Story Highlights
- Baroul București
- Adunarea Generala și de Alegere, reconvocată
- Când: 24 mai 2015, ora 9:00
- Unde: Romexpo, Pavilionul C3
Pe site-ul Baroului București a fost anunțată decizia Consiliului Baroului București de a reconvoca Adunarea Generală Ordinară și de Alegere a Organelor de Conducere a Baroului București pentru data de 24 mai 2015, ora 9:00, la Romexpo, Pavilionul C3, București, sectorul 1, Bd-ul Expoziției, nr. 2-4.
În anunț este menționat faptul că prezența este obligatorie, iar absența nejustificată constituie abatere disciplinară gravă, în condițiile art. 43 din Legea nr. 51/1995 (rep. M. Of. nr. 98 din 7 februarie 2011; cu modif. ult.) și art. 232 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de avocat (aprobat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, publicată în M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011; cu modif. ult.). De asemenea, se precizează faptul că votul este personal și că nu sunt acceptate mandate.
Prima convocare a Adunării de Alegere din data de 17 mai a eșuat din cauza faptului că nu a fost îndeplinit cvorumul de 50% plus 1 din numărul avocaților cu drept de vot.
Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare:
1. Prezentarea, discutarea și supunerea la vot a raportului Consiliului privind activitatea desfășurată în 2014;
2. Prezentarea, discutarea și supunerea la vot a raportului financiar-contabil pentru 2014;
3. Prezentarea, discutarea și supunerea la vot a raportului Comisiei de Cenzori privind activitatea financiar-contabilă în anul 2014;
4. Descărcarea Consiliului cu privire la activitatea și gestiunea sa pentru anul 2014;
5. Aprobarea proiectului de buget pentru anul 2015.
Ordinea de zi a Adunării Generale de Alegere a Organelor de Conducere:
1. Alegerea Decanului Baroului București;
2. Alegerea Consiliului Baroului București, format din 15 membri, precum și 3 supleanți;
3. Alegerea Comisiei de Disciplină, formată din 5 membri, precum și 2 supleanți;
4. Alegerea Comisiei de Cenzori, formata din 3 membri, precum și 2 supleanți;
5. Alegerea reprezentanților Baroului București la Congresul Avocaților din 5-6 iunie 2015.
Consultați aici Regulamentul de organizare a Adunării Generale de Alegere a Organelor de Conducere a Baroului București din anul 2015, publicat pe site-ul Baroului București.
Consultați anunțul publicat pe site-ul Baroului București (www.baroul-bucuresti.ro).
👍Vezi și: Listele candidaților