Carmen Dan a demisionat de la conducerea partidului Mișcarea România Suverană

24 iul. 2024
Vizualizari: 782

Deși România înregistrează progrese notabile în derularea unor investiții importante în infrastructură și în atragerea fondurilor europene, totuși deficitul bugetar rămâne una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă actualul Guvern. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a vorbit marți seară, la Digi 24 despre originile acestui deficit, declarându-se optimist în privința  rezultatele preconizate pentru finele anului în curs.

„Dacă mă raportez la structura deficitului, eu spun că suntem mai sustenabili decât anul trecut. Deși nominal gaura este mai mare, ea este mai sustenabilă. Anul trecut, la 6 luni, partea de investiții era undeva la 55, aproape de 60% din total deficit. La momentul acesta, când discutăm, este 80% din total deficit. La final de an este preconizat ca investițiile, ca și anul trecut, să depășească deficitul. Adică valoarea investițiilor să fie undeva la 120 de miliarde, iar deficitul undeva la 90. Când vorbim să ajustăm deficitul, vorbim de ponderi în PIB, nu de valori nominale. Acest 3,6% din PIB, trebuie să ne uităm cu cât vom închide. Aprecierea mea este că la momentul în care discutăm, și la modul cum lucrurile sunt așezate, putem să ne închidem pe un deficit de 6,2 – 6,3%, față de prognoza Comisiei care Europene care spune 6,9”, a spus Adrian Câciu pentru sursa citată, scrie Gândul.

„Planul Simion”: apartamente ieftine și credite cu dobândă zero, adună românii la coadă, în Capitală.

„Proiectul electoral al liderului AUR prevede că statul va construi apartamente cu 2, 3 și 4 camere, cu un preț de pornire de la 35.000 de euro pentru un apartament de 2 camere. Pentru 4 camere, prețul ar ajunge la 70.000 de euro. Eligibilitatea va fi stabilită în funcție de vârstă, număr de copii, de numărul de proprietăți deținute (nicio proprietate, o proprietate, două sau mai multe proprietăți), starea civilă, susține documentul. Pentru a beneficia de aceste oferte, românii au venit să se înscrie pe o listă de așteptare, la fostul Magazin București”, relatează România liberă.

Consiliul Concurenței din România va coordona un nou proiect finanțat și sprijinit de Uniunea Europeană, prin care va acorda asistență autorității de concurență din Republica Moldova, se arată într-un comunicat al instituției menționate.

„Astfel, consorțiul condus de Consiliul Concurenței din România și din care fac parte și autoritățile de concurență din Lituania și Polonia a fost selectat pentru a implementa, în Republica Moldova, proiectul UE de Twinning ‘Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței pentru aplicarea politicii de concurență și ajutor de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale UE’(…) Proiectul, cu o durată de 27 de luni și care este programat să înceapă în prima parte a lunii octombrie 2024, este finanțat cu 1,5 milioane euro de la Comisia Europeană. Gestionarea administrativă și financiară a proiectului va fi asigurată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România”, scrie Agerpres.

Adevărul scrie despre situația creată la Universitatea de Arhitectură din București, acolo unde sute de concurenți care și-au aflat notele au descoperit ulterior că acestea nu sunt corecte. Viitorii studenți spun că au fost anunțați că sunt admiși, dar când s-au dus la facultate au trăit un  șoc, văzându-se respinși.

„Comisia de contestații a descoperit, într-adevăr, niște vicii în urma unei transcrieri, erori umane, unei transcrieri într-un tabel care conținea numărul studentului, nota la portofoliu și nota la proba de desen. Rezultatul spunea în felul următor: că existau candidați a căror notă nu era a lor. Am refăcut aceste liste, le-am reverificat împreună cu comisia tehnică și ceea ce am pus astăzi în vitrina universității și pe site-ul universității este lista reală”, a declarat Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură București, relatează Adevărul.

Fosta ministră de Interne Carmen Dan, o apropiată a lui Liviu Dragnea, a demisionat de la conducerea partidului Mișcarea România Suverană, formațiune politică înființată chiar de fostul președinte PSD.

„Pentru mine, proiectul M.R.S a luat sfârșit! Am demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană! De asemenea, transmit tuturor celor care mă cunosc ca om și ca politician că nu mai vreau să fiu asociată sub nicio formă cu numele sau imaginea celui pe care l-am susținut atâția ani în mod loial și corect!”, a transmis Carmen Dan marți, 23 iulie, pe Facebook, scrie Libertatea.

