Story Highlights
- Decizia ÎCCJ (Complet HP/P) nr. 4/2015
- Dezlegarea unor chestiuni de drept
- Art. 184 alin. (2) teza I şi alin. (4) din Codul penal din 1969
Prin Decizia nr. 4/2015, pronunțată în ședința din 4 martie 2015, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr. 14993/302/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept respectiv: „dacă infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) teza I [fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. (1)] și (4) din Codul penal din 1969 își găsește corespondentul în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din actualul Cod penal sau dacă, dimpotrivă, este dezincriminată”.
ÎCCJ a stabilit că infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) teza 1 [fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. (1)] și alin. (4) din Codul penal din 1969 în ipoteza în care fapta a produs o vătămare ce a necesitat între 11 și 90 de zile îngrijiri medicale și nu îndeplinește una dintre condițiile impuse de alin. (1) al art. 196 din Codul penal este dezincriminată începând cu data de 1 februarie 2014.
Pentru mai multe detalii vizitați site-ul ÎCCJ.