Interviurile PROFESIONIȘTII LEGAL POINT – Cătălin Micu – Relațiile de muncă – lege și judecător

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu Cătălin Micu, de curând partener la Zamfirescu Racoți & Partners. Cătălin, cum a fost vestea? Ai primit-o cu bucurie, ce a spus familia, ce au spus prietenii?

Cătălin Micu: Bună seara. Da, vestea am primit-o cum trebuia s-o primesc – eram în așteptarea veștii, să spun. În ceea ce privește familia, da, bineînțeles, s-a bucurat pentru mine, încă n-am apucat s-o sărbătorim, dar probabil că o s-o sărbătorim în cel mai scurt timp posibil.

Nicolae Cîrstea: Ce stă în spatele acestui nou statut, de partener al ZRP?

Cătălin Micu: Doisprezece ani de activitate.

Nicolae Cîrstea: Încununați, bănuiesc, de multe succese, de multe ore…

Cătălin Micu: Multe ore petrecute la birou, multe proiecte în care am asistat clienții. Multe. Dar multe în doisprezece ani.

Nicolae Cîrstea: Dacă ar fi să privești, așa, în trecut, care ar fi lucrul cel mai interesant pe care l-ai trăit aici, în familia ZRP?

Cătălin Micu: Au fost multe, nu știu să spun. Din punct de vedere profesional au fost multe provocări. Poate una dintre ele, dacă ar fi așa, foarte randomize, din ce îmi aduc aminte la acest moment, ar fi situația în care am implementat o reorganizare in integrum la unul dintre clienții noștri, situație cu care nu se mai confruntase piața până la acel moment. A fost o provocare din mai multe puncte de vedere, atât din perspectivă practică, pentru că nimeni nu prea înțelegea cum ar putea să fie făcută și care ar fi riscurile asociate unei astfel de proceduri. Din punct de vedere teoretic, nu se scrisese nimic, nu exista doctrină pe acest domeniu, și atunci a trebuit, practic, s-o luăm de la zero, dar am implementat-o cu succes, pentru că n-am avut riscuri asociate acestei proceduri. Dar au fost și altele, bineînțeles.

Nicolae Cîrstea: Ce-ți place cel mai mult la familia ZRP?

Cătălin Micu: Din ce perspectivă, ca să spunem așa?

Nicolae Cîrstea: Din perspectiva profesionistului, din perspectiva omului?

Cătălin Micu: Atunci, dacă și din perspectiva omului, și din perspectiva profesionistului – îmi place echipa. Și-mi place faptul că avem o colaborare deschisă și o comunicare directă, fără a trece prin elemente de procedură corporatistă, care ar putea să ne frângă acest dialog, care poate să transmită, uneori, foarte multe.

Nicolae Cîrstea: Nu sunteți nici foarte mari, nici foarte mici; sunteți, probabil, la mijlocul…

Cătălin Micu: Din perspectivă numerică?

Nicolae Cîrstea: Exact. Adică vă permiteți, încă, să lucrați foarte direct și fără etape inutile.

Cătălin Micu: Da. Cel puțin pentru moment, încă ne permitem să facem acest lucru. Și cred că o să apară, probabil, latura artificială a unui astfel de dialog în momentul în care o să ne înmulțim și va trebui să avem un dialog, să-i spunem așa, reglementat. Care poate să vină cu avantaje și cu dezavantaje. Privind în lumea corporatistă, căreia noi îi dăm asistență day-by-day, organizarea și structurarea, atât a dialogului, cât și a nivelului de proiecte în care ești implicat, cum ești implicat și ceea ce faci, poate să vină cu o rată de succes, la fel cum poate să aibă, adițional, un pachet de riscuri pe care majoritatea clienților noștri îl recunosc și încearcă să-l diminueze pe cât posibil. Nu de puține ori, existând situații în care dialogul direct substituie o astfel de situație, guvernată de proceduri interne, tocmai pentru a scurtcircuita etapele și pentru a da finalitate unui proiect în termen sau cu rata de succes pe care și-o dorește clientul.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi atuul pe care-l are ZRP în piața avocaturii românești?

Cătălin Micu: Aș spune că, cel puțin din perspectiva ramurilor de drept unde eu activez, venim de fiecare dată către client cu un produs fitted, orientat spre ceea ce își dorește clientul. Încercăm să lăsăm latura teoretică deoparte, încercăm să nu mergem către client cu un material care să trateze din punct de vedere teoretic și mergem către client cu un material cât se poate de aplicat, care să răspundă direct și fără alte elemente care ar putea să perturbe, într-un fel sau altul, posibilitatea aplicării advice-ului pe care noi îl dăm.

Nicolae Cîrstea: Și atuul lui Cătălin Micu?

Cătălin Micu: Cred că același.

Nicolae Cîrstea: E important, iată, că sunt niște ani în care echipa s-a sudat – îmi spuneai că sunteți împreună din două mii…

Cătălin Micu: Aș spune că avem spirit de echipă, care s-a perpetuat.

Nicolae Cîrstea: Pentru a reuși să atingeți aceste target-uri pe care vi le propuneți ca echipă, ce calități ar trebui să aibă un avocat care ar face parte din echipa ta?

Cătălin Micu: Am spus-o de multe ori, că un avocat, în general, ar trebui să aibă două elemente constitutive – să spun așa: dedicare, implicare și disponibilitate. Dacă nu te implici 100%, dacă nu fraternizezi, într-un fel, cu proiectul, nu cred că poți să intri destul de adânc în tainele problemei și n-o să poți să transmiți exact ceea ce-și dorește clientul de la tine. Și dacă nu ai disponibilitate – și când spun disponibilitate mă refer în primul rând la o disponibilitate de a afecta timp unui anumit proiect –, nu prea o să reușești. Dacă te gândești că o să studiezi de la x la x acel proiect, s-ar putea, de la x la x, de la ora unu la ora două, să nu reușești să pătrunzi tainele proiectului și să nu reușești să ajungi până la acel element de adevăr de proiect, care să-ți permită să transmiți clientului un material aplicat. Ok, m-am uitat, am analizat, foarte bine… O să-i spun clientului acest lucru. Dar s-ar putea să nu fie neapărat ceea ce-și dorește clientul.

Nicolae Cîrstea: În alte domenii, cum ar fi medicina, se spune că empatia nu e recomandată. În avocatură e recomandat să empatizezi la un anumit nivel cu clientul?

Cătălin Micu: Eu spun că da, ar trebui. Și, în plus de asta, trebuie să existe o relație cu clientul, bineînțeles, pur profesională, dar deschisă. Este și ideea de trust. Clientul, în momentul în care apelează la un profesionist, inclusiv avocat, medic sau orice alt profesionist ale cărui servicii îi sunt necesare, pe lângă ideea de profesionalism, are în vedere și ideea de trust. Și ideea de posibilitate de colaborare. În lumea medicală am văzut situații în care pacientul, deși interacționa cu o eminență în materie, cu un medic foarte bun, spunea: OK, bun, dar nu simt că e cineva-ul acela de care eu aș avea nevoie să-mi dea un advice cu privire la starea mea de sănătate. Cam același lucru se poate întâmpla și cu avocatul.

Nicolae Cîrstea: Cum vede avocatul Cătălin Micu piața avocaturii românești în 2018?

Cătălin Micu: Cum am văzut-o în 2018. Cred că piața avocaturii se pregătește de adaptarea la o situație de stagnare sau poate chiar de contracție economică. Cel puțin din informațiile din piață se pare că 2019 va fi un an în care în mod special România, dar nu doar România, va trece printr-o situație economică mai puțin fericită decât cea de anul acesta, spre exemplu, situație în care și avocații trebuie să se pregătească, să-și ascută săbiile pentru domenii care sunt de interes într-o perioadă de contracție economică. Cred că vom fi, iarăși, în perioada 2009-2010, în care anumite domenii au devenit prioritare pentru clienții noștri, deoarece către acolo a condus realitatea economică.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi avocații care ți-au trezit respectul și admirația, în discuțiile din dosare sau în anumite spețe pe care le-ai avut în acești peste zece ani de carieră avocațială?

Cătălin Micu: In house, sau nu neapărat?

Nicolae Cîrstea: În afara ZRP.

Cătălin Micu: Mi-ar fi greu să interacționez, și nici n-aș vrea să supăr pe cineva spunând că – nefiind menționat – am avut ce învăța, dar au fost avocați cu care am interacționat în proiecte, fie din perspectivă de adversari într-o negociere, fie dintr-o perspectivă de working together, parteneri într-un proiect. Și de la fiecare am încercat să obțin și să văd cum pune problema, de ce pune așa, de ce nu o pune invers – și am încercat să fac și comparații: Uite, X, reputat avocat în domeniu, mergea pe ideea aceasta; celălalt avocat, la fel de well-known, merge pe o altă ipoteză. Și am încercat, practic, să învăț, comparând atitudini, modul în care fiecare dintre ei se raporta la diferite situații. Dar, pe de altă parte, a fost și un direct learning, în care am învățat chestiuni de genul cum să te poziționezi într-o negociere atunci când nu ești 100% confident că ceea ce soliciți pentru clientul tău are la bază un fundament juridic solid. Asta a fost o chestiune pe care am învățat-o de la un avocat din branșă, la un moment dat. dar era, la fel, un mod de raportare la o situație. Au fost și alții, care obțineau același succes printr-o altă modalitate de raportare. Sunt chestiuni interesante. Până la urmă, avocatul, în principal, este un autodidact care încearcă să învețe din experiența zilnică. La un moment dat se spune că dreptul este viața – așa că, dacă nu cunoști foarte multe chestiuni, s-ar putea să-ți fie un pic mai greu.

Nicolae Cîrstea: În orice domeniu, intrarea multinaționalelor pe piață aduce niște plusuri. Ce ar avea de învățat avocatura românească din experiența cu care vin sau au venit multinaționalele – pentru că cred că s-a așezat piața, din punctul acesta de vedere?

Cătălin Micu: Poate ar fi cazul să ne uităm spre multinaționale în ceea ce privește modalitatea de organizare administrativă; modul în care încearcă să-și organizeze intern, nu neapărat latura pur profesională de advice către client, de organizare a litigiilor, ci mai degrabă latura administrativă a activității unei case de avocați. Asta din ce am văzut eu.

Nicolae Cîrstea: Sistemele pe care le au la dispoziție…

Cătălin Micu: Tendința de automatizare a proceselor, tendința – sau, mă rog, la ei este deja politică de lucru – de a structura echipele pe anumite paliere.

Nicolae Cîrstea: Experiențele din alte țări?

Cătălin Micu: Principial, casele de avocatură care au birouri într-o multitudine de state încearcă să uniformizeze activitatea, pentru o mai bună coordonare, pentru o mai bună gestionare a activității. Și cred că de acolo am putea și noi să preluăm ceea ce, bineînțeles, este fezabil pentru fiecare dintre casele de avocatură locale, în parte. Nu neapărat un proces care este implementat de către una sau mai multe case de avocatură cu prezență multinațională este bun și pentru noi. S-ar putea să greșim dacă facem o astfel de implementare fără să o adaptăm sau fără să o aducem către acel element propriu și personal al nostru. O implementare așa, necizelată, nu cred că ar putea să funcționeze.

Nicolae Cîrstea: Dacă ai avea mâine un interviu cu mai mulți candidați pentru echipa ta, care ar fi calitățile pe care le-ai căuta?

Cătălin Micu: Implicare… și disponibilitate.

Nicolae Cîrstea: Aceleași. Cum ți-ai putea da seama de aceste lucruri de la un interviu.

Cătălin Micu: Sunt unii candidați care transmit acest lucru din primele cinci minute de discuție cu ei. Nu neapărat în interviu, cât și după. Nu cred că este foarte greu să-ți dai seama cât de implicat ar putea să fie un om într-un anumit proiect; sau în general, în profesia pe care o are. Ține de atitudine în primul rând. Și atitudinea nu ți-o formezi astăzi sau mâine; e un element care-ți caracterizează în general persoana. Și până la acest moment nu prea m-am înșelat.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi calitatea pe care ai constatat-o că o caută un client la avocatul care-l reprezintă sau cu care discută, cu care semnează?

Cătălin Micu: Eu, cel puțin, am observat – și cu precădere în ultimii ani –, clienții nu mai au răbdare. Clienții doresc sfaturi straight, foarte directe, foarte aplicate și într-un timp cât se poate de scurt. Cred că în principal asta își doresc clienții acum. Trăim în secolul vitezei – asta era clar –, dar în ultima perioadă mi se pare că viteza a căpătat nuanțe și mai agresive.

Nicolae Cîrstea: Sunt importante modelele în avocatură, Cătălin? Din punctul tău de vedere.

Cătălin Micu: Da. Dacă ești interesat să înveți din modele, da, sunt foarte importante modelele. Dar s-ar putea, dacă nu ești interesat, degeaba să ai modelul, că nu preiei nimic.

Nicolae Cîrstea: Ar fi un model pe care ni l-ai putea spune? Pe care l-ai avut la un moment dat sau îl ai, ca avocat?

Cătălin Micu: N-aș putea spune – precum fotbaliștii – că am un anumit model, dar, așa cum am precizat, am avut de învățat de la foarte multe persoane cu care am interacționat.

Nicolae Cîrstea: Cât reprezintă știința de carte pentru un viitor avocat foarte bun?

Cătălin Micu: Mult.

Nicolae Cîrstea: Este esențială?

Cătălin Micu: Cred că da.

Nicolae Cîrstea: S-ar mai putea adăuga încă două-trei lucruri, pe lângă știința de carte, pentru acel avocat sclipitor?

Cătălin Micu: Da, s-ar mai putea adăuga, pe lângă știința de carte, dar asta o văd ca pe un fundament al activității tale profesionale, pentru că, dacă în momentul în care începi activitatea profesională începi să și înveți, cred că pornești cu oarecare handicap. Mai degrabă, în activitatea profesională ar trebui să înveți celelalte elemente, pe care în mod direct le poți desprinde din practică, respectiv să fii spontan și, pe lângă spontaneitate, eu aș remarca și necesitatea de a fi foarte direct. Dacă încerci să transmiți clientului, dacă nu folosești cuvintele necesare și dacă nu reușești să-i transmiți exact ceea ce tu gândești despre un anumit proiect, comunicarea se frânge pe undeva și pot apărea dificultăți în relația client-avocat. Deci aș spune că trebuie să ai un bagaj de cunoștințe suficient, să fii spontan și, mai ales, în momentul în care ești în raporturi de negociere, discuții în general, orice procedură, inclusiv pe dreptul muncii sau în orice altă procedură care implică interacțiunea cu clientul și cu partenerul clientului – sau cu adversarul clientului, în litigiu – și posibilitatea de a transmite într-un mod ușor, clar, precis, direct.

Nicolae Cîrstea: Ce învață avocatul Cătălin Micu dintr-un succes răsunător, dar și dintr-un eșec?

Cătălin Micu: Cred că din ambele înveți aceleași lucruri. Dacă din eșec încerci să afli și să descoperi unde ai greșit, dintr-un succes, de asemenea, trebuie să te aplici asupra lui, să vezi unde ai făcut bine, ca data viitoare să faci măcar la fel.

Nicolae Cîrstea: Cât ajută doctrina la succesul într-o speță sau într-un dosar?

Cătălin Micu: Doctrina poate să fie acel ceva care lipsește din legislație. Poate să fie acel liant între două texte de lege sau poate să fie acea parte nereglementată direct de lege, dar căreia în continuare îi dă un sens, pe care tu poți să-l folosești pentru viitor.

Nicolae Cîrstea: Aveam, acum aproape zece ani, un avocat din Arad, dl Aron, care era cel mai mare cumpărător de carte juridică din România. Peste toate firmele foarte mari. Am vrut să-l cunosc – nu se poate să nu-l cunosc pe omul ăsta care investește… Și mi-a spus o chestiune la care mă gândesc de vreo 6-7 ani, de când am discutat cu dumnealui: D-le Cîrstea, dacă eu reușesc să desprind o idee dintr-un volum, dintr-o carte pe care mi-am cumpărat-o, mi-am recuperat toți banii pe care i-am investit în ultimii ani în aceste cărți. De asta pentru mine cărțile sunt importante. Nu știu cum ți se pare…

Cătălin Micu: Da, e o abordare bună. A citi doctrină relevantă cu privire la proiectul pe care îl ai de rezolvat este unul dintre primii pași. Excepție, situația pe care o știi foarte bine sau ai mai aplicat-o într-un scenariu similar, situație în care partea afectată doctrinei este mai mică decât atunci când trebuie să rezolvi un proiect cu care poate nu ai interacționat niciodată.

[…]

Nicolae Cîrstea: Cum influențează, din punctul tău de vedere, practica judiciară, mai mult neunitară, activitatea avocațială?

Cătălin Micu: Bine și rău. Bine, atunci când ai de-a face cu o situație în care trebuie să folosești una dintre cele două opinii exprimate în practică și-ți iese; rău, atunci când ai de-a face cu un judecător care îmbrățișează una dintre celelalte opinii – pot să fie nu neapărat doar două, pot fi mai multe –, situație în care nu treci printr-o situație confortabilă. Dar caracterul acesta neunitar nu putem să-l tăgăduim. El există, ține de – cum spunea la un moment dat un profesor, dl Gheorghiță Mateuț: Nu există lege; există judecător. Ca student, la acel moment, zic: Cum adică?! – Mi-a bulversat tot sistemul de valori pe care încercam să-l înțeleg până la acel moment – cred că era pe la mijlocul anului III de facultate. Cum adică nu există lege, există judecător! Dar noi nu suntem în Common Law, unde vorbim de precedent, în așa fel încât judecătorul să facă legea. Noi suntem, totuși, într-un sistem continental, de inspirație romană… Și ulterior mi-am dat seama ce voia să spună: că, indiferent de ce ar spune legea, până la urmă modul în care este transpusă legea în realitate trece prin filtrul gândirii unui judecător. Și, în funcție de modul în care judecătorul percepe o anumită situație, pentru un proiect răspunsul poate să fie favorabil sau nefavorabil. Deci, da, este foarte importantă practica judecătorească, de aceea noi, avocații, cred că avem datoria să ne pregătim foarte bine fiecare proiect, în așa fel încât să dăm șansa judecătorului să poată percepe din toate punctele de vedere, sub toate aspectele, un proiect, o situație de fapt, pentru a lua cea mai bună decizie cu putință. Eu așa văd lucrurile.

Nicolae Cîrstea: Interesant. Cum gestionezi timpul pe care-l ai la dispoziție? Sunt niște ore – care acelea sunt – și multe obligații, cu clienții, cu echipa…

Cătălin Micu: Pot să-ți dau exemplul zilei de ieri. Ajung la birou undeva în intervalul 8:15-8:30, plec undeva spre opt-opt și ceva, ajung acasă, și pe la 9:30-10 deschid iarăși laptopul până când apreciez că am rezolvat cam ce aveam de rezolvat în acea zi. Cam asta este… Din nefericire, nu prea e foarte mult timp. Încerc în weekend să petrec mai mult timp cu familia și să păstrez un echilibru.

Nicolae Cîrstea: Ce înseamnă pentru tine un avocat de succes?

Cătălin Micu: Perspectivele sunt atât de multe, încât… Dar dacă mă întrebi strict, în opinia mea un avocat de succes este acela care reușește să-i spună clientului nu neapărat ceea ce își dorește clientul atunci când vine la tine cu o speță, ci mai mult decât atât. Dacă reușești să imprimi acelui proiect o nuanță la care nici clientul nu s-a gândit, cred că ăla este succesul. De obicei, clienții stabilesc target-urile. Clienții spun: Vreau asta. Și tu trebuie să-ți canalizezi eforturile, să obții aia. Dacă poți, on top of that, să mai pui ceva, atunci înseamnă că ești un avocat de succes.

Nicolae Cîrstea: S-au rafinat clienții în ultimii ani, din punctul tău de vedere? Au solicitări mai concrete, știu exact ce vor, sau cum sunt, din punctul de vedere al avocatului Cătălin Micu?

Cătălin Micu: Rafinați clienții cred că au fost întotdeauna; cel puțin clienții ZRP. Poate în ultima perioadă clienții au încercat să canalizeze spre avocați exact acea latură a unei probleme cu privire la care aveau nevoie de asistență juridică. Dacă în trecut poate mail-ul către avocat suna: Uite, avem această problemă, cum încercăm să o rezolvăm? Acum: Avem acest aspect, în acest proiect, pentru care avem nevoie de asistență juridică. Cred că încearcă, clientul vine și exprimă exact ceea ce își dorește. Nu mai sunt mandate cu un profund caracter general, ci dintr-un proiect pe care-l are ne spune: OK, am nevoie doar de chestiunea asta. Restul știu, le stăpânesc, este OK. Am nevoie doar de chestiunea asta. În trecut: Am acest mandat. Ce ar trebui să fac cu privire la…?

Nicolae Cîrstea: Se pierdeau ore importante pentru a defini exact problema juridică la care trebuia să se răspundă.

Cătălin Micu: Nu se pierdeau, clientul beneficia de advice. Ce spun este că acum clientul dorește strict acolo unde nu are confortul că stăpânește toate detaliile din perspectivă juridică. Spre exemplu, într-o cercetare disciplinară. Sunt situații în care clientul ne solicită: Bun, am acest incident. Vreau acest incident să-l rezolv. Poate în trecut ni se solicita asistență pentru întreaga cercetare disciplinară. Ceea ce denotă și un nivel de knowledge destul de ridicat al clientului în diferite ramuri de drept.

Nicolae Cîrstea: Există o presiune din partea colegilor din echipă, din punct de vedere al cheltuielilor și, pe de altă parte, bănuiesc, ca peste tot, timpul pune presiune pe onorariul final. Cum se ajunge la eficiență într-o echipă de zeci de oameni implicați în…

Cătălin Micu: Eficiența ține tocmai de acel dialog direct pe care-l avem, indiferent că vorbim de dialog în cadrul aceluiași departament, al departamentului de consultanță, când avem o echipă formată din mai mulți avocați – ne întâlnim, discutăm, luăm decizii acolo, pe loc, în funcție de fiecare ce parte a verificat, punem împreună, creăm sinergiile de lucru. La fel se întâmplă și atunci când avem de-a face cu proiecte în care sunt implicați colegi din consultanță și colegi din litigii. Practic, orice fel de etapă intermediară este eliminată și putem să avem un dialog direct, din care să extragem concluziile, ulterior să le punem pe hârtie pentru a putea să fie prezentate clientului. Încercăm, pe cât posibil, să ajungem în situația de a cheltui cât mai puțin timp, pentru a putea să fim eficienți din toate punctele de vedere. Bineînțeles, sunt mandate în care timpul afectat nu poate să fie unul foarte scurt, pentru că presupune multă muncă pentru a putea să ajungi la o concluzie – repet – directă, concretă și folositoare clientului. Ar putea să fie și concluzii care au un nivel de randament, să spunem, mai mic. Nu ne dorim acest lucru. Și dacă pentru asta trebuie să cheltuim încă o zi de analiză, e de preferat să-i spunem clientului că vrem să mai analizăm problema pentru a putea să revenim cu o soluție cât se poate de aplicată.

Nicolae Cîrstea: Care este ramura de drept de care ești cel mai mult atras? Și de ce?

Cătălin Micu: Aș putea să spun dreptul muncii… Acum mă gândeam, într-o zi, care a fost primul meu mandat la ZRP și cred că a fost un mandat de dreptul muncii. De aceea, probabil că am și migrat spre această ramură.

Nicolae Cîrstea: E o materie care presupune schimbări legislative destul de mari, dar, pe de altă parte, să spunem că instanțele acordă câștig de cauză, de regulă, angajatului; nu angajatorului.

Cătălin Micu: Aș spune că există o oarecare tendință, dar nu aș putea să spun că există un avantaj. Este, poate, o tendință cultivată în trecut, dar aș putea să spun că este o tendință de a da, inițial, crezare susținerilor angajatului, dar în măsura în care angajatorul reușește să dovedească cu argumente buna-credință în modul în care a desfășurat un anumit proiect, pe care l-a avut, ca subiect, pe respectivul angajat, eu cred că lucrurile nu pot duce către soluții defavorabile angajatorului. Această tendință, în accepțiunea mea, cel puțin, s-a creat din practica incipientă, a anilor ‘90 și poate începutul anilor 2000, când, cel puțin din spețele pe care le-am citit în acea perioadă, erau multe situații în care angajatorii săreau anumite formalități, se ajungea în instanță și judecătorii n-aveau, practic, altă soluție decât aceea de a da câștig de cauză angajatului, în condițiile în care angajatorul nu și-a documentat și nu a parcurs etapele prevăzute de lege pentru respectiva procedură. Și cum astea erau destul de multe în acea perioadă, știți cum este – se naște ideea unei lejerități a angajatorilor în a-și concedia angajații, iar această idee lejeră este taxată în instanță; sau era taxată în instanță, în acea perioadă.

Nicolae Cîrstea: Cum arată, din punctul tău de vedere, clientul ideal?

Cătălin Micu: Nu cred că există. Nu că nu cred că există un client ideal, dar toți clienții sunt importanți. Nu pot să spun: Acest client este unul care se apropie de idealul meu în viață, de client. Fiecare client este important, fiecare client are solicitările lui, fiecare client are o latură particulară în ceea ce ține de o modalitate de dialog, de nivelul de expertiză solicitat, dar toți clienții sunt importanți. Și toți clienții sunt ideali.

Nicolae Cîrstea: Cât de greu e să transferi în echipa ta o modalitate corectă de a se comporta cu clientul, de a transmite corect un mail, de a transmite informațiile așa cum trebuie?

Cătălin Micu: Eu zic că reușesc într-un mod destul de ușor să transmit acest lucru, dar principial…

Nicolae Cîrstea: E un mod de lucru, până la urmă, care se învață și acesta.

Cătălin Micu: Da, este un mod de lucru pe care îl înveți. Dar eu, de fiecare dată, nu transmit o idee, un principiu, fără a știrbi din libertatea avocatului de a-și crea propriul lui mod de a transmite, dar în cadrul acestui principiu pe care eu îl comunic. Pentru că astfel naști ideea de căutare, de personalizare și lași posibilitatea colegului să vină cu propriile idei, cu propriile impresii. Pe care, bineînțeles, le discutăm, le analizăm, vedem în ce măsură le putem utiliza, dar din acest continuu dialog ies lucruri bune.

Nicolae Cîrstea: Cât de mult afectează echipa ta, pe tine, ca avocat, această schimbare permanentă a legislației?

Cătălin Micu: Asta am asumat-o de mult. Am asumat-o de la momentul la care profesorii noștri ne spuneau: Prin raportare la vechea lege este așa; prin raportare la noua lege este așa. Trebuie, de fiecare dată, când a apărut elementul de noutate, să-l citești, să-l înțelegi, să vezi care este scopul urmărit de legiuitor și să-i dai finalitate necesară, prin aplicare în proiectele pe care le ai. E o muncă pe care trebuie să o faci în back stage, care-ți ia timp… dar fără ea nu prea poți să mergi mai departe păstrându-ți nivelul de cunoștințe sau păstrându-ți nivelul de profesionalism în abordarea mandatelor venite din partea clienților. Și am trecut… am avut în dreptul muncii destul de multe modificări, nu că celelalte laturi ale dreptului nu ar fi avut.

Nicolae Cîrstea: S-a uniformizat, cumva…

Cătălin Micu: Păi spunea un coleg: OK, eu nu știu de ce am mai făcut facultatea, pentru că s-a schimbat Codul Civil, s-a schimbat Codul Penal, s-a schimbat Codul de Procedură – colegul fiind litigant la acest moment –, pentru că eu trebuie, practic, s-o iau de la zero. Făcea el un calcul că i-a rămas, așa, din facultate, valabil undeva la 15%. Dar până la urmă face parte din activitatea noastră ca avocați.

Nicolae Cîrstea: Cum îți încarci bateriile pentru a accepta și mâine, și anul viitor, provocarea unei noi zile, a unui nou an?

Cătălin Micu: Uite, vezi, aici… m-au mai întrebat și colegii mai tineri: Ce te motivează? Și la un moment dat, prima mea reacție a fost așa, foarte spontană, în sensul în care oricum scriam ceva la calculator, și zic: O asimilez datoriei. Cam asta e: O asimilez datoriei; trebuie s-o fac. E o chestiune care mi-a intrat, într-un fel sau altul, în sânge.

Nicolae Cîrstea: Și îți încarci bateriile…

Cătălin Micu: Îmi încarc bateriile încercând, în scurtele perioade de timp liber pe care le am, să mă relaxez, încercând să fac sport, să petrec timp cu familia, încercând să fac lucruri care-mi plac – inclusiv să șofez.

Nicolae Cîrstea: Îți aduci aminte de ultima zi în care ai refuzat să ai acces la telefon sau măcar la datele mobile ale telefonului?

Cătălin Micu: Nu prea am renunțat niciodată.

Nicolae Cîrstea: Nu crezi că asta ar fi o problemă, totuși?

Cătălin Micu: Ar putea să fie o problemă.

Nicolae Cîrstea: Sau e un atu?

Cătălin Micu: M-ai întrebat de o problemă – da, ar putea să fie o problemă. Momentan cred că avocatul cam trebuie să fie conectat cu clienții în permanență. Mi se întâmplă foarte des, și în concediu, să… Dar, asimilând-o un pic, este ca și activitatea medicului. Nu știu dacă poți să pleci, știind că pacientul tău are nevoie de tine, și dacă pleci, nu știu cum ai putea să-ți închizi telefonul, știind că, totuși, pacientul are nevoie de tine.

Nicolae Cîrstea: Dacă n-ai fi făcut facultatea, ai fi fost…?

Cătălin Micu: Nu știu. Primele profesii pe care le-am avut în țintă au fost, toate, din domeniul dreptului. Inițial – în perioada liceului – am cochetat cu profesia de judecător, mă atrăgea, într-un fel sau altul, ideea asta. În facultate am avut intenția de a deveni procuror, după care, în anul IV, mi-am decantat gândurile și am zis că mi s-ar potrivi mai bine profesia de avocat.

Nicolae Cîrstea: După acești ani în avocatură, dacă ar fi s-o iei de la zero, știind toate aceste lucruri pe care le știi acum, ai alege o altă profesie?

Cătălin Micu: Nu cred.

Nicolae Cîrstea: Ce oferă avocatura și nu oferă o altă profesie juridică?

Cătălin Micu: Nu știu ce oferă, dar mie îmi oferă ce vreau.

Nicolae Cîrstea: Și ce vrea avocatul Cătălin?

Cătălin Micu: Să fie avocat.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi întrebarea pe care o așteptai de la acest interviu și nu ți-a fost pusă? Ți le-am pus pe toate?

Cătălin Micu: Nu știu, dacă vrei să mă întrebi ce zodie sunt…

Nicolae Cîrstea: Îți mulțumesc, Cătălin, a fost o plăcere să te cunosc, să discutăm – și sper să împărtășim, pe viitor, și din proiectele pe care voi le-ați dus la bun sfârșit cu succes, poate să-i cunoaștem și pe ceilalți membri ai echipei, mai ales atunci când e vorba de un succes important, care merită împărtășit.

Cătălin Micu: Sigur. Mulțumesc și eu.

Universul Juridic lansează seria de interviuri „Profesioniștii LEGAL POINT”.

Grupul Universul Juridic este principalul editor de cărți și reviste juridice din România, organizând în același timp evenimente destinate practicienilor dreptului dar si mediului unversitar.

Site-ul www.universuljuridic.ro a reușit să creeze o comunitate importantă de utilizatori fiind accesată de peste 6000 cititori/zi.

Această serie de interviuri va fi realizată cu profesioniști din mediul juridic, avocați, executori judecătorești, notari publici, practicieni în insolvență, mediatori, precum și cu directori juridici din bănci, companii, instituții si confederații patronale.

Temele abordate vor fi din zona modificărilor legislative, a chestiunilor care preocupă doctrina și jurisprudența actuală plecând de la specializarea invitaților și a profesioniștilor cu care săm de vorbă.