Carmen Dan „a precizat că plecarea din partid are la bază și lipsa de implicare a lui Dragnea în ultimul an și jumătate”, mai arată Libertatea.

Presa străină scrie despre turneul premierului israelian Benjamin Netanyahu în SUA. Netanyahu merge în SUA pentru a se întâlni cu liderii americani implicate în alegerile electorale. Ce urmărește Netanyahu prin aceste discuții preelectorale vom vedea în lunile următoare.

„Candidatul republican la președinție Donald Trump îl va găzdui, vineri, pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în stațiunea sa din Palm Beach, Florida, a anunțat marți Trump, semn că cei doi încearcă să îmbunătățească relațiile”, relatează Reuters, scrie News.ro.

„Întâlnirea va fi prima de la sfârșitul președinției lui Trump și vine într-un moment de tensiuni și între Netanyahu și președintele democrat Joe Biden cu privire la războiul Israelului împotriva militanților Hamas din Gaza. Într-un discurs susținut miercuri, Netanyahu va solicita sprijinul reînnoit al Congresului pentru operațiunile militare ale Israelului în enclava palestiniană. În această săptămână, el se va întâlni, de asemenea, atât cu Biden, cât și cu vicepreședintele Kamala Harris, care duminică a intrat în cursa prezidențială din 2024 după ce Biden s-a retras. (…) Majoritatea analiștilor cred că o a doua administrație Trump i-ar da lui Netanyahu o mână mai liberă în războiul din Gaza”, mai arată News.ro.

Și tot News.ro scrie că vicepreședintele american, Kamala Harris, l-a atacat dur marți pe Donald Trump, la primul său miting de campanie electorală.

„Într-un discurs de 17 minute, Harris a atacat agresiv vulnerabilitățile lui Donald Trump, comparând trecutul ei de fost procuror cu dosarul lui de condamnat penal. Harris a bifat, de asemenea, o listă de priorități liberale, spunând că, dacă va fi aleasă, va acționa pentru a extinde accesul la avort, pentru a facilita aderarea angajaților la sindicate și pentru a aborda violența armată, creându-și astfel un contrast puternic cu Trump, candidatul republican la președinție în alegerile din 5 noiembrie”, relatează News.ro.

„Vrem să trăim într-o țară a libertății, a compasiunii și a statului de drept sau într-o țară a haosului, a fricii și a urii?”, a întrebat Kamala Harris retoric, mai scrie News.ro.

După doi ani și jumătate de conflict în Ucraina, tot mai mulți cetățeni ucraineni par dispuși să accepte ideea cedării unor teritorii către Rusia, cu condiția ca aceasta să contribuie la încheierea războiului.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Numărul ucrainenilor dispuși să accepte o astfel de concesie e acum de patru ori mai mare decât la începutul războiului. Mai exact, în luna aprilie, 32% dintre ucraineni au acceptat ideea cedării de teritorii, comparativ cu 8% în septembrie 2022, arată datele unui sondaj al Institutului Internațional de Sociologie de la Kiev. Cu toate acestea, majoritatea ucrainenilor continuă să se opună cedării de teritorii, 55% dintre respondenții recentelor sondaje exprimându-se împotriva acestei idei”, scrie Evenimentul zilei.

„Într-o propunere pentru încetarea focului și stabilirea unei păci negociate, președintele rus Vladimir Putin a solicitat în iunie retragerea trupelor ucrainene din cele patru provincii revendicate de Rusia: Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson și abandonarea aspirațiilor Ucrainei de aderare la NATO. Propunerea Kremlinului a fost însă respinsă de Ucraina și aliații săi occidentali”, mai arată Evenimentul zilei.

Olimpiada de la Paris a prilejuit publicului francez o întâlnire cu artiștii Operei Naționale din București.

„Luni seara, în grădinile palatului de la Versailles –«Le potager du Roi» – s-a dat startul «sezonului olimpic românesc». Opera națională București, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, a oferit un spectacol extraordinar într-un loc la fel de minunat. Au fost interpretate, printre altele, opere de George Enescu și Ciprian Porumbescu. Concertul a început însă cu intonarea imnurilor român și francez în prezența sutelor de spectatori, dar și oficiali francezi și români veniți să asiste la eveniment”, relatează RFI.

Seară frumoasă!

Carmen Dan a demisionat de la conducerea partidului Mișcarea România Suverană was last modified: iulie 24th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: