ISTORIC ȘI PROFIL TEMATIC

Înfiinţată în anul 2001, Editura "Universul Juridic" a devenit, în cei peste 23 de ani de activitate, un actor important al pieţei de carte juridică din România. 

Poziţia pe care o ocupă în acest moment editura pe piaţa de carte juridică se datorează principiilor solide și valorilor care ne-au călăuzit încă de la înfiinţare: respect şi seriozitate în relaţiile cu colaboratorii noştri, promovarea calității, susținerea mediului juridic și a cercetării juridice, dorinţa de a crește și de a ne autodepăși. 

Atenția constantă acordată autorilor, grija și dragostea față de cărți, pasiunea colaboratorilor noștri pentru lucruri de calitate și de bun gust au făcut ca editura să devină o platformă serioasă și atractivă pentru toți cei preocupați ori interesați de fenomenul cercetării științifice juridice din România. Astfel, doctrina juridică actuală este îmbogățită cu numeroase titluri de carte destinate tuturor profesioniștilor dreptului, teoreticieni ori practicieni, cadre didactice universitare ori cercetători. 

De asemenea, editura s-a preocupat constant de promovarea cărților și autorilor prin organizarea de evenimente de lansare ori științifice în jurul celor mai reprezentative lucrări, reușind, astfel, să ofere cititorilor un concept special și integrat.  

Mai mult decât atât, în ultima perioadă de timp, față de necesitățile vieții practice, editura și-a propus dezvoltarea activității editoriale prin generarea de proiecte juridice inedite, teoretico-aplicative, adaptate ]n principal nevoilor practicienilor, pentru a oferi comunității academice, mediului universitar și practicii judiciare răspunsuri la întrebările și la problemele cu care se confruntă în activitatea acestora. 

Din anul 2001 şi până în prezent au fost editate un număr de peste 7.000 de titluri din domeniile juridic, umanist şi economic. 

Majoritatea lucrărilor apărute în cadrul Editurii "Universul Juridic" sunt semnate de autori consacraţi dintre care îi amintim pe: Francisc Deak, Gheorghe Beleiu, Ion P. Filipescu, Stanciu D. Carpenaru, Octavian Capatana, Costică Bulai, Liviu Pop, Emil Molcuţ, Constantin Mitrache, Emilian Stancu, Avram Filipas, Alexandru Ticlea, Lucian Mihai, Dan Lupaşcu, Romeo Popescu, Gheorghe Florea, Marian Nicolae, etc. şi se adresează tuturor categoriilor de cititori: studenţi, masteranzi, doctoranzi, practicieni, teoreticieni, cât şi nespecialiştilor care doresc să se familiarizeze cu elementele problematicilor specifice ştiinţelor juridice sau, după caz, ale legislaţiei şi practicii judiciare actuale. 

COLECȚII DE SPECIALITATE 

Printre titlurile noastre se regăsesc: tratate, cursuri universitare, monografii juridice, coduri fundamentale și legi comentate, acte normative şi acte normative adnotate, culegeri de practică judiciară pe materii, structurate pe colecţii și însoțite de analize doctrinare. 

Lucrările publicate la Editura ”Universul Juridic” sunt structurate în colecții de specialitate, oferind cititorilor un portofoliu divers, coerent și logic configurat, acoperind întreaga panoplie de domenii, discipline și materii.  

Organizarea lucrărilor în colecții de specialitate are avantajul de a oferi cititorilor o structurare a cărților într-o manieră care să permită facil rafinarea căutărilor și identificarea, astfel, rapid a materialelor de interes. 

Multe dintre colecțiile editurii beneficiază de suportul de specialitate al unui coordonator - o personalitate renumită în respectivul domeniu juridic (cadru didactic, magistrat, etc.) - a cărui expertiză profesională contribuie în mod decisiv la impregnarea unei viziuni științifice coerente și de calitate lucrărilor publicate sub egida colecției coordonate. Cu titlu de exemplu, menționăm: 

- Colecția ”Eunomia”, coordonată de domnul profesor univ. dr. Valeriu Stoica, renumit cadru didactic în domeniul dreptului civil, reputat avocat, fost ministru al justiției 

- Colecția ”Biblioteca de drept privat”, coordonată de domnul profesor univ. dr. Ionuț-Florin Popa, specialist în domeniul dreptului civil, fost judecător, actualmente notar public  

- Colecția ”Codul de procedură civilă”, coordonată de doamna profesor univ. dr. Evelina Oprina, specialist în domeniul dreptului procesual civil și dreptului execuțional civil, fost judecător. 

De asemenea, fiecare colecție de specialitate se distinge în mod deosebit printr-o grafică rafinată și specifică, impactul vizual contribuind la fixarea în mentalul publicului cititor a fiecărei tematici juridice. 

Menționăm câteva dintre colecțiile noastre: Biblioteca de drept civil și drept procesual civil, Biblioteca de drept European, Biblioteca de drept international, Biblioteca de drept notarial, Biblioteca de drept penal și drept procesual penal, Biblioteca de drept privat, Biblioteca de drept public, Biblioteca de executare silită, Biblioteca Dreptul insolvenței, Biblioteca practică de drept administrativ și fiscal, Biblioteca practică de drept civil și drept procesual civil, Biblioteca practică de drept penal și drept procesual penal, Biblioteca practică de dreptul muncii, Buletinul jurisprudenței, Coduri & Legi adnotate, Coduri commentate, Colecția Examene, Conferințe Universul Juridic, Cultura juridică, Cursuri universitare, Dicționare juridice, Eunomia, Ghiduri practice, Tratate, In honorem, Jurisprudența de buzunar, Legi commentate, Noul Cod civil, Codul de procedură civilă, Noul Cod de procedură penală, etc. 

REVISTELE APĂRUTE SUB EGIDA EDITURII

Editura deține, de asemenea, în portofoliu un număr impresionant de Reviste de specialitate juridică, editând cele mai importante periodice de pe piața juridică românească, precum: Dreptul, Revista română de drept privat, Revista română de dreptul proprietății intelectuale, Revista română de executare silită, Revista română de jurisprudență, Caiete de drept penal, Revista de drept comercial, Revista de drept constituțional, Revista de drept public, Revista de dreptul familiei, Revista de științe juridice, Revista de drept penal, Revista română de drept penal al afacerilor, Romanian journal of comparative law. Acta Universitatis, Analele Universitatii de Vest din Timișoara, Analele Universitatii din București, Buletinul Curților de Apel, Journal of eastern european criminal law, Revista de drept maritim. 

Deschiderea către zona periodicelor de specialitate juridică, realizarea și sprijinirea apariției acestora reprezintă o preocupare constantă a editurii întrucât această tipologie de publicații este de natură să ofere cititorilor informații recente și practice, dedicate anumitor tematici și structurate pe domenii de specialitate, unele generaliste, altele nișate. Astfel, revistele reușesc să coaguleze o comunitate academică și științifică consistentă în jurul unor zone de interes sau chiar a unor tematici juridice de un interes practic real, contribuind într-o manieră proactivă la dezvoltarea doctrinei juridice și la relevarea de perspective noi, pe care teoria nu le-ar putea altfel identifica. 

Toate revistele de specialitate apărute sub egida Editurii ”Universul Juridic” sunt coordonate de către o echipă de conducere alcătuită din specialiști recunoscuți și validați în domeniul respectiv, susținută de câte un colegiu de redacție, care împreună reușesc să aducă o importantă și de calitate valoare științifică articolelor, studiilor, notelor de jurisprudență și celorlalte materiale specifice publicate în paginile revistelor. 

Printre directorii, respectiv redactorii șefi ai revistelor amintim: prof. univ. dr. Valeriu Stoica, prof. univ. dr. Mircea Dan Bob-Bocșan, prof. univ. dr. Ionuț-Florin Popa, prof. univ. dr. Evelina Oprina, conf. univ. dr. Mihaela Mocanu, cercetător științific gradul I Gheorghe Buta, fost judecător Nicoleta Țăndăreanu, prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, prof. univ. dr. Ioan Leș, prof. univ. dr. Viorel Roș, prof. univ. dr. Florin Streteanu, prof. univ. dr. Tudorel Toader, prof. univ. dr. Marieta Safta și mulți alții. 

De menționat este și faptul că, în jurul celor mai importante reviste, editura organizează anual câte o conferință juridică împreună cu conducerile și contributorii numerelor apărute în respectivul an editorial, aducând, astfel, împreună specialiștii din respectivul domeniu pentru dezbaterea celor mai provocatoare, recente și complexe problematici juridice, contribuind la susținerea profesioniștilor dreptului. 

MODALITATEA DE DISTRIBUIRE A CĂRȚII

Prin intermediul reţelei proprii de distribuţie şi cu ajutorul colaboratorilor, cărţile noastre sunt distribuite în peste 200 de librării şi puncte de vânzare din întreaga ţară. 

Totodată, adaptându-ne evoluției tehnologice, am dezvoltat un portal de diseminare a cărților și celorlalte lucrări publicate, site ce a devenit în timp cel mai cunoscut și accesat instrument de căutare și distribuire a cărților. 

