Comisarul European, Roxana Mînzatu, a fost numită și vicepreședinte al Comisiei Europene

18 sept. 2024
Vizualizari: 652

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți că România a obținut, pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene, aceasta fiind atribuită Roxanei Mînzatu.

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru această funcție, va gestiona unul dintre cele mai importante portofolii – cel dedicat Competențelor și Educației, Locurilor de Muncă, Drepturilor Sociale și Demografiei”, scrie România liberă.

„Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”, a declarat Ciolacu, mai arată România liberă.

„Totodată, România mai este reprezentată la nivel înalt în instituțiile europene prin Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, și Dragoș Benea, președintele Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGIO) din Parlamentul European. Ciolacu a descris aceste poziții ca o recunoaștere a importanței României în cadrul Uniunii Europene și a eforturilor de negociere de la Bruxelles”, mai scrie România liberă.

Comisarul European Roxana Mînzatu, numită și vicepreședinte al Executivului UE, a declarat marți, la Digi24, că va gestiona 20% din bugetul multianual al Uniunii Europene, adică 235 de miliarde de euro, alocate unor programe de finanțare esențiale, precum: Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+.

„Portofoliul social, pentru că vorbim de Europa socială, cea pe care va trebui să o păstoresc în tot acest demers pentru competitivitatea Europei, include gestionarea a 20% din bugetul multianual al UE. Ne uităm în primul rând la Fondul social european Plus, care are 143 de miliarde de euro, anvelopă la nivel european”, a spus Mînzatu, scrie Libertatea.

„De asemenea, în portofoliul meu va intra și programul atât de cunoscut, emblematic la nivel european, Erasmus, care are și el o alocare de 26 de miliarde de euro”, a adăugat Roxana Mînzatu, mai notează Libertatea.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat marți că în coaliția de guvernare s-a decis sprijinirea planului „România produce”, de reindustrializare a României.

„Industria românească se poate revigora și poate redeveni un catalizator al economiei dacă primește sprijinul de care are nevoie. I-am cerut ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, să prezinte și în ședința Biroului Politic Național al PNL planul ‘România produce’- un proiect pe care l-am anunțat și definit de când eram premier – și al cărui scop este deblocarea potențialului economic al țării. Am decis astăzi în coaliția de guvernare să sprijinim, prin acest plan concret, reindustrializarea României”, a scris Ciucă pe Facebook, scrie Agerpres.

„Programul «Reînnoirea industrială a României» are o valoare de 3 miliarde euro și are trei direcții. Pentru atragerea investițiilor private în economie a fost alocat un miliard de euro. Astfel, proiectele de cel puțin 150 milioane euro vor primi un grant de 30% din valoare. Prin a doua direcție, se acordă 450 milioane euro pentru sprijinirea industriei cu impact în reducerea diferențelor dintre regiunile țării. A treia direcție vizează decarbonizarea accelerată a industriei, printr-un sprijin de un miliard de euro”, a explicat liderul liberalilor, mai arată Agerpres.

„Ciucă a menționat că al doilea program de 250 milioane euro din planul național va stimula prelucrarea în țară a zăcămintelor”, mai scrie Agerpres.

La 2 ani și jumătate de când Rusia a invadat Ucraina (24 februarie 2022), The Wall Street Journal face un bilanț al victimelor.

„Chiar dacă ambele regimuri refuză să spună cifrele oficiale ale soldaților care și-au pierdut viața sau au fost răniți, The Wall Street Journal a aflat că Ucraina a pierdut 80.000 de soldați, iar Rusia aproximativ 200.000. Numărul persoanelor rănite sunt de ordinul sutelor de mii, câte 400.000 de fiecare tabără. Decesele sunt mult mai mari în tabăra rusă din cauza politicii duse de regimul de la Kremlin, care trimite pe front oameni slab pregătiți sau cetățeni condamnați pentru diverse infracțiuni, inclusiv crimă”, scrie Libertatea.

„În rândul civililor, bilanțul deceselor rămâne necunoscut. Însă numai cucerirea de către Rusia a orașului-port Mariupol din sud-estul țării, în 2022, a provocat în jur de 8.000 de morți, potrivit estimărilor Human Rights Watch”, mai arată Libertatea.

O situație fără precedent s-a produs în rândul forțelor Hezbollah.

Marți, în Liban, în urma exploziilor unor pagere, nouă oameni au murit și au fost rănite aproape 3000 de persoane, mulți dintre ei fiind luptători din gruparea șiită Hezbollah, apropiată de Iran.

„Organizația neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a semnalat că în urma unor incidente similare au fost răniți 14 membri ai Hezbollah și în Siria”, informează AFP, scrie Cotidianul.

„Hezbollah a amenințat cu represalii, consemnează Reuters. Agenția transmite că forțele armate israeliene, prin comandanți printre care și șeful statului major, generalul Herzi Halevi, au evaluat situația și nu au modificat instrucțiunile pentru civili privind apărarea: „publicului i se cere să fie în continuare atent și vigilent, iar orice schimbare a politicii va fi anunțată imediat”. Exploziile au început la ora locală 15.30, în sudul Libanului și în suburbia Dahiyeh din sudul capitalei, precum și în valea Bekaa din estul țării – zone cunoscute ca bastioane ale Hezbollah. Valul de deflagrații a continuat circa o oră, conform declarațiilor martorilor. Surse de securitate și înregistrări video arată că unele explozii s-au produs după ce pagerele au sunat, iar victimele au pus mâna pe ele sau și le-au apropiat de față pentru a citi mesajele de pe ecrane. Deflagrațiile au fost de amploare redusă, rănind de obicei doar purtătorul sau pe cineva aflat foarte aproape. Aparatele par, în imaginile analizate de Reuters, să aibă formatul și autocolantele specifice pagerelor produse de firma Gold Apollo din Taiwan, care nu a răspuns imediat întrebărilor agenției. Nici Hezbollah nu a comentat despre marca pagerelor detonate”, mai arată Cotidianul.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Seară liniștită!

Comisarul European, Roxana Mînzatu, a fost numită și vicepreședinte al Comisiei Europene was last modified: septembrie 18th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: