost menționate, în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii, care sunt argumentele în măsură să susțină soluția dată apelului. În aceste circumstanțe, omisiunea instanței de apel de a invoca formal, în cuprinsul considerentelor, normele substanțiale incidente, a căror analiză a fost deja realizată prin hotărârea de primă instanță, nu este în măsură să justifice admiterea recursului și casarea acestei hotărâri, în sensul celor pretinse de recurent. Aceasta întrucât, fundamental, nu incidența ori interpretarea legii substanțiale a fost contestată de apelant, ci stabilirea împrejurările de fapt esențiale în acest proces și aprecierea lor, în raport cu textele normative care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale. Motivele apelului au fost preponderent de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și cele ale art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cererea apelantului fiind examinată în mod echitabil.

II. Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material care reglementează prescripția extinctivă, în concret, art. 2517, art. 2530, art. 2523 și art. 2528 C. civ.

Circumscris aceluiași motiv de casare, recurentul afirmă și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 și art. 1358 C. civ., cele care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cu referire specială la vinovăție și la existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

1. În esență, recurentul susține că, în speță, termenul general de prescripție a fost depășit, pentru că, de la momentul încheierii procesului-verbal de terminare a lucrărilor sau, cel mai târziu, de la data semnării protocolului privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, reclamantul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Înalta Curte reamintește că, în raport cu dispozițiile art. 2517 C. civ., termenul general de prescripție este de 3 ani și acesta operează ori de câte ori legea nu reglementează un termen special.

Pentru circumstanțele particulare ale prezentei cauze deduse judecății, nu există reglementat un termen special de prescripție extinctivă, așa încât, se aplică termenul general, acela de trei ani.

Cât privește începutul prescripției extinctive, conform art. 2528 C. civ., prescripția dreptului la acțiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Așadar, în cazul dreptului la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, contractuală sau extracontractuală, sunt stabilite alternativ două momente de la care curge termenul de prescripție, în sensul celor ce urmează: a) unul subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; b) unul obiectiv, constând în data, stabilită judecătorește, când păgubitul ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea; acest moment se va stabilit de instanță, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz.

În prezentul proces, momentul inițial al curgerii termenului general de prescripție, invocat de recurent, acela al încheierii procesului-verbal de recepție finală sau al semnării al protocolului de dare în folosință, vizează ipoteza reglementată prin art. 2531 alin. (1) lit. b) C. civ., respectiv dreptul la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse, în cazul contractului de antrepriză. Or, prezenta acțiune este una în repararea pagubei cauzate printr-o fată ilicită, astfel că primesc incidență dispozițiilor art. 2528, evocate mai sus.

Înalta Curte, apreciază că, în raport cu cele reținute în fapt, în mod corect, tribunalul a stabilit că prescripția a început să curgă de la data luării la cunoștință a raportului de expertiză extrajudiciară, 24 iulie 2014, acesta fiind momentul când reclamantul a cunoscut și putea să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Acțiunea fiind promovată în data de 15 iunie 2017, corect s-a concluzionat în sensul respectării termenului general de prescripție, acela de 3 ani.

2. Cu referire la recunoașterea efectelor răspunderii civile delictuale a pârâtului, în esență, recurentul susține că, în realitate, deteriorarea asfaltică a fost determinată de existența unei infrastructuri stradale inadecvată traficului la nivel județean și de acumularea de ape freatice provenite din precipitații, precum și din șiroiri ale străzilor laterale, în condițiile în care cerințele proiectului, acela referitoare la refacerea sistemului rutier la stadiul inițial, au fost respectate. În privința vinovăției, orice neîndeplinire a obligaților contractuale de către firma C. ar atrage răspunderea contractuală a acesteia, în niciun caz răspunderea delictuală a pârâtului, care nu a fost executant al lucrărilor.

Înalta Curte reamintește că pentru angajarea obligației de despăgubire a victimei, în raport cu dispozițiile art. 1357 C. civ., apare necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse, vinovăția făptuitorului.

Cât privește vinovăția, condiție a cărei neîndeplinire este afirmată cu insistență de recurent, ea reprezintă o condiție distinctă și esențială, o constantă a răspunderii civile delictuale, putând îmbrăca forma intenției sau a culpei. Mai mult, răspunderea ar putea fi angajată și pentru cea mai ușoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., aceasta însemnând neglijența sau imprudența pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese.

Vinovăția este fundamentul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și, în aprecierea acestei condiții, esențiale sunt două elemente: comportamentul făptuitorului și imputabilitatea acestuia.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel a stabilit, în fapt, în urma unei riguroase analize și sinteze a probelor care au fost administrate (proba cu înscrisuri, expertiza tehnico-judiciară), că în anul 2013 a fost încheiat un protocol privind darea în folosință a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina, Județul Ilfov, realizate de către Municipiul București în cadrul proiectului Reabilitarea și modernizarea Stației de Epurare a apelor uzate a Municipiului București, – Faza 1 (SEAU Glina Faza 1) între Municipiul București, comuna Glina, S.C. B. și Asociația de dezvoltare intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare „E.”, prin care S.C. B. a preluat în folosință gratuită sistemele de alimentare cu apă și de canalizare de pe teritoriul administrativ al comunei Glina.

Protocol încheiat are la bază „faptul că proprietatea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost încă transferată de către municipiul București către comuna Glina și că instalațiile și construcțiile aferente sistemelor sunt finalizate si vot fi puse în funcțiune pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu apă si canalizare”.

Prin adresa nr. x/28.10.2013, S.C. B. S.A. comunică Primăriei Glina identificarea zonelor care prezintă tasări semnificative în carosabil solicitând, prin adresa x din 01.11.2013, sprijin pentru remediere problemelor identificate.

Conform adresei sus menționate precum și minutei încheiate în data de 04.08.2014, între Primăria Glina, Consiliul Județean Ilfov, S.C. B. și S.C. F. S.R.L., s-a constatat „că pe aliniamentul trasee de canalizare menajeră executată de-a lungul Drumului Județean menționat mai sus fenomenul de tasare este încă activ la nivelul căii de rulare cu amplitudini mai mari sau mai mici funcție și de adâncimea de prizare a canalizării; cedări mari structurale identificate la intersecția DJ 301 A cu str. x și Zona limitrofă”.

Ca urmare a ploilor căzute, s-a constatat pe sectorul de drum pe care a fost executată lucrarea de canalizare, cedări mari de sistem rutier, apariția de cratere sub asfalt, fapt ce a impus ca, Județul Ilfov – Consiliul Județean să achiziționeze o expertiză tehnică care să constate prin încercări complexe și măsurători nedistructive de defectometrie, capacitatea portantă a acestei zone de drum.

În urma determinărilor efectuate prin expertiza tehnică extrajudiciară solicitată de reclamant, a rezultat că, pentru a aduce porțiunea de drum afectată la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic actual, sunt imperios necesare lucrări de remediere a degradărilor semnalate pe porțiunea afectată de canalizare, lucrări ce constau în decopertarea asfaltului și săpătură pentru realizarea unui strat de fundație cu grosimea de minim 98% proctor normal al patului drumului urmat de aplicarea unui strat de 10 cm mixtură asfaltică. Având în vedere că lucrările de refacere a sistemului rutier după realizarea canalizării au fost efectuate în mod necorespunzător de către Primăria Municipiului București respectiv nu s-a făcut o compactare corespunzătoare a infrastructurii drumului, rezultând o capacitate portantă „rea”, apărând cedări ale structurii rutiere, sectorul de drum pe lungimea de 2,7 Km aflându-se în interiorul localității, face dificilă circulația rutieră, fapt ce generează nemulțumiri și reclamații din partea locuitorilor.

Urmare solicitărilor care i-au fost adresate, reclamantul Județul Ilfov – Consiliul Județean a contractat lucrarea privind „refacerea infrastructurii drumului județean DJ 301 A, Glina, pe porțiunea afectată de canalizare”, potrivit contractului x din 30.10.2014.

Județul Ilfov – Consiliul Județean a achiziționat servicii de expertiză tehnică, proiectul tehnic, și a executat lucrările de remediere a infrastructurii drumului județean pe porțiunea afectată de canalizare, care au necesitat alocarea sumei de 936. 561,72 RON pentru a se aduce porțiunea de drum afectată de lucrările efectuate la rețeaua de canalizare de către Primăria Municipiului București, la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat drumul județean 301 A.