De asemenea, Editura ”Universul Juridic” face constant eforturi pe zona de promovare a cărților în toate mediile, rețelele și platformele online, reușind să dezvolte cea mai puternică și vizibilă strategie de susținere și diseminare a cărții juridice în rândul tuturor celor interesați ori preocupați de fenomenul juridic, lato sensu, prin accesarea uneia dintre cele mai de actualitate pârghii în acest sens. 

În aceeași categorie, se înscrie și preocuparea permanentă a Editurii de a asigura o vizibilitate crescândă lucrărilor și autorilor, prin indexarea revistelor de specialitate în cele mai relevante și solicitate baze de date internaționale pentru încadrarea studiilor autorilor în diferite grade de eficiență a activității de cercetare. 

CONTRIBUȚIA LA DISEMINAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ÎN DOMENIU ȘI IMPACTUL ASUPRA DOMENIULUI

Cărțile și revistele publicate la Editura ”Universul Juridic” au un rol important la consolidarea și  dezvoltarea teoriei și doctrinei juridice, contribuind la deschiderea de perspective noi de abordare a problematicilor juridice. Lucrări de genul coduri fundamentale comentate, legi comentate, monografii, culegeri de studii tematice, culegeri de jurisprudență comentată au condus literatura de specialitate juridică înspre noi abordări, mult mai rafinate și mai complexe, deschizând orizonturi noi de analize juridice. 

Se observă că cercetarea științifică juridică este mult mai orientată în ultimii ani înspre fenomenul practic, editura urmărind să mențină trează atât preocuparea autorilor pentru viziunea fundamentală a fenomenului, dar îndreptând atenția și înspre cercetarea aplicativă, răspunzând, astfel, nevoilor crescânde ale jurisprudenței. Astfel, pe lângă lucrările și studiile de analiză juridică fundamentală, atât de necesare pentru dezvoltarea și susținerea continuă a cercetării științifice, editura și-a orientat proiectele editoriale și înspre studii aplicative, punând doctrina în slujba practicii ori practica judiciară în slujba literaturii de specialitate, îmbogățind-o și dându-i sens. 

Cursurile universitare și tezele de doctorat continuă să rămână unele dintre cărțile cele mai reprezentative pentru diseminarea rezultatelor cercetării în domeniul juridic. 

Numeroase cărți publicate sub egida Editurii ”Universul Juridic” au primit recunoașterea calității, valorii și contribuției științifice aduse, fiind recompensate anual cu diferite premii acordate de cele mai importante și prestigioase organisme de evaluare a activității științifice din România, precum Academia Română, Uniunea Juriștilor din România, Revista română de drept privat, Revista de drept comercial, Revista română de executare silită, etc. 

Printre numeroasele cărți premiate amintim câteva:  

Premiile Academiei Române pentru anul 2019
- Premiul „Simion Bărnuțiu“ pentru lucrarea: Răspunderea contractuală. O analiză juridică și economică, autor Cristian PAZIUC

Premiile științifice ale Uniunii Juristilor din Romania - ediția 2023
- Premiul „Mihail ELIESCU”, în domeniul dreptului civil pentru lucrarea: Tratat de drept civil. Nașterea, statica, dinamica și stingerea obligațiilor. Ființa obligațiilor civile, autor Liviu POP
- Premiul „Andrei RĂDULESCU”, în domeniul științelor juridice interdisciplinare și în domeniile conexe pentru lucrarea: Tratat de drepturile omului, autor Maria-Beatrice BERNA și Nicolae  VOICULESCU
- Premiul „Grigore G. PĂUCESCU”, pentru debut în doctrina juridică pentru lucrarea: Interpretarea în dreptul penal, autor Cristina TOMULEȚ 
- Premiul Societății Academice „Titu MAIORESCU” pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea și promovarea culturii juridice pentru lucrarea Arhitectura contemporană a dreptului individual la muncă, autoare Claudia-Ana MOARCĂȘ și Valentina-Lidia ZĂRNESCU

Premiile științifice ale Uniunii Juristilor din Romania - ediția 2022
- Premiul „Mihail Eliescu”, în domeniul dreptului civil, pentru lucrarea Teoria generală a bunurilor, autor Cristian DUȚESCU
- Premiul „Viorel Mihai Ciobanu”, în domeniul dreptului procesual civil și dreptului internațional privat pentru lucrarea Conflictul de legi în arbitrajul international, autor Ramona Elisabeta CÎRLIG
- Premiul „Vintilă Dongoroz”, în domeniul dreptului penal și al dreptului procesual penal pentru lucrarea Apelul în procesul penal, autor Luminița CRIȘTIU-NINU
- Premiul „Anibal Teodorescu”, în domeniul dreptului public, pentru lucrări altele decât cele din domeniul dreptului penal pentru lucrarea Tratat teoretic și practic de contencios administrativ, (3 volume), autor Oliviu PUIE
- Premiul „Grigore G. Păucescu”, pentru debut în doctrina juridică pentru lucraraea Uzufructul - modalitate de exprimare a drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor, autor Alina-Emilia CIORTEA

Astfel, lucrările și revistele publicate sub egida Editurii ”Universul Juridic” și-au demonstrat impactul de multe ori determinant asupra domeniului juridic, contribuind decisiv la dezvoltarea doctrinei și practicii juridice, la relevarea de noi perspective și viziuni, la explicarea fenomenului juridic, la anticiparea unor orientări sau la aprofundarea unor teorii.

PARTENERIATE CU EDITURI STRĂINE

Preocupată de extinderea activității de studiere a dreptului comparat, a istoriei și filozofiei dreptului, în beneficiul cercetării juridice, Editura ”Universul Juridic” a dezvoltat și palierul colaborărilor cu edituri străine. Astfel, spre exemplu, sub egida Colecției ”Eunomia”, proiect editorial realizat în parteneriat cu Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă de la Universitatea din București și coordonată de profesorul univ. dr. Valeriu Stoica, editura a publicat o serie de traduceri de cărți apărute la edituri internaționale de prestigiu, precum: Fordham University Press, Humensis, Yale University Press, Oxford University Press.

Colecția ”Eunomia” este dedicată publicării unor cercetări și eseuri, elaborate de autori români sau străini, în domeniul analizei normative, sub toate aspectele și implicațiile sale - de la fundamentele filosofice până la doctrinele juridice și la politicile publice subsumate diferitelor curente de gândire ale dreptului natural sau altor curente de gândire în dialog cu acestea. Monografiile, antologiile tematice, edițiile speciale vor consolida infrastructura intelectuală necesară pentru a susține structurile legale și instituționale ale bunei ordini sociale.

RECENZII LA CĂRȚILE PUBLICATE DE EDITURĂ

În ceea ce privește recenziile cărților publicate la Editura ”Universul Juridic”, au existat mai multe cronici editoriale ori note de lectură realizate de diferite personalități în domeniu, dintre care amintim:

- În revista Dreptul nr. 2/2023, pentru lucrarea Liviu Pop: ”Tratat de drept civil. Nașterea, statica, dinamica și stingerea obligațiilor. Ființa obligațiilor civile”, notă de lectură realizată de av. Stanca-Ioana Gidro și Dominic-Alexandru Gidro
- În Revista română de jurisprudență nr. 4/2023, pentru lucrarea Valeriu Stoica: „În apărarea democraţiei constituţionale”, cronică editorială realizată de prof. univ. dr. Evelina Oprina;
- În Revista română de jurisprudență nr. 3/2023, pentru lucrarea Valeriu Stoica: „Studii de drept civil”, cronică editorială realizată de prof. univ. dr. Evelina Oprina;
- În Revista română de jurisprudență nr. 2/2023, pentru lucrarea Valeriu Stoica: „Despre arhitectura juridică a libertății”, cronică editorială realizată de prof. univ. dr. Evelina Oprina;
- În Revista de drept public nr. 1/2023, pentru lucrarea Aurora Damcali: „Revocarea actului administrativ”, cronică editorială realizată de prof. univ. dr. Verginia Vedinaș;
- în Revista de drept public nr. 2/2023, pentru lucrarea Verginia Vedinaș, Marian Enache: ”Funcționarul public în jurisprudența Curții Constituționale”, cronică editorială realizată de Anca-Jeanina NIȚĂ;
- Revista de drept public nr. 4/2022, pentru lucrarea: Cătălin-Silviu SĂRARU, ”Tratat de contencios administrativ”, cronică editorială realizată de prof. univ. dr. Verginia Vedinaș;
- în Revista de Dreptul familiei nr. 2/2023, pentru lucrarea Gabriela Cristina Frenţiu, ”Divorţul şi procedura divorţului în teoria şi practica judiciară”, cronică editorială realizată de Bogdan Dumitru MOLOMAN.

Astfel de demersuri reprezintă o recunoaștere a calității științifice ridicate a cărților publicate la Editura ”Universul Juridic”, dar și un suport valoros pentru diseminarea lucrărilor respective și orientarea cititorilor înspre acestea. 

CĂRȚI INDEXATE WORLDCAT/KVK

O serie de cărți publicate la Editura ”Universul Juridic” figurează indexate în renumitele cataloage WorldCat ori KVK.

 

PARTENERI UNIVERSUL JURIDIC

VA RECOMANDAM