Din conținutul raportului de expertiză efectuat la dosar de expert G., coroborat cu răspunsul la obiecțiuni, a rezultat că lucrările efectuate de Municipiul București au condus la slăbirea capacității portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poștă), prin tăierea necorespunzătoare a asfaltului, prin faptul că suprafața ce a făcut contactul cu betonul nu a fost bine curățată și amorsată prin faptul că fundațiile nu au fost etanșe, permițând apariția de tasări datorită pătrunderii apei prin fisuri și crăpături, inclusiv în jurul căminului de vizitare unde fenomenul este mai grav. Totodată, expertul a arătat că lucrările efectuate de reclamantă conform contractului nr. x/2014 încheiat cu S.C. D. x S.R.L. au fost necesare pentru refacerea capacității portante a drumului și că s-au acoperit eventualele deficiențe ale lucrărilor efectuate de pârâtul Municipiul București

Raportul de expertiză întocmit de expert H. confirmă concluzia expertizei administrate în primă instanță, potrivit căreia degradările ulterioare lucrărilor de aducere a DJ 301A la starea inițială se datorează executantului lucrărilor de canalizare, cocontractantul apelantului Municipiul București. Astfel, nu s-a realizat o compactare corespunzătoare a umpluturii pe traseul rețelei de canalizare și îndeosebi în jurul căminelor de canalizare și nu s-au respectat regulile tehnologice de pregătire a suprafeței pe care s-a turnat mixtura asfaltică de deasupra lucrărilor la canalizare, apărând fisuri între noul strat asfaltic și cel vechi, respectiv tasări care nu sunt rezultatul unor uzuri normale ulterioare.

De asemenea, instanța de apel a stabilit în fapt, reținând concluziile rapoartelor de expertiză, că degradarea sistemului rutier, care a făcut necesare lucrările a căror contravaloare este pretinsă în prezenta cauză, nu se datorează apei pluviale și lipsei sistemului de colectare propriu, argumentul expertului – potrivit căruia în caz contrar se deteriora și restul drumului, nu doar porțiunea de deasupra lucrărilor de canalizare – fiind unul plauzibil și rațional; expertul a constatat, pe temeiul înscrisurilor și constatărilor anterioare, că partea carosabilă a DJ 301 A Glina a cedat numai pe traseul pe care s-a realizat canalizarea. Expertul desemnat în apel arată că lucrările efectuate erau necesare stabilirii situației anterioare a circulației pe DJ 301 A Glina, neducând la capacități de trafic superioare și neaflate în legătură cu lucrările defășurate pe seama apelantului Mun. București.

Prin urmare, faptul ilicit dovedit constă în realizarea în mod necorespunzător a lucrărilor la proiectul „Reabilitarea și Modernizarea Stației de Epurare a Apelor uzate a Municipiului București – faza 1”.

Faptul ilicit evidențiat este cel care a provocat reclamantului un prejudiciu material, constând în contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamant pentru refacerea capacității portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poștă), în zona căminelor de ramificare canalizare și în zona adiacentă lor.

Vinovăția în săvârșirea acestui fapt ilicit aparține pârâtului, Municipiul București, în condițiile în care proprietatea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost transferată de către municipiul București către comuna Glina și Municipiul București este cel care a efectuat lucrări cu un dovedit caracter defectuos, pe un drum aflat în proprietatea publică a județului Ilfov.

Circumscris acestei condiții, sunt juste aprecierile instanței de apel referitoare la faptul că răspunderea pârâtului pentru prejudiciul cauzat prin executarea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate din însărcinarea sa nu poate fi înlăturată prin invocarea contractului încheiat cu executantul C., responsabilitatea aparținând pârâtului, obligat să efectueze aceste lucrări. Aspectele legate de execuția efectivă pot fi discutate exclusiv în cadrul raportului stabilit între pârât și executant. Pârâtul răspunde pentru deteriorările cauzate drumului, în mod obiectiv, neputându-se exonera față de reclamant, care este un terț față de contract, prin invocarea clauzelor contractului încheiat cu executantul lucrării. Tot astfel, participarea unui reprezentant al Consiliului Județean Ilfov la recepția tehnică a lucrării autorizate nu este de natură a înlătura răspunderea civilă pentru lucrări defectuoase descoperite ulterior.

O reapreciere a probelor în recurs, în scopul unei modificări a împrejurărilor esențiale de fapt, nu este procedural posibilă.

Sunt, așadar, puse în evidență atât comiterea unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, raportul de cauzalitate, cât și vinovăția pârâtului, elemente cumulative în prezența cărora apreciază efectele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum a apreciat și instanța de apel.

Cu referire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului, păstrată în sarcina pârâtului, Înalta Curte reține că, într-adevăr, a fost admis în parte apelul pârâtei, însă pentru un alt motiv decât acela care a determinat întocmirea raportului de expertiză. Reclamantul și-a redus pretențiile în apel și în considerarea acestui act de dispoziție al părții apelul a fost admis și soluția a fost schimbată în parte. Toate celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute, astfel că instanța de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (1), art. 453 C. proc. civ.

Față de toate cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului se va respinge, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.